bookblog.ro

---

Un volum publicat în premieră

Scris de • 9 September 2011 • in categoria Stiri

Luna aceasta a apărut la Editura Trei „Cartea Roșie” de C. G. Jung. Deși volumul a fost finalizat de autor în 1930, după ce a lucrat la el 16 ani, manuscrisul a rămas nepublicat timp de 80 de ani.

Cele peste 200 de pagini vorbesc despre imaginile interioare ale psihicului uman. Opera este considerată cheia de boltă a scrierilor lui Jung, oferind o perspectivă proprie asupra tratatelor anterioare.

Volumul conține ilustrații color realizate chiar de Jung și ale căror influențe se întind din Europa până în Orientul Mijlociu și Orientul Îndepărtat.

"Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieții mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esențiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar niște completări și lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce țâșnise în acei ani din inconștient. " C. G. Jung





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Andreea spune:

    As vrea nespus de mult sa citesc cartea, dar pretul mi se pare pur si simplu aberant. Va trebui sa astept fie niste reduceri de peste 70% ca sa imi permit sa o cumpar si sa o citesc, fie (ce rusine) sa apara pe undeva scanata de cineva si upload-ata pe internet pe site-uri ca scribd.ro.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro