Titlu: Sissi, împărăteasa Austriei
Autor: Jean Des Cars
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Ana-Maria Stan
Numar pagini: 496
ISBN: 978-973-135-766-9

Culmea, au început să îmi placă mult romanele istorice care îmi vorbesc despre vieţile regilor şi reginelor. Poate tocmai fiindcă reprezintă o variantă matură a basmelor cu prinţese din copilărie, pentru că acum povestea nu se termină cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Nu, acum poveştile sunt triste şi prezintă vieţile unor oameni care îmbătrâneau înainte de vreme…

Căsătoriile aveau loc în jurul vârstei de 15, 16 ani, trebuiau născuţi moştenitori cât mai curând, neapărat băieţi, pentru a putea urca pe tron, iar tinereţea era petrecută în atmosfera comploturilor, a urii şi a crimelor pentru obţinerea puterii.

Anxietatea care apărea din cauza poverii unei responsabilităţi mult prea mari pentru vârsta pe care o aveau ducea de multe ori la boli psihice în rândul tinerilor suverani – la vârste la care alţii abia îşi clădesc viitorul. Astfel, viaţa lor se consuma mult prea repede sau chiar se termina înainte să înceapă cu adevărat.

O astfel de soartă crudă o aşteaptă şi pe Sissi, cea care va deveni împărăteasa Austriei. Dragostea ei sinceră la vârsta de 15 ani pentru Franz Joseph o va transforma neaşteptat într-o suverană, în locul surorii ei, Elena, căreia îi era cumva pregătit „rolul” de soţie a acestuia. Încă de la început, Sissi va fi personajul care va da peste cap planurile prestabilite, convenţiile şi formalităţile, de care va avea oroare pe tot parcursul vieţii. Rolul obţinut nu este unul dorit de Sissi, care îşi va iubi sincer şi profund soţul, dar care va prezenta printr-un gând răzleţ rostit cu voce tare întreaga ei dramă: „Numai dacă nu ar fi împărat...”

Acuzată încă din start că nu este demnă de tron şi urâtă profund de soacra ei, Sissi va avea o soartă tristă, plină de încercări şi boli. Deşi împărăteasă, ea va deveni doar un soi de instrument necesar pentru naşterea de prunci, pentru ca ulterior să nu fie lăsată să îşi vadă şi nici măcar să-şi alăpteze (!) proprii copii. Pentru că, după părerea soacrei ei, „rolul reginelor este să dea fii, nu sfaturi”...

Cu toate acestea, Sissi va fi, alături de soţul ei, o ambasadoare a umanităţii şi bunătăţii sufleteşti. Personalitatea ei nu va fi pervertită de ura soacrei, ea va rămâne aceeaşi tânără care iubea natura, caii şi câinii, şi care era convinsă că problemele de stat se puteau rezolva mai uşor cu un zâmbet şi o strângere de mână.

Coşmarul vieţii ei va fi reprezentat de soacră, o adevărată poamă acră şi chiar mai mult de atât, un ucigaş lent şi feroce al psihicului lui Sissi, care va percepe Hofburg-ul, acolo unde se afla ea, ca pe o închisoare a spiritului ei, dornic să zboare liber. După cum va spune ea, soacra îi va impune un soi de „frigiditate psihologică”.

Sissi va fi tot timpul altfel, va merge contra curentului, va demonta obiceiuri vechi, formalităţi şi va sparge bariere cândva de netrecut. Urăşte tot fastul de la curte, nu vede rolul tuturor obiceiurilor şi deplasărilor pompoase, se sufocă din cauza faptului că nu are parte de intimitate, fiindcă tot timpul este însoţită de o suită întreagă de doamne de onoare. Pentru a-şi putea menţine echilibrul psihic, Sissi ar fi avut nevoie de o porţie măcar egală între viaţa publică şi viaţa privată, ceea ce nu a fost posibil aproape deloc. După cum va spune ea, „Nu este vorba despre a fi, ci despre a părea, şi în asta constă penibilul.”

• Plusuri

  Prezentarea într-o lumină inedită, umană, a unei suverane care a fost de multe ori criticată pe nedrept în istorie.

• Recomandari

  În special iubitorilor de romane istorice.