Concurs: Orbitor, de Mircea Cărtărescu
Scris de Andreea Chebac • 5 October 2012 • in categoria Concursuri
Dragi fani ai literaturii contemporane, în general, și ai sciitorului Mircea Cărtărescu ,în special, vă oferim un exemplar din trilogia Orbitor - Aripa stângă, Corpul, Aripa dreaptă - spre delectarea voastră personală.
Pentru a-l câștiga trebuie să ne spuneți de ce vă place Cărtărescu, cum v-a cucerit, o întâmplare care vă amintește de una dintre operele sale etc. Așteptăm istorisirile voastre foarte convingătoare în comentarii.
Concursul va dura o săptămână. Mult succes!
Căștigătorul este: Ionuț
Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Tudor spune:
De ce imi place? Pentru simplu fapt ca este unul dintre romanii care isi respecta originile, poporul roman, chiar daca societatea actuala romaneasca inca mai este sub nivelul dorit. Citez dintr-un interviu acordat recent: “Sîntem o lume încă needucată cum trebuie, şi asta e valabil de la vlădică la opincă.” In timp ce altii si-au luat desaga si au plecat in tari mai “educate”, el a ramas aici si continua sa scrie in viul grai romanesc. Multam’
-
Pauna Oana spune:
Am auzit prima data de Cartarescu de la profesoara de romana.Eram in clasa a 9-a si ne-a zis ca o sa citim Amintiri din copilarie si Rem si apoi o sa facem o paralela.Am citit eu repede Amintirile lui Creanga,draguta scriitura.Apoi incep Rem-ul.
Mergea greu,nu intelegeam daca e vis,imaginatie sau e aievea ce se intampla acolo.Nici acum,dupa 4 ani,nu sunt sigura de existenta lui Egor sau de magia fetitelor.
Abia acum ceva timp am inteles ca exact permanenta incertitudine din cartile sale,face tot farmecul si te face sa ii recitesti cartile cu aceeasi “foame”ca la inceput.Am citit fascinata Rem si il voi reciti in iarna asta,urmand sa descopar magia,trairea,sensibilitatea din celelalte carti scrise de el.Am mai incercat o data sa citesc alta nuvela,dar nu eram destul de concentrata si am lasat cartea.Acum am ceva timp liber si as vrea sa profit de el.Cartile scrise de el sunt foarte bune,te imbie la meditatie,te zguduie din conceptiile si ideile preformate,te sperie si te fac sa devi alt om.
Tocmai pentru ca au o asemenea incarcatura emotionala,filosofica,necesita atentie si concentrare maxima la lectura.Cartile lui nu sunt carti de citit cand nu ai nimic de facut,ci sunt carti de citit cand ai atatea de facut,dar nu te poti abtine de la a-i descoperi cuvintele.
Indraznesc sa spun ca pe piedestalul pe care am urcat acest autor il pun si pe Eliade.Nu ii pot compara,nu pot alege unul dintre ei,mi se pare ca se completeaza si se apropie unul de altul ca stil.Voi citi mereu cu placere cartile domnului Cartarescu,pe care fosta mea profesoara,scriitoarea Viorica Raduta il admira atat de mult,il idolatriza chiar,de aceea voi fi foarte fericita daca voi castiga aceasta carte.Voi fi mandra ca inca un autor exceptional si roman,ca mine,a reusit sa ajunga pe umilul meu raft de carti.
-
Toma Bogdan spune:
Am dat peste Cartarescu pe vremea cand eram indragostit nebnueste de o fata.
Pe langa mai multe povestioare, am descoperit si “de ce iubim femeile”…prin care o vedeam in fata mea “zambind tuturor copiilor care trec pe langa” ea, sau cand rezolva probleme “intr-un fel care te scoate din minti”.
A reusit sa acapareze eternul mister feminin “care te scoate din minti”, si a reusit sa imi aduca – impreuna cu amintiri placute – un zambet pe buze de fiecare data cand ii aud numele. Si din poeziile lui am citit putin, nu am pretentia de a ma numi un cunoscator sau altceva de acest gen…dar am gustat o bucatica din opera lui si am intrat – chiar daca doar pentru o scurta perioada – in lumea lui, asa cum fac oamenii precauti inainte de a sari in apa…o incearca cu un deget. Mi-a placut gustul dulce acrisor ramas din urma lecturarii…si intr-o zi sper sa iau la rand operele lui, sa il descopar cu adevarat. Gasit din imtamplare prin niste prieteni, acum imi aduce aminte de oamenii cu care l-am impartasit si de niste zile de primavara, in care m-am convins ca noi traim cu adevarat in cea mai buna dintre lumile posibile. L-am anexat unei perioade din viata mea, de care va ramane legat cat voi mai trai pe acest pamant…am reusit sa il fac o parte din mine, impreuna cu tot ceea ce am citit, vazut, auzit sau simtit.
Este o parte din mine. Nu “el” acolo si “eu” aici, ci “noi” am fost – candva – prieteni. M-a cucerit incet, treptat, ca o ploaie marunta care spala strazile prafuite ale sufletului, si acum, ca ploaia a trecut, mai dau peste balti prin unele colturi de strada, prin care ma mai bantuie reminiscente pierdute undeva adanc in suflet.
Sper sa spele cat mai multe suflete, sa deschida ochi si sa alinte inimi…sa fie o marunta dar mare bucurie si pentru altii, asa cum a fost si mai este si pentru mine… -
Ionut spune:
Prima oră de română din clasa a IX-a: Ce-ați citit în vara asta? Cărtărescu, X? Bravo, Y, e un autor foarte bun! Da, așa. După, cu privirea, de ,,eu nu mă uit la celenterate” , profa mă întreabă dacă eu am citit ceva de Cărtărescu.
Adevăr: Nu. Nu m-a interesat niciodată, nu mă privește, blah, blah.
– Da, e chiar unul din scriitorii mei preferați.
– Și ce ai citit de el?
– Ăăăh … Orbitor?!?! (Mersi, Wikipedia)
Profa e super impresionată de treaba asta și mă întreabă ce mi-a plăcut cel mai mult din ea.
– Ce nu mi-a plăcut doamna profesoară! E o carte atât de bună, încât mi-ar trebui o oră întreagă să spun ce mi-a plăcut.
– Ai putea să ne prezinți mâine un referat despre Cărtărescu atunci și nu mai prezinți la sfârșitul semestrului nimic. Să fie așa, un mod interactiv să începem anul. Deci, ne prezinți mâine un referat despre cartea ta preferată de la Cărtărescu.
Minunat. Dar copilul Ionuț ajunge acasă și realizează super încântat că mirificul Orbitor s-a dovedit a fi o lucrare voluminoasă în trei volume numai bune de terminat în 3(00) ore. Și atunci, copilul Ionuț ca să dreagă și să împace, ia el super șmecher ,,De ce iubim femeile?” de la bibliotecă, termină cu ea într-o oră, face un minunat referat la ea cu o introducere de Doamne-ajută care are legătură cu Orbitor.
Beeeeene.
A doua zi, profa face o introducere în simbolul fluturelui în Orbitor și după îmi dă cuvântul.
– Deși trilogia magnum opus a lui Mircea Cărtărescu e o operă remarcabilă, consider că cea mai valoroasă carte a lui este colecția de povestiri ,,De ce iubim femeile?”.
Profesoara face ochi mari, se ridică de la catedră, vine în fața clasei și spune:
– Când citești Orbitor, să vii să-l prezinți.
Puuuuuuf …
Și uite așa am citit 100 de pagini din Orbitor și mi-a plăcut fiindcă îl înțeleg și nu mi-a plăcut fiindcă nu îl înțeleg. Și m-a cucerit fiindcă e singura carte pe care aș rupe-o cu dinții dacă s-ar putea, dar în același timp, mi-aș da câțiva dinți pentru ea.
-
Nathy spune:
Ne indreptam intotdeauna spre lucruri, carti, care ne fac placere iar cand vine vorba de Mircea Cartarescu putem sa alcatuim o colectie de “imi place pentru ca..”
Cartarescu nu se da in laturi de la nimic cand vine vorba sa isi cucereasca cititorii si cititoarele, motiv pentru care in momentul in care citim ultimul paragraf din “De ce iubim femeile”, inchidem cartea si o asezam pe masuta din lemn, suntem indragostiti pe de-a-intregul si autorul nu ne da nici o scapare pentru ca iubirea nu poate fi amanata. Suntem vrajiti de talentul sau scriitoricesc si de harul inspiratiei care poarta penita pe hartie si a carui cerneala e un continut ce poate fi fabricat doar de sufletul unui indragostit.
Autorul incearca sa inteleaga realitatea prin cuvinte, iar noi prin intermediul sau ne amintim de vremea in care eram studenti si “erau stelute in genele ei”/lui si ne intrebam cum de reuseste sa intuiesca ca “amorul nostru nemuritor s-a dus dracului”.Astfel, operele sale ne insufla respectul fata de aceasta personalitate care, de undeva, de la distanta, a acceptat sa scrie despre noi.
