bookblog.ro

---

Dezbateri Nemira: Leadership în vremuri tulburi, cu Magor Csibi și Radu Predescu

Scris de • 25 March 2025 • in categoria Stiri

Editura Nemira alături de Magor Csibi și Radu Predescu, autorii volumului Bătăliile care contează. Metode testate pentru momentele decisive ale vieții, vă invită la finalul lunii martie 2025, la două dezbateri despre valoarea leadershipului și importanța alegerii și gestionării bătăliilor dificile în momente în care  contextele exterioare sunt dominate de nesiguranță.

Joi, 27 martie 2025, ora 18.00, la librăria Șt. O. Iosif din Brașov, și luni, 31 martie 2025, ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, din București, vor avea loc discuții libere și interactive cu autorii cărții despre valori și responsabilitate în situații dificile, despre uneltele pe care le putem folosi pentru a gestiona bătălii cu miză importantă și, mai ales, despre cum aliniem interiorul propriilor noastre principii și convingeri cu provocările lumii exterioare.

Magor Csibi, expert recunoscut în leadership și cultură organizațională, și Radu Predescu, militar veteran și fost instructor NATO, aduc în Bătăliile care contează. Metode testate pentru momentele decisive ale vieții viziunea și experiențele dobândite în domenii de activitate aparent diferite (mediul de business, respectiv mediul militar), dar care funcționează după reguli și principii de leadership universale.

Rezultatul este o lectură captivantă, o colecție de povești personale și profesionale autentice în care stilurile celor doi autori se completează, demonstrând cu multă profunzime și empatie că principiile leadership-ului sunt universale, aplicabile în orice domeniu de activitate.

Cei doi autori le propun cititorilor nu doar povești interesante, dar mai ales teme de aprofundat, dileme de confruntat și valori de revizitat, pentru a deveni lideri mai buni și mai pregătiți, în general, pentru a alege bătăliile care contează cu adevărat. Bătălii pe care, așa cum reiese din această carte, le purtăm cel mai adesea cu noi înșine, împotriva propriilor noastre limitări și temeri.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro