Editura Trei vă oferă un fragment din romanul Casa cu ușa de aur de Elodie Harper, recent apărut în Colecția Fiction Connection.

Romanul spune povestea unei curtezane, Amara,, scăpată de viața de sclavă pe care a dus-o cândva în cel mai cunoscut bordel din Pompeii. Acum are o casă, veșminte frumoase, servitori — însă existența sa depinde de afecțiunea patronului ei, un bărbat pe care s-ar putea să nu-l cunoască atât de bine pe cât credea cândva.

Deși încearcă să se adapteze la noul stil de viață, Amara este în continuare bântuită de trecutul ei. Noaptea se visează la Sălașul Lupului laolaltă cu femeile pe care le-a lăsat în urmă, iar ziua este urmărită de fostul ei stăpân. Pentru a fi cu adevărat liberă, va trebui să fie la fel de nemiloasă ca și el.

„O poveste frumoasă, sfâșietor de captivantă... Prietenia, dragostea, senzualitatea, puterea, ura și trădarea se contopesc într-un roman sclipitor, plin de tragedie, triumf și rezistență feminină.“ – The Book Reporter

-FRAGMENT-

6

Însă abia a scăpat de palma stăpânului și se grozăvește

nevoie mare.

Petronius, Satyricon

Amara se uită la Victoria. Koholul din jurul ochilor e întins de lacrimi și pare îngrozită, dar tot reușește să-i susțină privirea lui Felix. Victoria l-a iubit atât de multă vreme și a îndurat atâta cruzime, că pare imposibil să-și fi găsit în cele din urmă curajul să renunțe la el. Amarei abia dacă-i vine să creadă. După expresia de pe chipul lui, se pare că nici lui Felix nu-i vine să creadă. Câțiva bărbați din mulțime chicotesc când îl văd pe codoșul refuzat de curva lui. Amarei i se face frică atunci, știind că fostul ei stăpân n-o să ierte niciodată umilința.

Felix nu reacționează la răspunsul Victoriei. În schimb, se apleacă s-o ridice pe Beronice în picioare, după care o plesnește cu putere peste ceafă. Amara scoate un țipăt, iar Philos face un pas în față, părând că ar vrea să intervină. Felix se întoarce spre el și-i aruncă sclavului lui Rufus o privire de dispreț răutăcios. Philos se retrage. Știu cu toții că proprietarul legal al lui Beronice poate face cu ea orice dorește.

— Să nu întârzii cu plățile, Amara, strigă Felix în timp ce părăsește piața târând-o pe Beronice după el. Mă aștept să te văd aici personal.

Amara simte că i se face rău. Încă aude în minte cuvintele lui Beronice. Aș fi putut să plec eu cu ea. Victoria o prinde de mână și Amara își dă seama că prietena ei tremură și se clatină pe picioare.

— Ești în siguranță acum, îi spune ea și o îmbrățișează, încercând să se concentreze asupra prietenei pe care a ales-o, nu asupra celei pe care a abandonat-o.

Philos se apleacă spre ele.

— Trebuie s-o luăm și pe cealaltă femeie și să mergem, șoptește el. Înainte să se schimbe situația.

Amara se uită în jur. În piață se mai află câțiva bărbați care se uită la ei. Tocmai s-a aflat că are câteva mii de sesterți de cheltuit și a devenit o țintă tentantă pentru hoți.

Zoskales pare să le împărtășească neliniștea. Bate din palme spre bărbații care mai pierd vremea pe-acolo.

— Spectacolul s-a terminat, anunță el, mânându-i pe clienți spre tavernă. A rămas băutură din belșug înăuntru.

Philos profită de distragere și le grăbește pe cele două femei pe drumul spre lupanar. Thraso, omul de încredere al lui Felix, stă de pază la ușă. Când îl vede acolo, exact așa cum și-l amintește, Amara are senzația că a pășit în trecutul ei. În spatele lui, clădirea e o prezență amenințătoare, saturată de nefericire, duhoare de funingineși sentimente de spaimă. O aude pe Beronice plângând înăuntru.

— Britana? întreabă Thraso clătinând din cap când o vede că se apropie. O vrei pe nenorocita de britană?

— Dă-mi-o! spune Amara.

Nu suportă să mai stea o clipă aici, în pragul coșmarurilor ei, unde o aude pe Beronice suferind.

— Îmi aparține.

Thraso coboară privirea spre ea, până când amintirea palmei lui e așa de vie, încât aproape că o poate simți pe piele.

— Așteaptă aici.

După câteva clipe, Britannica iese clipind în lumina zilei. E aproape la fel de înaltă ca Thraso și chiar mai șleampătă decât își aduce aminte Amara. Părul ei roșu a fost tăiat scurt, ca al unui bărbat, iar o tunică zdrențuită îi lasă la vedere brațele palide și musculoase. Pe față i se întinde un zâmbet larg când o vede pe Amara.

— Ai venit după mine, rostește ea răgușit, trecând pe lângă Thraso ca să li se alăture pe trotuar.

— Chestia asta vorbește?! se miră Thraso.

Refuzul ei de a scoate măcar un cuvânt în latină a fost tot timpul una dintre numeroasele forme de rezistență în fața vieții din lupanar.

Britannica se răsucește, burzuluindu-se cu agresivitate.

— Da, vorbesc, îi răspunde și-i scuipă la picioare.

Du-te dracului!

Dacă n-ar fi avut parte de avantajul uimirii depline a lui Thraso, Britannica i-ar fi simțit fără îndoială pumnul în plină figură. Însă Philos profită de fracțiunea de secundă de surprindere ca s-o smulgă din calea pericolului.