-
Pascale Adelina spune:
De ce imi place Mircea Cartarescu? Este un raspuns simplu…pentru ca el mi-a creat lumea..pentru ca am mers prin cuvintele lui pe pasii lui. Nu am regasit la nici un alt scriitor ceea ce am gasit la el.mi-am gasit toate trairile,toata bucuria.Fara sa-mi dau seama el imi crea lumea, imi crea fiecare particula din mine, fiecare pixel din fluturii ce ii car in stomac.
Cum m-a cucerit? Nu l-am citit fiindca mi s-a impus la scoala…l-am gasit pur si simplu la biblioteca in timp ce ma cautam pe mine. L-am gasit pe el…alter ego-ul meu. Imi amintesc foarte bine prima carte pe care am citito de el.si anume “Mendebilul”, vreau sa spun ca am simtit cartea pulsandu-mi in vene si m-am regasit dupa ce am citito mangaindu-i coperta, mirosindu-i paginile, imbratisand toata aventura care trecuse din prisma lui la mine. De multe ori m-am visat un mendebil, un copil alergand prin cutia de amintiri a oamenilor,punand intrebari fara logica si strigand cat de tare ma lasa paianjenul ce-mi pulseaza intre coaste. Dupa Mendebilul…pot sa spun ca m-am injectat relativ cu literatura lui Cartarescu…si acum o port in vene. El mi-a dat cuvinte cand eu nu mai aveam.
Cartea mea preferata de la el este “Gemenii”. De ce? Fiindca M-am trezit fiind Gina..si apoi Andrei si apoi ambii in acelasi timp. Noi suntem cuvintele lui Cartarescu…noi traim prin el..iar el traieste prin noi.O intamplare care imi aminteste de operele sale? Cartarescu mi-a scris copilaria, Cartarescu mi-a scris fiecare gram de imaginatie, el a creat masinile care tes lumea, el a creat matematica pe care o pune in practica un visator.
Imi amintesc foarte clar citatul acela din Gemenii care sta notat pe teasta mea si de fiecare data cand vreau sa visez imi dau seama ca visez deja….vise in vise..dragoste in dragoste…”Trebuie sa visam,sa visam…chiar daca asta inseamna sa ne prindem fluturi morti in piept si sa le simtim aripile cum incep sa bata nervoase.”
Mi-as dori din toata inima sa-l intalnesc pe Cartarescu…pe strada, intr-o ceainarie,pe o alee parasita…oriunde…nu stiu daca as avea curajul sa ii adresez ceva…dar l-as simti..l-as simti mai aproape ca niciodata…as simti unirea aia perfecta Mircea-Victor.Cartarescu e in noi toti…
Chiar si in tine…cel care citesti acum aceste randuri…oricat de strain ai fi de mine,cititorule, si tu ii porti fluturele imens in palme.
***
Imi pare rau pentru ca v-am zapacit ..dar sunt mandra…sunt mandra sa pot spune ca domnul Cartarescu e scriitorul meu preferat.
Imi pare rau pentru greselile gramaticale…am scris comentariul asta intr-un suflet…l-am scris cu sangele meu..cu conceptiile mele.
Aseara..chiar aseara l-am visat…era atat de aproape de mine…si eu tremuram.
Prietena mea Tina mi-a spus astazi de concurs…pot sa spun ca am avut un exces de bucurie..o ebrietate…am fugit spre casa…am fugit ca sa pot scrie randurile astea..ca sa poti sa le citesti tu,cititorule.
Nu-mi propun sa castig cartea…eu sunt fericita ca mai sunt oameni care il citesc pe Cartarescu…
“Atat, atat vreau sa ajung: o litera intr-o carte, un fulg de zapada facut din cenusa” -
lorena spune:
“Nu fusese deci cu totul un vis, desi nu fusese cu totul nici realitate” – ma urmaresc de mult timp aceste cuvinte umflate pana la refuz de o intensitate si un profund sens al imaginarului si al realitatii impletite dar si despletite cu fire atat de subtiri si delicate ca e de ajuns sa respiri mai greu pentru o clipa si se destrama ca si cum nimic nu ar fi existat niciodata. Cu maini tremurande, descopar in interiorul cutiei un titlu pe care nu l cunosc si care nu mi transmite in primul moment nici curiozitate, nici interes, cu atat mai putin dorinta de a citii imediat primele pagini, cum mi se intampla de obicei cu majoritatea cartilor. De ce “Nolstalgia”? Mult prea tarziu, am inteles mesajul ascuns intre paginile lui Cartarescu, folosind vocea scriitorului ca si cum El insusi mi ar fi vorbit: amesteca imaginarul cu realul, fantasticul cu ordinarul, delirul cu echilibrul, urmareste coincidenta si miraculoasa interventie a destinului implacabil, retraieste si nu pierde nimic din amintirile copilariei colorate atat de frumos de fantezie si joc inocent si al adolescentei persecutata neincetat de misterul zonelor oscure ale trupului si sufletului, desprinde te de realitate si cufunda te in fantezie ori de cate ori te simti pierdut , viseaza si inalta te pana la stele cu ochii plini de lumina magica a visarii si revelatiei!
