Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă (1877, apărută în „Convorbiri literare”)
Scris de Cristina Stancu • 26 June 2013 • in categoria Recenzii pentru BAC
Gen: epic
Specie: basm cult (specie a genului epic, de mari dimensiuni, în care acţiunea se desfăşoară într-o lume fabuloasă, la care iau parte personaje cu puteri supranaturale şi în care, la final, Binele este glorificat în lupta cu Răul. Basmul cult este scris de un autor individual, cunoscut.)
Temă: lupta Binelui cu Răul
Problematică: Harap-Alb, o alternativă a eroului popular Făt-Frumos, trece printr-o serie de probe şi etape, demonstrându-şi vitejia, dar mai mult decât atât, maturizându-se, trecând prin momente de slăbiciune şi încredere în forţele proprii.
Subiect: Fratele lui Verde-Împărat, un crai destoinic, îşi îndeamnă fiii să plece la luptă dreaptă pentru a cuceri împărăţia fratelui său, doborât de bătrâneţi, având mare nevoie de un moştenitor. Cei doi fraţi mai mari eşuează în tentativele lor de mărire şi Prâslea, luat în râs de însuşi tatăl său, se aventurează totuşi în această călătorie. Cu ajutorul Sfintei Duminici, el îi cere împăratului calul său din tinereţe, armele, hainele şi căpăstrul cel vechi. Astfel, învinge ursul de la capătul podului, de fapt tatăl său deghizat, şi ajunge după 49 de zile într-o pădure pustie, pe timp de arşiţă. Cu toate că de acasă a fost sfătuit să se ferească de omul spân şi de omul roş, Prâslea îl ia slujă pe spân, care îşi oferă de trei ori, amăgitor, serviciile. Când ajung în dreptul unei fântâni, fără roată şi fără cumpănă, prevăzută doar cu o scară ce cobora în adâncuri, Spânul îl ademeneşte pe tânăr să coboare în fântână pentru a se răcori. Acum, spânul îl transformă pe Prâslea în sluga lui, dându-i un alt nume, potrivit noului său statut: HARAP-ALB (harap=servitor, de obicei negru, adus din Asia). De acum înainte, spânul joacă rolul nepotului lui Verde-Împărat, iar Harap-Alb se va elibera doar când va muri şi se va naşte din nou. La curtea împăratului, Spânul e primit cu ostilitate de fiice lui Verde-Împărat, dar nimeni altcineva de la curte nu observă înşelăciunea. Împăratul îl serveşte pe spân cu nişte salate gustoase, luate din Grădina Ursului, un loc primejdios, păzit de o fiară vigilentă. Spânul îl trimite pe Harap-Alb să aducă multe salate de acest fel, tânărul, ajutat de Sfâna Duminică, îl adoarme pe urs şi îndeplineşte misiunea pentru ca la scurt timp, să primească o alta. Acum, Harap-Alb trebuie să aducă pielea şi capul unui cerb vrăjit, încrustat tot numai cu diamante strălucitoare. Sfânta Duminică îi oferă lui Harap-Alb sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot şi îl sfătuieşte să omoare cerbul dintr-o singură lovitură, după ce animalul s-a adăpat la izvorul din codru. Zis şi făcut! Ultima misiune în care îl trimite Spânu este cucerirea fetei împăratului Roş. Harap-Alb parcurge un drum anevoios, de-a lungul căruia se întâlneşte cu personajele adjutante: furnicile, albinele, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă. Ajuns la groaznicul împărat, este supus la mai multe probe: e găzduit într-o casă de aramă, dedesubtul căreia s-a pus foc mare (Gerilă reglează temperatura!), e constrâns să mănânce şi să bea toate bucatele şi toate butoaiele aduse de împăratul Roş (Flămânzilă şi Setilă îşi dovedesc apetitul!),e pus să discearnă între boabele de mac şi cele de nisip (furnicile vin harnice în ajutor!), e provocat să o păzească timp de o noapte pe fata de împărat, care avea obiceiul de a-şi pierde peţitorii transformându-se în pasăre şi plecând în toiul nopţii din odaie (Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă coopearează şi prind zgâtia de fată!), dar nu în cele din urmă, este obligat să o recunoască pe adevărată prinţesă, pusă lângă o soră de suflet, la chip şi la purtare aidoma ei (albina regină se învârte în jurul alesei). După ce îi câştigă mâna fetei de împărat, Harap-Alb primeşte o provocare şi din partea fecioarei. Aceasta propune ca armăsul flăcăiului să se ia la întrecere cu turturica sa şi primul dintre ei care va aduce trei smicele de măr, apă vie şi apă moartă, din locul unde munţii se bat cap în cap, va câştiga. Calul năzdrăvan iese învingător şi fata îşi dăruieşte inima lui Harap-Alb. La curtea lui Verde Împărat, Spânul vrea să o ia de soţia de fiica lui Roş, dar prinţesa se revoltă şi dă în vileag adevăratele identităţi ale celor doi bărbaţi. Spânul înfuriat îl omoară pe Harap-Alb, declanşând mânia calului care îl aruncă în înaltul văzduhului, anihilând răufăcătorul. Prin ritualuri şi iubire, prinţesa îl învie pe Harap-Alb şi la curtea lui Verde Împărat se face nuntă mare, care durează de atunci şi până în zilele noastre.
