bookblog.ro

---

Lansarea Seriei de autor Gheorghe Crăciun

Scris de • 11 December 2014 • in categoria Stiri

Joi, 11 decembrie, la ora 18:00, la Librăria Bastilia din București (Piaţa Romană nr. 5), va avea loc lansarea Seriei de autor Gheorghe Crăciun, un nou proiect editorial Cartea Românească.

Seria debutează cu volumele Acte originale/Copii legalizate (variațiuni pe o temă în contralumină) și Mecanica fluidului. Copertele celor două volume sunt ilustrate cu desenele originale ale autorului.

Invitați: Carmen Mușat, Simona Sora, Florin Iaru. Moderator: Ovidiu Șimonca. Fragmente din cele două volume, în lectura actriței Ioana Flora.

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun apare sub îngrijirea criticului literar Carmen Muşat şi a fiicei autorului, Oana Crăciun. Aceasta reunește atât lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie și critică literară deja consacrate, cât și volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.

GHEORGHE CRĂCIUN (1950-2007), prozator, eseist, publicist, teoretician și critic literar este unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani.
A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982), Compunere cu paralele inegale (1988), apărut și în limba franceză,Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fără corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003), Pupa russa (2004) –, volume de eseuri, publicistică, de teorie şi critică literară, precum şi falsul jurnal la Pupa russaTrupul știe mai mult (1993-2000)(2006). Este prezent în numeroase antologii de proză, precum Desant ’83 (1983); Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice (1994, 1999),Generaţia ’80 în proza scurtă (1994), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996) (tot cuvintul italic!), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999); Literatura română postbelică între impostură și adevăr (2000), Tizenegy. Kortárs román prózaíró(2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up... (2005), Les Belles Étrangères. Douze écrivains roumain (2005), Plural [26:2 2005]. Eromania (2005).
A primit, între altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).

 

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro