0Autor: Donna Woolfolk Cross
Rating:
Editura: All

M-am surprins de multe ori spunând : "Mi se pare normal să ...". Pare atât de simplu acum să îţi exprimi o părere. Dar ce este dincolo de cuvinte? Cine a stabilit ce este firesc şi ce nu? Şi când anume? Acest normal invocat şi tras la răspundere în felurite discuţii a fost schimonosit de-a lungul timpului, ajungând la forma ciudată a unui ghem îmbâcsit de multitudinea firelor personale. Normalul pur nu există. Normalul este doar o proiecţie elastică a intelectului, care poate fi deformată în funcţie de aşteptările şi dorinţele celor implicaţi.

În aceste condiţii, un roman istoric este exact ceea ce ai nevoie pentru a te scutura de firescul actual cu care te-ai obişnuit şi pentru a avea acces la imaginea unui firesc pierdut în timp. Papesa Ioana transpune cititorul în secolul IX, aducând în prim-plan diferitele conotaţii ale normalităţii aparent unanim acceptate în Evul Mediu. Pornind de la o descoperire întâmplătoare în ceea ce priveşte existenţa Papesei Ioana, Donna Woolfolk Cross şi-a propus să readucă în atenţia "omului modern" povestea demult uitată a unei femei care nu a ţinut cont de limitările perioadei în care a trăit, ci a dorit să aibă acces la cunoaştere, lucru obţinut prin deghizarea sa în bărbat. Satisfacţia sa a culminat cu numirea în funcţie de Papă, conducător al creştinităţii, pe o perioadă de 2 ani de zile.

Pe baza unei documentări serioase, scriitoarea a încercat să realizeze o imagine cât mai completă a personajului principal, cât şi a mediului sufocant din care aceasta a luptat să iasă, pentru a-şi putea cultiva şi folosi inteligenţa remarcată încă din vremea copilăriei. Multitudinea de informaţii confuze şi lipsa unor dovezi exacte în ceea ce priveşte întâmplările din anul 855 d. Hr ridică semne de întrebare în legatură cu veridicitatea pontificatului Ioana. De altfel, Biserica Catolică cataloghează din start întreaga poveste ca pur mit, deşi însăşi autoarea romanului a descoperit multe manuscrise ce fac referire la pontificatul Ioanei. Legendă sau realitate, povestea Ioanei redată de Cross reuşeşte să creeze atmosfera apăsătoare a secolului IX, cu o societate medievală afundată în adevăruri acceptate de cele mai multe ori ca fiind absolute: diferenţele enorme dintre femei şi bărbaţi, puterea supremă a unei Biserici corupte şi îmbâcsite de intrigi, normalitatea ignorantă de zi cu zi.

Pe parcursul romanului îmbrăcat în jurul unui schelet solid de istorie autentică, vizualizăm povestea atât din perspectiva Ioanei, din perspectiva lui Gerold, cel care a fost spiritual alături de Ioana de la vârsta de 12 ani până în ultima zi, cât şi din perspectiva lui Anastasius, cel care a tânjit întreaga viaţă la tronul papal pe care nu l-a putut obţine, în ciuda tuturor manifestărilor anticipative ale principiului machiavellic "scopul scuză mijloacele". Copilăria timpurie a Ioanei este marcată de tirania tatălui dezamăgit din primul moment al naşterii sale de simplul fapt că era vorba de o fată. Odată cu moartea lui Matthew, fratele care a cedat insistenţelor sale de a o învăţa să scrie şi să citească, Ioana este considerată de tatăl său singura vinovată de această tragedie cauzată numai de preocupările sale intelectuale total nepotrivite pentru o fată şi sfidătoare la adresa lui Dumnezeu. Speranţa ce începe să crească în sufletul Ioanei este adusă de Esculap, eruditul grec care este impresionat de inteligenţa ascuţită a fetei şi insistă să îi ofere o educaţie adecvată, acceptând compromisul impus de tatăl care îi cere să-l pregătească pentru şcoală şi pe John (singurul fiu rămas), în ciuda evidentei lipse de talent a acestuia. Plină de entuziasm şi determinare, Ioana îşi dezvoltă rapid capacitatea de a raţiona, găsind argumente pentru fiecare idee susţinută într-un mod admirabil în faţa profesorului său încântat. Adevărul preţios pe care i-l dezvăluie în copilărie Esculap este cel care o va ghida întreaga viaţă, ajutând-o să supravieţuiască societăţii controversate întinsă ca o plasă asupra celor nechibzuiţi: "unele idei sunt periculoase". În fiecare situaţie critică, Ioana va reuşi să-şi tempereze aversiunea faţă de intrigile şi jocurile politice mult prea vizibile, găsind modalitatea cea mai puţin ofensatoare de a-şi expune ideile. La şcoala din Dorstadt, Ioana suportă cu demnitate toate jignirile aduse de condiţia sa de femeie care sfida cursul normal al vieţii, fiind absorbită de setea de cunoaştere. Tot aici, însă, îl cunoaşte pe cel care o va iubi şi o va admira până la sfârşitul vieţii tocmai pentru felul său de a fi.

Odată cu atacul vikingilor şi moartea fratelui său John, Ioana alege singura cale posibilă pentru a avea acces la învăţătura interzisă unei femei. Sub identitatea lui John Anglicus intră la o mănăstire benedictină, unde devine un apreciat cărturar şi tămăduitor. Forţată de anumite împrejurări, Ioana ajunge în cele din urmă la Roma, unde pătrunde în viaţa activă a Bisericii şi a celor care se învârteau în acest cerc râvnind la anumite poziţii. Datorită modului prea corect de a judeca şi părerilor sale bine argumentate, Ioana îşi pune de multe ori în pericol viaţa, capacităţile sale intelectuale fiind considerate un real pericol pentru desăvârşirea aranjamentelor "sfinte" şi politice caracteristice perioadei.

Existenţa Ioanei este marcată de un şir de sentimente contradictorii, care îi împovărează sufletul căutător de învăţăminte şi credinţă: alături de existenţa sa masculină exterioară se zbate inima chinuită de iubirea pentru Gerold; dorinţa sa de a-l descoperi pe Dumnezeu este sfâşiată de teama că Acesta s-ar putea să nu existe; raţiunea încearcă să ocupe întotdeauna primul loc în faţa emoţiilor. Până la finalul romanului, construcţia tip mozaic a sufletului său atinge un nivel de fragilitate din ce în ce mai ridicat. Cei doi ani de pontificat în care Ioana, spre deosebire de predecesorii ei, îşi întoarce privirile către oamenii obisnuiti, aducând în atenţia tuturor fondul (credincioşii) în detrimentul formei (măreţia Bisericilor) se încheie parcă ironic la adresa mult amintitei credinţe masculine care stătea la baza interzicerii învăţăturii pentru femei: inteligenţa femeii este invers proporţională cu fertilitatea acesteia.

Nota finală a autoarei vine cu un plus de explicaţii amănunţite şi date reale consemnate în diferite scrieri pentru a susţine verosimilitatea romanului al cărui fir epic curge lin în mod cronologic, uneori cu mici stângăcii în exprimare, influenţate, posibil, şi de traducere.

Odată ce începi să pătrunzi în viaţa Ioanei, pătrunzi de fapt în viaţa unui întreg secol, dând la o parte vălul mat al timpului modern. Indiferent dacă o vei considera doar un mit sau mai mult de atât, Papesa Ioana înseamnă în primul rând curajul de a trece dincolo de ceea ce este considerat general valabil şi de a descoperi sensul propriu a ceea ce numim din inerţie "normal".

Scrisă de Ruxandra Mateiu