O stea nu ca oricare alta

Titlu: Steua lui Strindberg
Autor: Jan Wallentin
Rating:

Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Magdalena Mărculescu
Numar pagini: 543
ISBN: 978-973-707-748-6

Don Titelman este mort de frică, el nu trebuia să ajungă în aventura asta, el este doar un cercetător, un șoarece de bibliotecă, un sociopat și un dependent de pastile – pastile care, în situațiile halucinante prin care trece, nu îl prea ajută.

Cumpără titlul în engleză

Strindberg a descoperit o stea, dar apoi a murit și a lăsat în urmă o mare încurcătură pe care alții aveau să se chinuie s-o rezolve, zeci de ani mai târziu. Și pentru că în joc se află poarta spre cunoașterea absolută, bineînțeles că în cursa ce se dezlănțuie intră și ceva societăți oculte, oameni de știință și cercetătorul nostru care cu greu realizează ce i se întâmplă.

Don este un antierou – fricos și plin de vicii – dar servește intenția declarată a autorului de a face din el un personaj cât mai apropiat de un om normal. Thrillerul debutează prin descoperirea unui artefact ciudat și te distrezi câteva pagini întrebându-te la ce-o servi acesta. Imediat acțiunea se precipită, și din simplu consultant în privința provenienței obiectului descoperit, Don se trezește un fugar alături de Eva, o avocată care apare în mod providențial, dar care până la urmă se dovedește a-l băga și mai mult în belele. E ceva ciudat cu ea încă de la început, iar eu am simțit o satisfacție imensă atunci când bănuielile mi-au fost confirmate la final :).

Pe urmele lor este Elena, tânăra utilizată drept armă de o societate misterioasă, dar în care licărește o urmă de suflet. Toată alergătura ne poartă prin diverse țări europene și prin locurile în care s-au dat bătălii în cel de-Al Doilea Război Mondial. Peste tot se află bucățele din puzzle, mici indicii, dar și capcane.

Foarte bine sunt folosite în carte simbolurile ezoterice naziste, autorul reușește să le îmbine atât de eficient încât îți dau fiori și creează o atmosferă sumbră și mistică. Savantul nostru drogat are o soră cel puțin excentrică – un personaj care m-a cucerit și încântat – care-i plimbă cu trenul prin toată Europa într-un mod extrem de ingenios.

Cartea este un cocktail literar: ai parte de câteva pagini de roman istoric, câteva pagini de roman polițist, ceva mister; de toate pentru toți. Iar povestea este bine scrisă și bine spusă. Știu că ați mai citit cărți despre cercetători care aleargă pe coridoare și despre descoperiri bizare, dar autorul subliniază că scopul lui a fost acela de a utliza cât mai bine clișeele, nu de a le evita. Și i-a reușit.