Scris de Raisa Stoleriu • 28 April 2014 • in categoria Lit. clasica si moderna
,,În toate cӑrţile pe care le-am scris, una dintre intenţiile mele de cӑpӑtâi a fost sӑ spulber mistificӑrile, sӑ spun adevӑrul. Aceastӑ obstinaţie vine din copilӑrie; eu și sora mea uram 'prostia' - așa numeam noi felul în care prejudecӑţile, percepţia greșitӑ, rutina, regulile gӑunoase sufocӑ viaţa și bucuriile ei. Am vrut sӑ scap de aceastӑ constrângere și am jurat sӑ o denunţ.” (Simone de Beauvoir)
Nu am fost niciodatӑ o feministӑ în adevӑratul sens al cuvântului, sau cel puţin nu mӑ pot regӑsi și cu greu îl pot accepta pe cel radical, excesiv, ,,militar”. Numai cӑ feminismul lui Beauvoir este diferit. Teoretic, pragmatic, rece, chiar aplicabil, acceptat uneori cu greu chiar și de cele mai ,,feministe” dintre noi. E o oglindӑ în care nu putem privi, despre femeia de ieri, de azi, despre cea care se tot sacrificӑ, pentru cӑmin, pentru soţ, pentru copil, despre femeia care cautӑ independenţa, sau altfel spus, posibilitatea de a trӑi, de a fi ea, de a se împlini prin ea însӑși și nu prin ceilalţi.
,,Pasivitatea definește femeia femininӑ”, ne spunea Simone de Beauvoir în Al doilea sex. O afirmaţie care ne intrigӑ, dar care se potrivește de minune protagonistelor din cele trei nuvele - în ciuda poziţiilor sociale, a talentului, a inteligenţei vii, a revoltelor și a cuvintelor dure pe care le folosesc.
Personajul feminin din ,,Vârsta discreţiei” pare sӑ aibӑ totul, și dacӑ este analizatӑ în relaţie cu celelalte, aceasta ar fi cea care se apropie cel mai mult de independenţӑ. Viaţa ei se împarte între o carierӑ universitarӑ de succes, între fiul ei, Philippe, pe care l-a ,,ghidat” spre un doctorat și o carierӑ asemӑnӑtoare ei, și soţul ei liniștit, mereu prezent, André. Singura fisurӑ din viaţa ei este vârsta, de care iniţial nu pare sӑ-i pese sau sӑ o simtӑ. O simplӑ ceartӑ însӑ declanșeazӑ un domino în viaţa ei, iar toate gândurile inconștiente legate de bӑtrâneţe preiau controlul și o fac sӑ se înstrӑineze tot mai mult de copilul care se revoltӑ la rândul lui, de soţul pe care crede cӑ nu-l mai cunoaște, de cariera doritӑ, în imposibilitatea de a mai crea ceva nou. În ciuda revoltelor sale, acest personaj se îndepӑrteazӑ cu fiecare rând pe care îl citim de ea însӑși, de Viaţӑ.
,,M-a pӑrӑsit în momentul în care m-a anunţat cӑ se cӑsӑtorește; de când s-a nӑscut: o doicӑ m-ar fi putut înlocui. Ce mi-am închipuit, oare? Fiindcӑ era exigent, am crezut cӑ-i sunt indispensabilӑ. Pentru cӑ este ușor influenţabil, am crezut cӑ l-am creat dupӑ asemӑnarea mea.”( 27)
Greșelile pӑrinţilor se rӑsfrâng asupra copiilor, iar nuvela în care acest lucru este cât se poate de evident e ,,Monolog” - un monolog delirant, într-un flux al conștiinţei care trebuie urmӑrit cu atenţie de cititor, în care ea, pentru a fi respectatӑ, pentru a trӑi, și a îi lӑsa pe alţii sӑ trӑiascӑ, are nevoie de un soţ lângӑ ea.