Asa cum Cartarescu proiecteaza personajele sale in situatii particulare si lumi ba prea dramatice ba prea extraordinare, fara insa a le abandona nici macar o clipa singure,aproape cu frica de ale pierde si a nu le mai gasi, tot asa imaginea persoanei atat de dragi care mi a arata calea cea buna cu ajutorul “Nostalgiei” apare si dispare in memoria mea cand nici nu ma astept si fara sa vreau, la fel de explosiv si furtunos, intens, ametitor si fulgerator cat si linistitor, emotionant, dulce si imbietor.
Multumesc, Cartarescu si Tie! -
Nicoleta Cojoianu spune:
Ma pregateam pentru admiterea la facultate, mai aveam cateva zile de invatat si comod ma instalasem la o madam cunostinta din Bucuresti unde traiam focurile. L-am gasit pe Cartarescu intrebandu-se “De ce iubim femeile” pe noptiera madamei si nu am mai putut sa-l las jos. Era atat de urban, atat de potrivit pentru viitoarea mea viata de studenta bucuresteana, pentru timpul ce urma a fi pierdut in cafenele si librarii in orasul mare si prafuit.
-
Ana spune:
Îmi place Cărtărescu pentru că mi-a adus aminte de copilărie și de o atmosferă cu un parfum aparte. Îmi place pentru ca l-am descoperit târziu și m-a uimit cât de natural se poate scrie frumos în ziua de azi.
-
Lidia spune:
Am fost nevoita sa-l citesc in facultate. La inceput nu prea m-a fascinat, dar m-am incapatanat sa citesc in continuare si, mai apoi, i-am admirat talentul si usurinta de a scrie frumos despre orice.
-
KurtCobain spune:
Pe Cartarescu l-am descoperit in cartea de romana acum cativa ani. Mi se pare ca era singurul scriitor contemporan din manual. Dupa am inceput sa citesc fictiunea. Dupa am descoperit ca a scris jurnale. Asta imi place la Cartarescu, ca a scris jurnale. Sun innebunit dupa jurnale si scrieri la persoana 1.
-
Cristina spune:
L-am citit pentru prima oara la facultate si era vorba de ”Travesti”, lucrarea ce m-a paralizat, ca sa spun asa. A fost de fapt prima mea intalnire cu un text modern, postmodern. M-a bulversat si m-a hipnotizat in acelasi timp. Era un text cu capul in jos si cu o lume pe de-andoaselea. Fascinant si riscant, totodata!
-
Stefan Oancea spune:
Pe Cărtărescu l-am descoperit acum câţiva ani, când am citit “De ce iubim femeile” pentru prima oară, şi mi-a plăcut foarte mult. Apoi, am descoperit că de fapt are alte opere mult mai frumoase precum “Rem”, “Gemenii”, “Frumoasele străine”. Încet-încet am început să-mi completez biblioteca cu cât mai multe cărţi din opera sa, însă la trilogie n-am ajuns deocamdată.
Este unul din favoriţii mei, când vine vorba de scriitori români, aşa că unele pasaje le-am adoptat întru totul în viaţa mea, iar mai nou, am ajuns să vizitez Bucureştiul, doar pentru a mă plimba prin locurile descrise de el, pentru a vedea ce a văzut şi el, pentru a simţi ce a simţit şi el.
Mă bucur că anul acesta este iar candidat la premiul Nobel pentru literatură, deşi sunt în cursă scriitori precum Umberto Eco sau Murakami, ce sunt mult mai bine cotaţi ca el, însă măcar există o şansă. Dacă nu va fi anul acesta, poate va fi în anii următori, însă sper ca acel premiu să vină!
-
Pingback: Nostalgia : blogul lui skrum
Alice spune:
5 October 2012 | 10:51 am
De ce-l iubim pe Mirces Cartarescu? Pentru ca scrie atat de frumos incat te indragostesti de cartea ca de o femeie superba. Pentru ca este dovada vie ca avem valori in Romania si a aratat asta in toata lumea. Pentru profunditatea cu care se expune in fata cititorului si pnetru ca spune lucrurilor pe nume fara sa uite sa le invaluie in estetic.