Invitaţii la BookTalks ediţia II
Scris de Georgiana Codrescu • 4 November 2008 • in categoria Anunturi, BookTalks
După cum am anunţat aici, urmează Booktalks ediţia II.
Mulţumim celor care au venit Schimb de Cărţi. Am făcut atunci o listă cu cei care au spus că vin sigur duminica asta să povestim despre Derapaj şi orice altceva vrem, alături de Ion Manolescu. Cu ocazia asta vă invităm să răsfoiţi cartea înainte, ca să vă puteţi exprima o opinie, altfel, o să aflaţi atunci tot ce veţi avea nevoie.
Vom da invitaţiile joi şi vineri, de la ora 19:00 până pe la 19:45, celor care s-au anunţat şi celor care mai vor să vină, în limita locurilor disponibile (aşa că să vă grăbiţi), în holul Clădirii Comerţ a ASE, să fie cald, de la intrarea principală, cea cu panouri în faţă, de pe bulevardul Dacia. Joi va fi Raluca acolo, iar vineri eu.
Cu ocazia asta vă vom arăta exact unde se va întâmpla BookTalks, în biblioteca British Council, care e chiar lângă ASE, la doi paşi.
Vă aşteptam aşadar joi şi vineri de la 19:00 la ASE pentru invitaţii (sunt foarte frumoase, cred că o să fac colecţie de acum):)
Gia
Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Uf, de ce nu mi-a aparut celalalt comentariu? :( Ideea e ca mi-e asa ciuda ca nu am fost la SDC si sper ca o sa mai prind si eu invitatie. UF!
-
Pingback: Un nou concept de eveniment cultural « Gia Codrescu
-
Ce putem face daca nu avem cum ajunge sa luam invitatii dar vrem sa venim duminica? Ne primiti?
:) -
Geanina, pe mail :)
Sigur ca se poate, orice se poate atunci cand exista vointa si buna-vointa :)
-
Aam revenit de vreo ora de la Booktalks si vroiam sa va spun ca mi-a placut foarte mult. M-am simtit extraordinar, invitatul a fost foarte bine ales, ma bucur ca l-am cunoscut cu aceasta ocazie.
Felicitari pentru organizare, pentru seara aceasta! Si abia astept sa ma invitati si la Booktalks 3! -
Pingback: ringul de vorbe » Blog Archive » cum s-a născut Ringul de Vorbe
-
Pingback: FDL.ro » Blog Archive » cum s-a născut Ringul de Vorbe
Ovidiu Miron spune:
5 November 2008 | 9:59 pm
Abia astept sa vin! :)