bookblog.ro

Putem fi mai superficiali de atât?

Scris de • 1 March 2013 • in categoria

Titlu: Cum să livrezi fericire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 64
ISBN: 978-973-1931-72-2
Cumpara cartea

Se estimează că după lectura acestei cărţi, ambiţioşii vor aplica modelul învăţat şi vor dezvolta într-un deceniu, cel puţin, o afacere de un miliard de dolari, precum pe Zappos. Vedeţi ce simplu era? Aviz necredincioşilor, celor ca mine care credeau că medicina şi afacerile se învaţă în sala de operaţie sau la locul faptei, nu exclusiv din teorii!

Este foarte greu să scrii despre o carte care… nu ţi-a dus fericirea lecturii. Mărturisesc că nu-mi place să fiu bănuită de infantilism, mi se pare a fi o cădere în derizoriu. Or, ce altceva puteam simţi ,,contemplând’’ coperta acestei cărţi despre…fericire (-a clienţilor)?

Şi oare nu tot o cădere în derizoriu semnifică să te pretinzi capabil să oferi reţeta fericirii? Ei bine, doream să mă conving că literatura motivaţională are şi ea excesele sale, eufemistic vorbind. Problema fericirii n-a fost tranşată de marile religii, de marii filozofi, de marii artişti, dar pentru literatura motivaţională ea se recomandă a fi descifrată, diagnosticată şi livrată într-o reţetă amatorilor.

Ne aflăm în faţa unei broşuri cu pretenţii de carte menită să susţină magazinul online Zappos. Se publică tot mai numeroase astfel de cărţi, cele care promovează comerţul online. Atunci să ne întrebăm o dată în plus, câţi credem în comerţul online şi câţi căutăm fericirea în coşul de cumpărături? Pornind de aici, am putea evalua dificultatea subiectului.

Fără îndoială, filozofia cărţii este subiacentă unei posibile cugetări de tipul: cumpăr, deci exist. Nu pot să nu mă declar siderată de superficialitatea cu care sunt ordonate pe coperta patru cele zece motive pentru care ar merita citită cartea. Vă rog să le luaţi în calcul pe aceste două, cel puţin: ,,Doriţi să vă simţiţi plini de inspiraţie şi fericire, în muncă şi în viaţă.’’, respectiv ,,Nu mai aveţi vreascuri pentru a aprinde focul în şemineu. Cartea este excelentă pentru a face acest lucru.’’

După ce încearcă să ne convingă că o afacere online e menită să aducă fericire cumpărătorilor şi numai lor, ne întrebăm în ce măsură poate ea deveni un model pentru un tânăr antreprenor român. Majoritatea afacerilor de succes din America este derulată de absolvenţi ai unor prestigioase universităţi, ca şi în cazul lui Mark Zuckerberg, Harvard de preferinţă. Ştiţi clişeul: am început afacerea de milioane de dolari cu banii de buzunar din luna aceea. Oricât de idealişti am fi, modelul american de afaceri trebuie adaptat nu doar omului, ci şi mediului, specificului economic naţional. Că altminteri, după câte cărţi motivaţionale avem traduse şi pe la noi, România ar trebui să fie motorul economic al UE, dar nu e.

  • Plusuri

    Este o carte de un simplism stupefiant.

  • Recomandari

    Celor pasionaţi să dezvolte o afacere pe internet, cel puţin.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Cum sa fii propriul tau psihoterapeut

Copyright ©2011 Bookblog.ro