Jurnal de cămin
Scris de Silviu Man • 12 January 2009 • in categoria Psihologie/Sociologie
Coordonatori: Zoltán Rostás, Sorin Stoica
Rating: 
Jurnal de cămin este o colecţie de evocări ale vieţii din căminele bucureştene, scrisă de 24 de studenţi şi studente de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, coordonaţi de Zoltán Rostás şi Sorin Stoica. Ar putea fi deci o lectură banală, o simplă trecere în revistă a unui mediu social probabil destul de interesant - acela al provincialilor veniţi la Bucureşti ca să înveţe / să-şi facă un rost în viaţă / să se realizeze. Dar nu este. Ceea ce-l aşteaptă însă pe cititor între copertele acestui volum cu titlu cuminţel zguduie serios barierele înţelegerii şi normalităţii.
Profesorul Zoltán Rostás ne face o binevenită introducere in subiect, menţionând în cuvântul înainte al cărţii ca în cămine funcţionează "o moralitate sexuală care tolerează toate manifestările posibile" şi "un pluralism cultural-politic nesigur". Cred că este cazul, având în vedere minunăţiile pe care urmează să le descriu în rândurile de mai jos, să detaliez in concreto: prima sintagmă descrie situaţia în care, cum s-ar spune frigid-funcţionăreşte, doi studenţi de sex opus "întreţin nestingheriţi relaţii sexuale" sub o pătură, în timp ce colegul/colega/colegii trăncănesc, joacă whist sau ronţăie seminţe cu ochii la vreun film pe calculator. A doua formulare, cu "pluralismul cultural-politic", îmi pare însă foarte ambiguă. Ştiu din proprie experienţă că studenţimii de prin căminele bucureştene puţin îi pasă de politică; cât despre "cultură" (cu riscul de a dezamăgi aşteptările celor care îşi fac speranţe că "generaţia tânără" va fi mai bună decât înaintaşii, doar pentru motivul că e "tânără" şi n-a trăit sub Ceauşescu), nu recomand nimănui să nimerească în perioada festivalurilor dedicate studenţilor la vreo reprezentaţie la operă sau la vreo piesă de teatru cu sala plină de tineri care au căpătat gratis invitaţii " De altfel, iată o mărturie de un superb umor involuntar (cine ce zicea despre "cultura în mişcare"?) :
[Citeşte mai departe pe Secţiunea de Ştiinte umaniste şi religie]
Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
mic roman spune:
Recenzia face cartea sa para foarte buna.
Sa-mi spun parerea de actual student cu experienta de aproape 3 semestre in 2 camine de stat diferite.
Lucrurile par un pic mai roz in centrul capitalei, desi din pacate nu pot spune ca ceva din ce am citit aici mi se pare neverosimil. Da, sunt chefuri mereu. Da, nu poti sa citesti o carte cand ai alti 2-4 colegi de camera. Da, majoritatea oamenilor sunt… pai… majoritatea oamenilor: ignoranti, mediocri si insipizi.
Exista mereu exceptii la fel cum par si naratorii din carte. Exista oameni care se intreaba, care vad ca ceva e in neregula. Unii scriu. Altii tac. Exista unii care se pierd? Care se lasa inghititi de multime?
Ceea ce incerc sa spun e ca nu e nimic nou. “Tara se duce de rapa” e pateu. Generatia de maine e la fel ca generatia de azi. Poate chiar putin mai buna.
-
Silviu Man spune:
@ kingquizz : Proiectul e interesant, dar nu stiu ce relevanta are aici “sinceritatea 100%” – sa traiesti in mijlocul oamenilor si sa fii “obiectiv” e, slava Domnului, imposibil. chiar daca acei tineri nu au fost 100%, peisajul general descris nu are de suferit.
-
Silviu Man spune:
@ mic roman: cred ca volume precum cel de sus “Jurnalul de camin” pot fi catalogate in “bune” sau “proaste”. Cel mai potrivit criteriu cred ca ar fi “relevanta”. Din pacate, pana vei citi cartea, trebuie sa-ti spun – punand la lucru si experienta proprie – ca din pacate nici naratorii din carte nu scapa de anumite metehne impuse de camin.
Da, exista ignoranti si mediocri. Problema e ca in camin se aduna la un loc si, desigur, unde-s multi, prostia creste :) Una din caracteristicile prostiei este autoperpetuarea.
Impacarea de la final, cu tot cu ultima propozitie de un inexplicabil optimism, nu prea ti-o inteleg.
-
mic roman spune:
Nu era optimism. “Nu e nimic nou” nu e optimism.
Impacare este. Nu stiu daca e o impacare lasa, a cuiva care nu vrea sa lupte. Sau invers, o incercare curajoasa a cuiva care lupta in continuare sa se desparta de multime chiar atunci cand traieste in mijlocul ei.
Marturisesc ca am inceput si eu sa joc carti si sa petrec cateva minute pe zi pe youtube in camin. Timp pe care l-as fi petrecut mai intelept daca situatia ar fi fost alta.