Idee centrală: Harap-Alb se iniţiază în tainele conştiinţei, trecând de toate probele şi descoperind forţa Iubirii.
Idei principale şi secvenţe:
- Podul care desparte împărăţia de lumea de afară
- Cele trei probe ale spânului
- Cele cinci probe ale Împăratului Roş
- Proba fetei de împărat
- Învierea
Conflict:/b> Harap-Alb - Spânul, Harap-Alb - Harap-Alb
Ca niciun alt erou popular, Harap-Alb trece prin momente în care se îndoieşte de sine:
„-Se vede că m-a născut mama într-un ceas rău, sau nu ştiu cum să mai zic, ca să nu greşesc înaintea lui Dumnezeu. Mă pricep eu tare bine, ce ar trebui să fac, ca să se curme odată toate aceste. Dar m-am deprins a târî după mine o viaţă ticăloasă. Vorba ceea: să nu dea Dumnezeu omului cât poate el suferi.
- Stăpâne, zise atunci calul, nechezând cu înfocare, nu te mai olicăi atâta!”
Asta demonstrează complexitatea basmului cult, valoarea etică, omenească pe care autorul a inserat-o. Eroul de basm este un om ca oricare altul, el se descoperă şi ezită, înaintează şi cunoaşte, împiedicându-se din când în când.
Personaje:
Craiul
Verde-Împărat
Fraţii cei mari
Harap-Alb
Sfânta Duminică
Armăsarul năzdrăvan
Spânul
Fiicele lui Verde-Împărat
Gerilă
Flămânzilă şi Setilă
Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă
Furnicile, albinele
Roş Împărat
Fata lui Roş Împărat
Moduri de expunere dominante: naraţiunea, dialogul, chiar descrieri reuşite ale celor cinci coloşi
GERILĂ: „Şi-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de spăriet: avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. Şi când sufla cu dânsele, cea de deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar cea de dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Şi, ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o palmă.”
FLĂMNZILĂ: „Şi mergând ei o bucată înainte, Harap Alb vede altă drăcie şi mai mare: o namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de pluguri şi tot atunci striga în gura mare că crapă de foame.”
SETILĂ: „Şi mai mergând ei o postată, numai iaca Harap Alb vede altă minunăţie şi mai mare: o arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri şi o gârlă, pe care umblau numai 500 de mori, şi tot atunci striga în gura mare că se usucă de sete.”
OCHILĂ: „-Iaca, începu el a răcni ca un smintit: toate lucrurile mi se arată găurite ca sitişca şi străvezii, ca apa cea limpede; deasupra capului meu văd o mulţime nenumărată de văzute şi nevăzute; văd iarba cum creşte din pământ; văd cum se răstogoleşte soarele după deal, luna şi stelele cufundate în mare; copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele în sus şi oamenii umblând cu capul între umere; văd, în sfârşit, ceea ce n-aş mai dori să vadă nimene, pentru a-şi osteni vederea: văd nişte guri căscate uitându-se la mine şi nu-mi pot da seama de ce vă miraţi aşa, mira-v-aţi de...frumuseţe-vă!”
„Acesta-i Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă. Ori din târg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi. Mă rog, unu-i Ochilă pe faţa Pământului...”
PĂSĂRI-LĂŢI-LUNGILĂ: „o pocitanie de om umbla cu arcul după vânat paseri. Ş-apoi, chitiţi că numai în arc se închia tot meşteşugul şi puterea omului aceluia? Ţi-ai găsit! Avea un meşteşug mai drăcos şi o putere mai pe sus decât îşi poate dracul închipui: când voia, aşa se lăţea de tare, de cuprindea pământul în braţe. Şi altă dată, aşa se deşira şi se lungea de grozav, de ajungea cu mâna la lună, la stele, la soare şi cât voia de sus.”
Particularităţi:
Elemente de natură populară:
a. structura narativă clasică
b. fuziunea real-fabulos
c. limbajul simplu, autentic, oral
Elemente de originalitate:
a. arta povestirii (ritmul rapid, detaliul, dialogul ca mijloc de dramatizare)
CĂLINESCU: „Prea multă atmosferă, prea mult umor dialogic, prea multă desfăşurare coloristică în paguba mişcărilor lineare epice. Omul de la ţară vrea epicul gol, fără minuţie de observaţie. Creangă e un autor cărturăresc, ca Rabelais. El are plăcerea cuvintelor. El este un erudit, un estet al filologiei. Eroii lui nu trăiesc din mişcare, ci din cuvânt.”
b. fantasticul umanizat, nu doar antropomorfizat (cei 5 coloşi parcă sunt desprinşi din Humuleşti)
c. umorul crengian (exprimare mucalită, ironie fără sarcasm, porecle, zeflemisiri, diminutive, caracterizări pitoreşti, scene comice, erudiţie paremiologică [Călinescu îl compară aici cu Anton Pann, „arhivar al tradiţiei”]).
Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Foarte frumos structurat! De regula limbajul din cartile de comentarii e prea scortos si face mai dificila invatarea. Eu am avut norocul sa iubesc literatura si mi-a fost mult mai usor pentru Bac, sa citesc operele, sa-mi scot cateva idei de baza si sa arunc un ochi pe cartile de specialitate ca sa ma pun la punct pentru examen, insa cei care nu prea agreeaza comentariile si nu se descurca, ar trebui sa arunce un ochi aici pentru ca merita. Felicitari !
-
foarte frumos structurat imi place tare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
like, imi place!!!!!!
-
a fost foarte lunga
-
Ce anume? Sinteza sau basmul?
-
basmul
-
-
-
Ma bucur ca v-a ajutat aceasta sinteza! Mult bafta la examene! :)
-
erata: multa
-
Dupa aceasta se începe nunta, s-apoi, da Doamne bine!
-
basmul
-
De cand personajul Praslea DIN Praslea del voinic si merele d aur scris d Petre Ispirescu se transforma in Harap-Alb¿¿¿¿:))) fereasca Dumnezeu…
-
Imi pare rau dar Praslea cel Voinic nu este identic cu Harap-Alb! si sa-ti mai spun ceva: nu este scris de Petre Ispirescu ci cules din povestirile oamenilor! Praslea cel Voinic este basm popular, deci are autor anonim!
-
Subiectul articolului este basmul cult. Că ai asociat cuvântul “Prâslea”, care înseamnă generic “fiul cel mai mic”, cu un alt personaj cunoscut de tine, este cu siguranță o analogie de-a ta, care nu privește calitatea articolului de față.
-
-
Ana, mă bucur că te rogi lui Dumnezeu pentru orice incident, inclusiv literar. Nu am zis că prin “Prâslea” mă refer la personajul din “Prâslea cel voinic și merele de aur”, Prâslea e un nume generic pentru fiul mic al unui împărat de basm. Îți sugerez acest link către DEX: https://dexonline.ro/definitie/praslea. Adicatelea, “Prâslea” e sinonim cu “mezinul”, ce-ar fi fost să folosesc formularea lui Creangă și să scriu constant “fiul craiului”? Nu era adecvat contextului.
-





Poligraf spune:
26 June 2013 | 9:46 pm
O poveste minunata doar pentru copii mici. Nimic mai mult. Oricum copii cred tot cc se povesteste, iar cand se fac mari se lovesc de realitatea cruda a supravietuiri zilnice.