Poliţia literaturii
Scris de Anca Giura • 10 August 2011 • in categoria Eseuri
Autor: Marie Darrieussecq
Rating:

Editura: Pandora M
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Doru Mares
Numar pagini: 328
ISBN: 978-973-1989-03-7
Se pare că mai supravegheată ca în aceşti ani din urmă omenirea n-a fost niciodată şi unii încep s-o resimtă ca pe un imens disconfort. Artiştii sunt printre primii care se revoltă în faţa acestei fenomenologii, iar scriitorii se confruntă cu forme de supraveghere speciale. Vorbim despre procesele de plagiat, în speţă.
În eseul Raport de poliţie, purtând subtitlul Acuzaţii de plagiat şi alte moduri de a supraveghea literatura, Marie Darrieussecq operează o selecţie a câtorva cazuri de plagiomnie celebre: Ovidiu, Osip Mandelştam, Paul Celan, Danilo Kiš, Daphné Du Maurier, Marcel Proust, Emile Zola şamd. În fapt, autoarea vrea să-şi mântuie propria suferinţă, fiind ea însăşi victima a două procese de plagiat. Fapt demn de reţinut, faima celor două scriitoare franceze care au denigrat-o pe Marie Darrieussecq a crescut exponenţial. Or, scopul unor neîntemeiate acuze de plagiat nu este cel mai adesea o imperioasă dorinţă de dreptate, cât dorinţa de scandal. În fond, nimic nu se vinde mai bine ca un scandal, nu-i aşa? Discret, autoarea franceză sugestionează şi despre cât de mult agreează hulpava presă acest gen de acte.
Vorbind puţin despre sine, Marie Darrieussecq se apleacă pios asupra unor autori dispăruţi care au suferit enorm în urma acuzaţiilor nefondate de ,,furt intelectual’’. Poate cel mai dramatic exemplu este cazul poetului de origine evreo-română Paul Celan care a ajuns depresiv cronic în urma acuzaţiilor şi hărţuirilor unei anume Claire Goll, iar în final s-a sinucis. Căci, într-adevăr, acuzaţia de plagiat urmăreşte suprimarea fiinţei scriitorului. Adesea, totul ia aspectul unui asasinat simbolic. Fină cunoscătoare de literatură, dar şi de psihologie, Marie Darrieussecq atrage atenţia asupra următorului aspect pe care ar trebui să-l cunoască toţi ,,plagio-maniacii’’: ,,Cu siguranţă a citi înseamnă a te identifica. Însă a deschide o carte şi a te citi pe tine însuţi înseamnă deja a-ţi extinde eul asupra tuturor lucrurilor.’’
Şi dacă pe de o parte, plagiomnia este un fenomen extrem de psihanalizabil, pe de altă parte, el ne trimite la problematizarea autenticităţii artei, astăzi ca şi ieri. Istoria pare veche, doar mijloacele şi proporţiile sunt noi. Cu o etimologie violentă (în greaca veche plagios însemna perfid, pieziş şi ulterior plagiator devenea tot la greci ,,hoţ de copii’’) acuzaţia de plagiat induce o traumă serioasă, cel mai adesea. Este enorm de greu să-ţi aperi ideile, să ţi le justifici, câtă vreme ideile aparţin, precum aerul, tuturor. În fond, cine poate pretinde că o anume stare dintr-un vers îi aparţine doar lui, implicând fie şi sintagme, accidental, asemănătoare? Dar, cu un umor amar, Marie Darrieussecq arată că în ,,Ţara Intertextualităţii’’ şi în secolul ,,locurilor comune’’ proferate prin ,,copy paste’’, ,,Lumea literelor, ca orice grup social, are nevoie de crimă, spune Paulhan’’. Conştientă de pericolul intelectual şi emoţional al actului producerii de literatură în contemporaneitate, la fel de convinsă de nevinovăţia sa (ea, cea care a fost acuzată că ,,a furat’’, deoarece a scris povestea pierderii unui copil în Tom est mort, deşi ca mamă nu a trăit o asemenea grea situaţie), Marie Darrieussecq îşi linge rănile defăimărilor pe care le-a suportat şi merge înainte. În tot acest timp, este convinsă că textele cărţilor sale sunt ale ei şi numai ale ei, infuzate inconştient de toţi maeştrii literaturii pe care i-a preţuit.
Vreau cartea Raport de politie
-
Plusuri
Ni se oferă spre lectură un eseu bine scris, dens de referinţe paradigmatice cu privire la plagiatul literar.
-
Recomandari
Publicul larg, alături de filologi şi de psihologi, descoperă prin această lectură aspecte interesante legate de suferinţele emoţionale provocate de fenomenul plagiatului.