-
Silviu Man spune:
Optimismul era in “Generatia de maine e la fel ca generatia de azi. Poate chiar putin mai buna.”
Prin impacare am vrut sa zic “blazare”, dar mi-era ca o sa ma intelegi gresit. Si eu am fost in situatiunea asta – ce bine ar fi daca s-ar rezuma numai la o bere si un whist din cand in cand :)
-
andreea spune:
Noi nu suntem blazati.
Noi am avut curajul sa spunem totul pe fata. Chiar credeti ca lumea isi imagineaza ca totul e roz in caminele din Bucuresti? Nu. Se face sex, se fumeaza, se fac chefuri, unii se imbata, vomita… distrug.
De ce atitudinea asta atat de dura in recenzia dumneavoastra? La urma urmei nu faptul ca il citim pe Aristotel in autobuz ar trebui sa conteze, ci ideea in sine… faptul ca il citim. Da, poate ca intr-adevar am putea face lucruri mult mai interesante in timpul facultatii decat sa ne â€blazam†intre scoala si job. Dar daca termini facultatea cu CV-ul gol, angajatorii se uita la tine ca la un extraterestru.Asa ca nu ne mai criticati pentru ca incercam sa ne adaptam – si cel mai important, nu mai generalizati atat de usor! Noi stam/am stat in camin, avem un job, mergem si la facultate, iesim si ne distram noaptea in cluburi, uneori mancam si citim in mijloacele de transport in comun, incercam sa facem cat mai multe cu viata noastra, pentru ca timpul e intr-adevar limitat.
Cartea asta e o declaratie plina de sinceritate. Nu incercati sa ne loviti in punctele slabe…
-
Silviu Man spune:
Draga Andreea, frumos ar fi inainte de a vorbi de “atitudine dura” sa citesti atent ce am scris mai sus. Si sa si intelegi. E foarte bine ca ati scris tot ce se intampla in camine. Asta ii si da importanta cartii. Poate asa se trezesc si unii destepti care trec prin camine numai in campanie electorala sa faca poze cu cartoful prajit de pe hol.
Despre autoAristotel nu prea am insa aceeasi parere. Stii, orice lucru bun si frumos are un ritual al lui. Altfel putem, vorba cuiva, sa facem pipi in sufragerie, dar fireste, nu e recomandabil.
Stiu foarte bine de ping-pongul asta intre job si scoala, insa daca ai fi citit atent ai fi vazut ca printre personajele din carte, se lasa intrevazut unul, secret, partial responsabil pentru tot ce se intampla cu noi/voi – adica “sistemul”. Am din ce in ce mai mult senzatia ca blazarea are doua surse : una dinauntrul nostru/vostru si alta, de altundeva, din afara, de dincolo de orice institutie.
Despre “adaptarea” asta de care-mi povestesti de parca dupa 22 de ani nu o sa mai ai viata (asa ca inghiti pe nemestecate, tot, acum), am toate motivele sa critic. Prea putin are importanta pentru tine si pentru mine CATE lucruri facem in viata, ci mai degraba CUM le facem.
-
Anuska spune:
Timpul este limitat pentru cine nu stie sa si-l traiasca.Da,toate lucrurile au ritualurile lor,adevar pe care cei veniti din provincie ar vrea(unii) mult prea repede sa il uite.Intrebati cativa studenti care s-au nascut in Bucuresti care-s de fapt metehnele orasului si o sa va zica exact lucrurile la care caministii aspira cu atata ardoare:mobilitate maxima,rapiditate,miserupism,duritate,lipsa de vise.Nu,nu condamn viata la camin,e o necesitate pentru multi care nu pot sa-si realizeze idealurile in orasele din care vin.Dar pana la a accepta grosolania altora si a incerca sa o transformi in ceva frumos sau idealist e cale lunga.Normal ca mereu dupa ce treci prin lucruri rele iti aduci aminte de ce a fost frumos,dar tocmai asta e si problema nostalgicilor comunismului.Sa judecam faptele si povestile dupa criterii obiective si nu dupa amintiri peste care s-a pus praful timpului care le zahariseste mai mereu.
As fi preferat sa traiesc intr-un oras unde sa pot visa si sa nu ma retrag in mine pentru a gasi locurile verzi si oamenii intelegatori. -
Jean Bica spune:
Dar profesorul Rostas scoate carti pe banda rulanta. Abia am avut timp sa citesc ce aparuse pana la sfarsitul lui 2008 cand a aparut aceasta carte, foarte draguta de altfel, am inceput sa o citesc si nu am apucat sa o termin ca a aparut inca una in care femeile sunt subiectul principal si povestile lor.
Sunt de apreciat cartile de genul asta…sunt foarte ofertante ca si povesti si cred ca sunt si imagini fidele ale segmentului ales: femei, caministi, muncitori in strainatate, ex-activisti etc.
kingquizz spune:
12 January 2009 | 11:11 pm
Foarte interesant proiectul lor. Or fi fost sinceri pana la capat in povestirile lor?