O iau toți la goană, fără să ia în seamă amenințările pe care Thraso le răcnește în urma lor. Amara se uită în spate. Nu vine după ei — a rămas la post la ușa bordelului.

Probabil că Felix i-a dat ordin să-i lase să plece.

Sălașul Lupului dispare din vedere când cotesc, alăturându-se unei mulțimi de femei care stau la coadă să intre la băi. Trec printre ele, încercând să nu calce pe picioarele sau tivurile robei cuiva. În aglomerație, Amara simte cum o cuprinde isteria ca o bulă ce încearcă să iasă la suprafață. Groaza că a lăsat-o acolo pe Beronice începe să se estompeze, copleșită de un sentiment tot mai puternic de exaltare că au scăpat. O strânge pe Victoria de mână.

Începe să înțeleagă magnitudinea libertății, își dă seama Amara, după privirile amețite pe care le aruncă Victoria în jur, ca și cum abia acum observă ce o înconjoară, abia acum înțelege că viața ei îi aparține.

Pe Via Veneria, oamenii întorc capul și se uită la ciudatul trio feminin, cu Philos în urma lor. Un grup de clienți care ies de la brutărie îi arată cu degetul și izbucnesc în râs.

Amara își dă seama că nu-i pasă. Încă de când a eliberat-o Rufus, s-a bucurat de tot luxul unei femei întreținute, dar și de izolarea acestui statut. Acum nu mai e singură.

Cotesc pe strada ei. E încântată de privirea uimită a Victoriei când vede țesăturile expuse la prăvăliile de haine.

— Aici? Aici stai? întreabă Victoria în timp ce-și trece degetele peste o țesătură fină de lână roșie atârnată la intrarea în magazinul Virgulei.

Virgula iese s-o salute pe Amara, apoi se oprește, tulburată de starea în care se află noile însoțitoare ale vecinei sale.

Philos s-a oprit în prag și le așteaptă, făcându-i Amarei semn să se grăbească. Țintele de alamă care ies din ușa de lemn pe jumătate deschisă lucesc auriu în lumină. Amara îi cere scuze Virgulei și-i promite să se întoarcă, apoi le conduce pe prietenele ei în holul îngust. Imediat ce intră în atrium, Philos îi poruncește lui Juventus să încuie, apoi se întoarce spre ea. Pare distrus.

— Ce-ai făcut?

— Ce aveam de gând, ripostează ea.

Nu-i place tonul lui.

— Șase mii de sesterți? continuă el, ridicând vocea.

E de două ori mai mult decât merită și de două ori mai mult decât ai tu!

Philos arată spre Victoria.

— Crezi că o să mai fie vreodată în siguranță acum, când și l-a făcut dușman pe Felix? Crezi că o să mai fie vreunul dintre noi în siguranță? Și cum o să explic…?

Se oprește, rămas fără cuvinte când vrea s-o descrie pe Britannica.

— Rufus o să fie furios. Ți-ai bătut joc de el!

Amara nu l-a mai văzut pe Philos mânios și e surprinsă de înflăcărarea din glasul lui.

— Sunt sigură că pot să-l conving pe Rufus, spune ea, ridicând din umeri în fața supărării lui. Și n-am vrut să te înșel. La Britannica m-am gândit după aceea.

— Nu tu ești stăpâna acestei case, răspunde Philos coborând glasul, astfel încât să nu-l poată auzi Juventus.

Tu n-ai nimic. Tot ce e aici îi aparține lui, inclusiv tu. Tot ce ai tu e dragostea lui, iar tu o irosești.

Philos pleacă, prea furios să mai spună ceva. Amara îl privește cum se îndepărtează și simte o neliniște tot mai puternică.

— Păi, spune Victoria ridicând dintr-o sprânceană, în felul acela superior care-i place Amarei și de care-și aduce aminte. Fermecător sclav mai ai!

— Nu e sclavul meu.

— Nu, încuviințează Victoria cu solemnitate. Tocmai a explicat foarte clar.

Amara nu se poate abține să zâmbească, deși gluma o face să se simtă jenată.

— Nu pot să spun decât că e minunată casa asta care nu-i a ta.

Victoria se întoarce să se uite de jur împrejurul atriumului. Amara îl privește odată cu ea, ca și cum l-ar vedea pentru prima dată. Tavanul înalt deasupra lor, cu pătratul mic deschis spre cer și coloana de raze de soare care se revarsă în bazinul cu apă de ploaie de dedesubt.

Pe pereți, columne pictate înșală ochiul, cu scene din viața lui Venus în pătrățelele dintre ele. Bazinul nu e din marmură, dar e căptușit cu cioburi de amfore, iar casa e mică în comparație cu reședințele mărețe în care cântau cândva ea și Dido, însă Amara știe că, față de lupanar, e un palat.

***

Elodie Harper, jurnalistă și scriitoare apreciată pe plan internațional, a studiat poezia latină în cadrul studiilor de literatură engleză pe care le-a urmat la Oxford, ceea ce i-a stârnit interesul față de lumea Antichității. Lupanarul, primul roman dintr-o trilogie dedicată vieții femeilor din orașul antic Pompeii, a fost #1 bestseller London Times. A doua carte a trilogiei, Casa cu ușa de aur, a intrat imediat în Top 15 Bestseller Sunday Times. Elodie Harper a lucrat ca producător pentru Channel 4 News, iar în prezent este reporter și prezentator la ITV News. Pentru mai multe informații, accesați elodieharper.com.