Titlu: Casa doctorului Dee
Autor: Peter Ackroyd
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 416
ISBN: 978-973-102-363-2

Dincolo de aparenţa superficială a unei poveşti cu fantome, Casa doctorului Dee înfăţisează un oraş al cărui farmec pare să dăinuie pe vecie.

În Casa doctorului Dee, Peter Ackroyd reia structura folosită în romanele sale precedente (The Great Fire of London, Hawksmoor) pentru a realiza o alternanţă întreb o perioadă apusă a Londrei şi Londra de astăzi. Cunoştinţele autorului asupra istoriei oraşului sunt extrem de vaste, fascinante şi încadrate în text astfel încât oraşul devine un personaj de sine stătător, fermecător, plin de secrete, brutal şi mereu schimbător. Este elementul care conduce personajele de-a lungul ciclului vieţii.

Romanul are două planuri narative: primul îl are în centru pe Matthew Palmer, care moşteneşte de la tatăl său o casă veche într-o zonă a Londrei de astăzi, zonă care nu îi foarte familiară. Relaţia dificilă pe care a avut-o cu tatăl său determină apariţia unor sentimente mixte când hotărăşte să se mute acolo, însă este interesat de casă şi datorită pregătirii sale (este istoric). O dată mutat acolo, Matthew începe să asiste la unele apariţii bizare şi face multe descoperiri referitoare la el însuşi, pe măsură ce descoperă tot mai mult din secretele unui tată pe care realizează cât de puţin îl cunoştea.

Casa doctorului Dee nu este o carte despre case bântuite de fantome, iar Ackroyd se îndepărtează conştient de elementele ultrauzate ale acestei părţi a literaturii horror şi mizează pe dezvoltarea personajelor, alături de utilizarea unor multiple întrebări spirituale, religioase şi elemente concrete din istoria oraşului.

Celălalt plan narativ îl prezintă pe doctorul John Dee, personaj real care a trăit în secolul XVI, ocupaţiile sale fiind numeroase şi diverse: de la matematică şi astronomie, la astrologie, ştiinţe oculte şi alchimie. Planul acesta este narat la persoana I şi pare net superior în comparaţie cu celălat datorită imaginii puternice a doctorului. Autorul întoarce cu meşteşug fiecare frază, pentru a reda o imagine fidelă a Londrei din secolul XVI, atât la nivel de limbaj, comportament cât şi la la rutine zilnice sau îmbrăcăminte. John Dee este atrăgător prin setea sa continuă de cunoaştere, manifestând un oarecare dispreţ destul de rezervat asupra lucrurilor ”lumeşti” şi ”fără însemnătate”. Unele din preocupările sale au fost de a descoperi limbajul universal al creaţiei, piatra filosofală dar şi crearea unui om artificial.

Cele două planuri se întretaie asemenea studiilor doctorului Dee, în cadrul cărora limitele dintre ştiinţă şi magie se subţiază până când cele două tind să se confunde. Remarc din nou excelenta reprezentare a oraşului, fiecare simplă plimbare fiind parcă un nou drum de parcurs în descoperirea sinelui sau a adevărurilor universale, fiecare colţ de stradă poate să ofere o revelaţie, iar fiecare piatră poate reprezenta o scară (cu posibilităţi de urcare sau coborâre în acelaşi timp).

Romanul excelează, pe lângă ilustrarea oraşului, la capitolul naraţiune, bogăţia lexicală şi frazele meştesugite fiind clar unele din punctele forte. De ce doar trei stele atunci, aţi putea să întrebaţi. Pentru că Matthew este foarte departe din punct de vedere al construcţiei personajului faţă de doctorul Dee şi pare fad, şters, doar o marionetă care a intrat în joc o dată cu moştenirea şi care nu ar putea găsi ieşirea din labirint nici dacă ar fi luminată. Apoi, frecvenţa momentelor onirice devine agasantă, printre vise, viziuni, apariţii, greu mi-am regăsit firul pierdut al naraţiunii.

Dacă aţi mai citit Ackroyd şi v-a plăcut, e foarte posibil să vă placă şi volumul acesta. Dacă nu, aţi putea începe cu altul pentru a-l cunoaşte (Hawksmoor, de exemplu).

Vreau cartea Casa doctorului Dee

• Plusuri

  stil, detalii istorice, ilustrarea superbă a Londrei, densitatea întrebărilor ridicate

• Minusuri

  multe momente în care naraţiunea pierde din cursivitate

• Recomandari

  celor interesaţi de Anglia şi cultura sa