,,Îi voi spune cӑ o sӑ-i spun adevӑrul copilului: nu sunt bolnavӑ trӑiesc singurӑ pentru cӑ javra de taicӑ-tӑu m-a lӑsat baltӑ m-a îmbârligat dupӑ care m-a torturat ba chiar a și ridicat mâna asupra mea. Sӑ fac o crizӑ de nervi în faţa bӑiatului sӑ-mi deschid venele pe salteaua lor asta sau altceva am destule arme voi face uz de ele se va întoarce la mine nu voi putrezi singurӑ […]” (82)
Într-un anumit punct al cӑrţii Al doilea sex, Simone de Beauvoir explicӑ felul în care femeia clasicӑ vede cӑsӑtoria, cum se închide în ea, cum aceasta devine factorul decisiv în fericirea ei, dar nu și în a lui*. ,,Femeia sfâșiatӑ” este un caz clasic de pasivitate și fragilitate în faţa lui, a casei, a copiilor, unde protagonista, deși plinӑ de viaţӑ, inteligentӑ și care încӑ mai capteazӑ privirile celorlalţi, care mai poate oferi multe pe plan profesional, se sacrificӑ pentru casӑ, existenţa ei reducându-se doar la aceasta. Dupӑ o cӑsnicie de 20 de ani pe care o credea perfectӑ, cu doi copii care își trӑiesc vieţile pe cont propriu, Monique realizeazӑ cӑ aproape întreaga sa viaţӑ a fost o minciunӑ, și deși i se oferӑ mai multe opţiuni, aceasta preferӑ sӑ nu se miște din locul în care se aflӑ.
,,Nu am avut altӑ ambiţie decât sӑ construiesc fericirea în jurul meu. Nu l-am fӑcut fericit pe Maurice. Și nici fetele mele nu sunt fericite. Atunci? Nu mai știu nimic. Nu numai cӑ nu știu cine sunt, dar nici cum ar trebui sӑ fiu. Albul și negrul se confundӑ, lumea este o magmă iar eu nu mai am contur. Cum sӑ trӑiesc dacӑ nu mai cred în nimic și nici în mine?” (219)
Beauvoir afirmӑ, nu doar aici, dar și în Al doilea sex, cӑ femeia e cea care venereazӑ, care se sacrificӑ, care se oferӑ, care idolatrizeazӑ – o idee sau un om, care renunţӑ la ea însӑși pentru ceilalţi. Iar rolul ei în societate este dat (și) de atitudinea ei în faţa propriei persoane. Femeia-soţie, iubitӑ, amantӑ, mamӑ. Unde este Ea în toate acestea? Literatura lui Beauvoir este una psihologicӑ, a ideilor, în care ceea ce este transmis este mai important decât felul în care se scrie. Deși avem o varietate în ceea ce privește stilul, de la tehnica fluxului conștiinţei, la scrierea sub formӑ de jurnal, dacӑ ar trebui sӑ îi gӑsesc o carenţӑ acestei scriitoare, aceasta ar fi reprezentatӑ de dialogurile scrise și acestea pentru a exprima o idee și nu o trӑire sufleteascӑ. Și cu toate acestea, literatura ei meritӑ și ar trebui cititӑ de toate persoanele interesate de feminism.
*,,Bărbatul, în zilele noastre, se căsătoreşte pentru a se ancora în imanenţă, nu pentru a se închide în ea; vrea un cămin, dar doreşte să rămână liber de a evada oricând din el; se stabileşte într-un loc, dar adesea rămâne, în sufletul lui, un hoinar; nu dispreţuieşte fericirea, dar nici nu face din ea un scop în sine; repetiţia îl plictiseşte; caută noutatea, riscul, rezistenţele de învins, camaraderie, prieteniile care îl smulg singurătăţii în doi. Mai mult decât soţul, copiii doresc şi ei să depăşească limitele căminului; viaţa lor e în altă parte, în faţa lor, copilul vrea întotdeauna altceva. Femeia încearcă să constituie un univers de permanenţă şi de continuitate; soţul şi copiii vor să depăşească situaţia pe care o creează ea şi care nu este pentru ei decât un dat. De aceea, dacă nu vrea să recunoască precaritatea activităţilor cărora li se dedică toată viaţa, ea ajunge să-şi impună prin forţă serviciile; din mamă şi gospodină se transformă într-o mamă vitregă şi într-o scorpie.” (Al doilea sex, volumul doi, pp. 193-194)
Personajele feminine sunt complexe, construite meticulos, reprezentative pentru filosofia lui Beauvoir, te fac sӑ privești feminismul dintr-o altӑ perspectivӑ.
Persoanelor interesate de feminism, de condiţia femeii, de felul în care lucrurile și sentimentele se schimbӑ în timp.
Copyright ©2011 Bookblog.ro