bookblog.ro

---

Gaudeamus 2018: Grupul Editorial ALL, Editura Herg Benet, Editura Vellant și Editura Vremea

Scris de • 12 November 2018 • in categoria Stiri

Grupul Editorial ALL

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediția cu numărul 25 a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de învățătură. Vizitatorii sunt așteptați în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăți editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize și cadouri dulci pentru cei mici.

Vom sărbători, alături de fanii Pisicilor Războinice, apariția Cărții a XIII-a – Viziunea  – din noua serie Puterea celor Trei. Pentru a imortaliza momentul, îi așteptăm pe copii la standul nostru, sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 12.00, pentru o ședință foto de neuitat. Le-am pregătit și o serie de obiecte promoționale tematice care nu trebuie să le lipsească din colecție.

Cei pasionați de thrillerele semnate de Guillaume Musso vor fi încântați să răsfoiască în premieră romanul Un apartament la Paris. Scris în stilul cu care ne-a cucerit romancierul francez, acest bestseller tulburător ne poartă în viața misterioasă a unui celebru pictor.

Cartea care a generat transformări impresionante în școlile din întreaga lume, inspirând elevii să își însușească mentalitatea de învingători, este acum la dispoziția publicului din România. Scrisă de expertul în leadership, Stephen R. Covey, The Leader in Me reușește să redefinească rolul școlii în evoluția noastră, propunând o soluție la criza educației cu eficiență 100% confirmată practic.

Abia sosit de la tipar, volumul Atingerea, de David J. Linden, este dedicat cunoașterii celui mai important simț pe care îl avem. Într-un stil personal și prietenos demn de un romancier, autorul transformă noțiunile de neurologie în informații accesibile. Poveștile și argumentele sale uimitoare arată cum ne definește atingerea ca ființe umane, influențând alegerile pe care le facem în viață.

 

Editura Herg Benet

Puteți găsi editura Herg Benet stand 235, nivel 4.50 (primul inel de la intrarea principală).

Iată programul lansărilor și evenimentelor de la standul propriu:

Sâmbătă, 17 noiembrie:

ora 12.00 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Passport: „Refugiul de la Stillhouse Lake”, de Rachel Caine; „În cel mai întunecat colț”, de Elizabeth Haynes; „Te urăsc, te iubesc”, de Sally Thorne; „Al nostru este cerul”, de Luke Allnutt.

ora 12.30 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Speculativ și Cărțile Arven: „Omul focului”, de Joe Hill; „Magia fetelor Belles”, de Dhonielle Clayton; „Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey”, de Ruth Emmie Lang; „Neamul Corbilor”, de Lavinia Călina.

ora 13.00 – Lansarea romanului „Singurătatea singularității”, de Alexandru Lamba

ora 13.30 – Întâlnire culinară cu Gina Bradea

ora 14.00 – Lansarea romanului „Drumurile amanților”, de Corina Ozon

ora 15.00 – Lansarea romanului „V”, de Laura Nureldin

ora 15.30 – Lansarea volumului „În așteptare”, de Adina Popescu

ora 16.00 – Lansarea volumului „Privind înăuntru”, de Petronela Rotar

ora 17.00 – Lansarea romanului „Nemuritorii de rând”, de Ana Barton

ora 18.00 – Lansarea romanului „Boris”, de Valentina Negoiță

ora 19.00 – Lansarea volumului „La Paris, nimic din toate astea nu contează”, de Andrei Crăciun (in absentia)

Duminică, 18 noiembrie:

ora 12.00 – Lansarea cărții „Caragiale. O lume într-o operă”, de Gheorghe Lăzărescu

ora 13.00-15.00 – Lansarea cărții „50 de rețete de post. Poftă Bună cu Gina Bradea!

Editura Vellant


Editura Vellant aduce la Târgul Internațional Gaudeamus 2018 ficțiune proaspătă, poezie surprinzătoare și experiențe mărginite de noutățile editoriale și temele pe care acestea le transferă din/în cotidian. Despre somn, fericire, singurătate și sensul vieții sunt portițele spre înțelegere pe care le deschide Vellant la Gaudeamus 2018.

Experiențe Vellant:

- Silent Poetry Party - Jean Lorin Sterian te invită să experimentezi singurătatea chiar în mijlocul unui târg de carte.
- Grădini suspendate - micile oaze urbane inspirate de FERICIRE de Aminatta Forna și create de City Flowers sunt spații vii în care endorifina literară te și se consumă.
- Copiii din Delta Dunării despre lumea lor - duminică, ora 12:00, participă: Ivan Patzaichin, Cristian Teodorescu și copiii care au contribuit la volumul „Comoara din Deltă”

Noutăți editoriale:

Fericire de Aminatta Forna, colecția Endorfiction - „O meditație pe marile teme, de o originalitate explozivă. Iubire și moarte. Om și natură. Cruzime și compasiune.” O carte despre vulpi urbane, Londra multietajată, supraviețuire și marginalitate. Doi protagoniști dezrădăcinați, care glisează între centru și periferii, între iubire salvatoare și singurătate care protejează. Un stil incisiv, provocator, hiperenergic. A se citi într-o oază urbană.

Home alone 3 de Jean-Lorin Sterian - Un inventar de singurătăți, unele cauză, altele efect, fiecare cu gustul, mirosul și textura ei, fiecare cu mecanismul ei de separare-apropiere de ceilalți, fiecare cu motivația și cu absurdul propriu.

Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl, Versant - Omul în căutarea sensului vieții este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste. Cartea devenită bestseller internațional cu peste 10 milioane de copii vândute, deschide cea mai intimă perspectivă asupra înțelegerii omului în situații de nesupraviețuit, cum acceptă trauma și în final, găsește sens în ceea ce trăiește. Volumul, o reeditare împrospătată de un cuvânt înainte scris de Harold S. Kushner și de o postfață de William J. Winsdale, a apărut în VERSANT.

Despre somn de Matthew Walker, Versant - Semnat de Matthew Walker - profesor de neuroștiințe și psihologie la UC Berkeley, volumul „Despre somn” explorează cele mai recente descoperiri și abordări științifice legate de somn și importanța sa vitală. Explică ce efecte provoacă lipsa de somn asupra corpului și minții noastre și oferă câteva sfaturi pentru un somn de calitate.

revista Iocan nr. 7 - coordonat de Florin Iaru, numărul șapte al Revistei iocan vine cu subiecte din cele mai variate. O poveste despre supraviețuirea de după război o să vă prindă în junglele Thailandei, aproape de instrucțiile armatei de gherilă, dar la doar câteva pagini distanță veți afla cum e întrerupt un preludiu în dormitorul în care se află un sicriu. Iar după ce veți citi povestea fantastică a unui cartier din București, veți urmări pățania unui prim-ministru fugărit de protestatarii #rezist.

Comoara din Deltă - Volumul de „relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor" este coordonat de Cristian Teodorescu și conține poveștile și aspirațiile unor copii din Deltă, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Lucrarea este completată cu proză scurtă semnată de Lavinia Braniște, Andrei Crăciun, Florin Iaru, Aurora Liiceanu, Bogdan Raileanu, Cristian Teodorescu, autori consacrați care iubesc Delta și care au acceptat, cu generozitate, să contribuie la această operă colectivă, și cu ilustrații semnate de Maria Malcică.

 

Editura Vremea

Standul Editurii Vremea are numărul 30, în Pavilionul Central. În timpul Târgului Internațional Gaudeamus, toate titlurile Editurii Vremea vor avea o reducere de preț de 20%.

Cele mai noi titluri de carte vor fi lansate după cum urmează:

Joi 15 noiembrie

Cartea lui Andreas de Dan Bogdan, ora 14:00-14:30 SALA CUPOLA

Jurnal 1926-1940 de General Gh. Athanasescu, ora 16:00-16:30 STANDUL VREMEA

Portalul iubirii de Gabriela Aronovici, ora 17:00-17:30 BURSA DE CONTACTE

 

Vineri 16 noiembrie

Cu Parlamentul în URSS de Henri Stahl, ora 17:00-17:30 SALA CUPOLA

Alchimistul. Amintiri cu și despre Dinu Lipatti de Fabian Anton, ora 18:00-18:30 STANDUL VREMEA

Ziua de mâine s-a ascuns acum două zile de Mara Dinu, ora 18:45-19:15 BURSA DE CONTACTE

 

Sâmbătă 17 noiembrie

O femeie pentru Apocalips de Vintilă Horia, ora 12:30-13:00 SALA CUPOLA

Viziunile lui Parpangel sau Țiganiada de Ioan Budai Deleanu, ora 15:00-15:30 SALA CUPOLA

Amintirea unei mari iubiri de Dan Stanca ora 17:00-17:30 BURSA DE CONTACTE

Darul lacrimilor de Dan Stanca, ora 17:00-17:30 BURSA DE CONTACTE

 

Duminica 18 noiembrie

Pedalând prin viață de Codruț Constantinescu, ora 12:00-12:30 BURSA DE CONTACTE

Homo Sovieticus de Alexandr Zinoviev, ora 14:30-15:00 SALA CUPOLA

 

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro