bookblog.ro

---

Antichitatea clasică: glorie, nostalgie și călătorii la marginea lumii

Scris de • 6 October 2015 • in categoria Stiri

Fundația Calea Victoriei vă invită miercuri, 7 octombrie, de la ora 19:00, la Cursul Antichitatea clasică: glorie, nostalgie și călătorii la marginea lumii, susținut de Mario Barangea.

De ce „marile cărţi ale Antichităţii”? Pentru că e vorba, de fapt, despre marile idei ale unei lumi. O lume deloc dispărută, o lume care a format civilizaţia noastră. Căutarea, îndrăzneala, valoarea viziunii, simţul istoriei (fatidic sau fericit) – atitudini care fac substanţa unui curriculum specific nouă.

Ce s-a pierdut şi ce s-a câştigat? Cum ştim care sunt limitele umanităţii din noi şi care sunt lucrurile cu care suntem datori în această lume? Sunt problemele noastre la fel de mari şi fericirile noastre la fel de intense?

Multe întrebări va naşte lectura acestor cărţi şi puţine răspunsuri. Dar vor fi răspunsuri ferme. :)

Temele celor patru întâlniri:

  1. Iliada – Povestea războiului aheilor împotriva Ilionului e una dintre capodoperele fără egal ale Antichităţii greceşti. Personajele sunt versiuni ale cutezanţei sau perfidiei. Întâlnirea va avea două teme: întoarcerea acasă şi gloria.
  2. Odiseea – După căderea Troiei, îl urmăm pe Odysseu în rătăcirile sale spre Ithaca. Chip de rege, conform lui Homer. Chip de filosof, după interpretările stoice – Odysseu ne vorbeşte fără cuvinte despre o nostalgie proprie omului: nostalgia originilor.
  3. Eneida – Poemul de aproape 10.000 de linii istoriseşte fuga lui Aeneas din Troia spre peninsula italică unde va deveni, în fantezia marelui Vergiliu, strămoşul poporului roman. Nu e vorba doar despre genialitatea autorului Eclogelor şi nici despre incantatoria forţă a hexametrului dactylic.
  4. Ghilgameş (sha naqba imuru – „cel ce a văzut umbrele”) – Un poem ale cărui începuturi au un orizont temporal de 4000 de ani. O istorie tragică despre condiţia umană, despre căutarea adevăratei naturi a omului, surprinsă, în chipul lui Ghilgamesh, între zei şi oameni. Regele cetăţii Uruk călătoreşte, împreună cu Enkidu, la Muntele Cedrilor, unde îl ucid pe monstrul Humbaba – acestă călătorie a celor doi prieteni va constitui primul pilon al discursului.

 

Lector: Mario Barangea.

Data începere 7 Octombrie 2015; Ora curs 19:00

Număr ateliere 4

Frecvența săptămânal, miercuri

Vârsta Minimă 16 ani

Cost 200 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari) 180 ron

Loc desfășurare: Fundația Calea Victoriei - Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1

Înscriere la [email protected]

 

 

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro