bookblog.ro

---

Gaudeamus 2018: editura Crux Publishing

Scris de • 5 November 2018 • in categoria Stiri

Editura Crux Publishing 

Editura Crux Publishing vă așteaptă la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018 (14 și 18 noiembrie, Romexpo București, pavilionul central) la standul 103 de la nivelul 3.20. Puteți găsi acolo noutățile toamnei, pachete-cadou, câteva mici surprize, scriitori, colaboratori, promotori și literatură de cea mai bună calitate.

Noutățile editurii vor fi lansate  sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 16.00, la standul editurii Crux Publishing.

Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie/Turnul elefantului de Robert E. Howard 

Invitat special: George Cornilă (scriitor, traducător)

Phoenix pe o sabie și Turnul elefantului reprezintă, în fapt, rampa de lansare pentru succesul pe care îl vor cunoaște ulterior Howard și Conan în istoria literaturii. În aceste două povești, aflate într-o subtilă legătură a cărei descoperire îl va încânta pe cititor, Conan Barbarul își câștigă și își desăvârșește statutul de simbol în cultura universală.

Și aici, ca și în alte opere centrate pe aventurile cimerianului, scriitorul face uz de stilul personal care l-a consacrat ca părinte al speciei sword and sworcery: detalii bogate, dar deloc plictisitoare, o lume vastă și plină de mistere, acțiune dinamică, nenumărate confruntări și lupte pe viață și pe moarte, un erou versatil cu o personalitate puternică, o bogăție uluitoare de elemente supranaturale – opuse protagonistului – și atemporalul triumf al binelui asupra răului.

Caietul Roxanei de Ștefan Bolea

Invitat special: Ana-Maria Negrilă (scriitoare)

Un Luceafărul 2.0 în proză, dacă poetul nepereche ar fi continuat povestea.. Istorii de dragoste am mai citit, dar rareori suntem făcuți martori la povești despre minți. Autorul nu este nici pe departe necredibil, așa cum te-ai aștepta de la un jurnal. Din contră. Hyperion-ul nostru își dezvăluie toate ascunzișurile, toate secretele și toate colțurile întunecate fără nici un fel de rezerve. Își deschide larg temnițele sufletului, își despoaie cugetul de tare, sparge baierele convenționalului, sfâșie straiele auto-conservării și corectitudinii politice (în care suntem toți înveșmântați) pentru a-și dezvălui mintea în cele mai intime și mai infernale manifestări ale sale. Un superb exercițiu de sinceritate masochistă, în care nimic nu rămâne tabu.

Tainele psihologiei de Răzvan T. Coloja

Prezintă: Andreea Sterea (editor Crux Publishing)

Editura Crux Publishing lansează o  nouă colecție dedicată exclusiv educației - ACADEMICA - ce debutează cu un prim volum dedicat studenților la psihologie și tuturor celor care sunt preocupaţi de acest domeniu.

Volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități își dorește să informeze corespunzător publicul asupra celor mai des-întâlnite probleme și concepte din psihologie. În cele 176 de texte, autorul atinge subiecte precum tulburările de personalitate, bolile mintale, depresia, anxietatea, fobiile. Discută despre psihologia sexualității, a reclamei, psihologia copilului și a relației de cuplu.

Analizează curiozități din lumea memoriei și a neuropsihologiei; te învață de ce visăm și ce anume este imaginația. Descrie filme, cărți și celebrități care prezintă unele problemele izvorâte pe filieră psihologică și – nu în ultimul rând – îți spune de ce să nu te ferești de psiholog într-o Românie reticentă. Un ghid atât pentru începătorii într-ale psihologiei cât și pentru curioși.

Camera 66(6) de Sorin-Mihai Grad 

Prezintă: Andreea Sterea (Editor șef Crux Publishing)

O cameră de cămin studențesc dintr-un Cluj prins între milenii (și care nu bănuia cât de cool va deveni peste ani) se povestește pe șase voci care uneori se confundă între ele, în discuții spumoase, care te vor face să fii un om mai vesel și să vrei să-ți retrăiești studenția.

Prea cuminți pentru un asemenea loc și prea neserioși pentru ce avea să-i aștepte după facultate, cei șase locatari ai camerei 66(6) dezbat problemele lumii din unghiuri la care nu se gândesc nici ei, fără teamă de tabuuri sau (in)corectitudini politice. Cartofu are succes doar la prietenele fetelor care-i plac, Sigi pariază că într-o zi va rosti doar cuvântul „satana”, Nae aduce o veveriță în cameră, Hake refuză să meargă cu colegii la striptease, Klu și-a rătăcit accentul basarabean undeva prin Ardeal, în timp ce Epi primește o mită destinată altcuiva. Iar când apare și Internetul în cameră, lucrurile o iau razna de tot.

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro