"Integrala" Monica Lovinescu
Mă văd pusă în faţa unul lucru dificil: cum să vorbesc altfel decât cu preţuire şi recunoaştere despre un om care şi-a trăit viaţa grăind adevărul, care a tras semnale de alarmă şi care nu s-a oprit nici atunci când era bătut cu bestialitate ca să nu mai poată vorbi sau scrie? Sentimentul predominant e cel de ruşine.
Deşi imensă, e (şi) responsabilitatea noastră de a vă aduce cu mintea şi sufletul spre această conştiinţă frământată, angajată "în destinul istoric al ţării sale": Monica Lovinescu.
Bătrânul şi marea
Autor: Ernest Hemingway
Rating:
(ediţia în limba engleză)
Este a doua lectură a acestei nuvele pentru mine. Prima dată în engleză, acum în franceză. Mult mai intens şi incisiv, elocvent, mi s-a părut limbajul în engleză. O altă amintire ar fi aceea că atunci, la prima citire, uneori am lăcrimat. Nu e mult, afectele apar şi în funcţie de stare, de perioadă; cred că unele cărţi ar trebui citite o singură dată. Cum alegem cărţile de o unică citire, depinde poate de experienţă, de intuiţie, de fler, de toate la un loc.
Probabil că ceea ce a rămas pregnant în memoria mea dupa relectura cărţii este aceea că un om poate fi distrus, dar niciodată înfrânt. Indiferent de uragane sau turbulenţe, oricât de vitregit de soartă, bătrân sau singur, ca să reuşească, omul trebuie să creadă în ceva. Aceasta este povestea lui Santiago, bătrânul pescar, care nu ştie ce înseamnă renunţarea şi-şi păstrează alerte toate simţurile. După 84 de zile în care n-a prins nimic, psihicul nu îi este deloc alterat. În fond, mintea este bunul cel mai preţios care i-a rămas.
[Citeste tot Articolul]
For Whom the Bell Tolls
Autor: Ernest Hemingway
Rating:
(ediţia în limba engleză)
For Whom the Bell Tolls are la bază Războiul Civil din Spania şi se concentrează pe una din trupele de guerilla care formează Rezistenţa. Fiind un roman despre război, nici una dintre temele pe care le abordează nu surprinde, cu atât mai mult cu cât autorul este Hemingway: moarte (fie ea voluntară sau nu), politică, solidaritate şi chiar şi dragoste (de obicei prezentă în scrisorile pe care le primesc soldaţii, dar aici sub altă formă). Astfel că romanul lui Hemingway ar putea surprinde mai degrabă prin compoziţie decât prin subiect, deşi, cei care au citit Adio arme, de exemplu, sunt familiarizaţi cu imaginea războiului văzută prin ochii autorului american.
În trupa de guerilla despre care vorbeam se înrolează Robert Jordan, un american care s-a decis să lupte de partea Republicanilor spanioli, alăturându-se micului grup de şapte oameni condus de Pablo. Misiunea lui este să arunce în aer un pod de mare importanţă şi în timp ce au loc pregătirile facem cunostinţă cu restul personajelor. Pablo, conducătorul bazei, ridică multe suspiciuni - subordonaţii săi, în special Robert, sunt convinşi că îi va trăda. Pilar are mai multă autoritate decât Pablo, deşi este femeie, iar Maria a fost violată cu puţin timp în urmă de soldaţi fascişti. Ceilalţi guerrilleros au fiecare defectele lor, însă devin tot mai apropiaţi pe masură ce războiul se desfăşoară în faţa ochilor lor.
[Citeste tot Articolul]
Adio, arme
Autor: Ernest Hemingway
Rating:
Nu ştiu ce îl face pe un scriitor să fie considerat "clasic".
Cert este că un "clasic" este acel scriitor pe care toată lumea vrea să îl citească şi de care toată lumea a auzit câte ceva.
Ca cititor, când încep un roman clasic, simt o presiune ce apasă pe umerii mei, o cerinţă nerostită de a fi cucerită de roman, de a-i recunoaşte valoarea şi de a-l aprecia. În plus, cu cât scriitorul este mai celebru (cazul lui Hemingway este grăitor), însăşi numele său vine ca o garanţie a calităţii fiecărui roman semnat de el. Astfel încât, când se întâmplă ca romanul să ne displacă, rămâne în urmă un gust amar şi o dezamăgire usturătoare.
[Citeste tot Articolul]
Across the River and into the Trees
Autor: Ernest Hemingway
Rating:
(ediţia în limba engleză)
Ironia face să încep cu o carte care e atît de în stilul lui Hemingway, cît este de împotriva autorului ei. Across the River and into the Trees, romanul care descrie ultimele trei zile ale Colonelului Cantwell, seamănă foarte bine cu cu un cover version la o melodie celebră, cînd cei care parodiază originalul se iau în serios. Numai că aici, autorul originalului, scriind atît de serios copia, se ia pe sine în rîs.
M-am gîndit, cartea asta poate să fie măsura unui simţ al umorului sardonic pe care îl are Hemingway, deci semn de luciditate. Figura Colonelului Cantwell încorporează trăsături ale personajelor masculine din romanele anterioare, modelul nu se schimbă. Însă eroismul lui e vanitos, demnitatea lui se reflectă în gol, iar o vînătoare de raţe şi o iubire tîrzie nu sunt de ajuns pentru a-l califica drept onorabil războinic şi vînător. Trecut prin al doilea război mondial, şi nu în mijlocul lui, cum ne-am fi aşteptat, Colonelul se află în afara acţiunii, cu faţa spre trecut, regretînd continuu greşeli pe care le indică voalat; de aici un ton melancolic şi straniu. Pare o păcăleală precizia tonului melancolic, economia de cuvinte, fiindcă nu lămureşte nimic, ci doar idealizează un model masculin, Colonelul, şi unul feminin, iubita lui, Renata, pînă la ridicol.
[Citeste tot Articolul]
"Integrala" Ernest Hemingway
A câştigat două dintre cele mai importante premii literare, Pulitzer şi Nobel. Este considerat un clasic al literaturii americane. Îşi ura mama şi s-a sinucis ca şi tatăl lui. Multe dintre lucrările lui au fost interzise în Italia, Irlanda sau Africa de Sud. Legendele spun c-ar fi fost homosexual sau bisexual dar omul era vânător, băutor înveterat, luptător şi afemeiat. A fost reporter şi şofer de ambulanţă. Era pasionat de luptele de tauri şi a trecut pe lângă moarte de cel puţin două ori: lovit de un taxi în timpul unei pene de curent în timpul celui de-al doilea război mondial şi în Africa, când avionul în care se afla s-a prăbuşit.
Astăzi se împlinesc 109 ani de la naşterea lui, iar de mâine începem să analizăm câteva din operele acestui aventurier distrus, dar niciodată înfrânt.
Schimbarea la faţă a României
Autor: Emil Cioran
Rating:
Închipuiţi-vă un medic în cabinetul căruia intră un copil care abia începe să meargă copăcel. Medicul îl palpează, îl ascultă grăbit cu stetoscopul, îi ia pulsul şi temperatura şi apoi recomandă grav: electroşocuri.
Ca în mai toate scrierile lui din tinereţe, dr. E. M. Cioran este de precizie inegalabilă în diagnostic şi catastrofal în tratament. Probele de viruşi luate de la pacientul România sunt identificate cu o acuitate izbitoare. Când numeşte poporul român drept "popor de răzmeriţe", când soluţionează dintr-o singură propoziţie una din obsesiile noastre naţionale ("Fatalismul este un amoralism al devenirii") sau una din modalităţile noastre de (ne)lucru ("În România tipul omului inteligent şi unanim simpatizat este chiulangiul sistematic"), când constată că avem un talent admirabil în a ţine capul plecat şi în acelaşi timp, a scuipa pe jos: "În genere, românii au prea multă umilinţă şi prea puţină pietate faţă de lucruri", când ne vede incapabili de utopie (ceea ce, de altfel, e salvator şi nicidecum apocaliptic)"
[Citeste tot Articolul]