Două lucruri sunt inepuizabile: râsul și orgasmele
Scris de Calina Matei • 12 February 2021 • in categoria Poezie, Autori romani
Autor: Anca Dumitrescu
Rating:
Editura: Heyday books
Anul aparitiei: 2021
Numar pagini: 174
ISBN: 9786069504093
Ce aș putea să scriu despre iubire și nu să nu sune clișeic, gol sau fals? Mai ales atunci când Morcheeba și al lor „The sea” se aude pe fundal într-o buclă menită să mă facă să mă adun, să-mi adun cuvintele și să scriu ceva frumos pentru cea mai marketată sărbătoare a iubirii.
Nu cred că sunt singura care consideră că iubirea nu are nevoie de dată pentru a fi sărbătorită, dar după plata tributului pe 2020, care ne-a taxat nu glumă, simt că e nevoie de o zi care să adune toată energia pe care altfel am folosi-o ca să nu ne pierdem mințile în casă și să o direcționeze spre ceva care să ne salveze, pentru că în fond asta face iubirea, ne salvează de multe.
Și cum xanax nu am ca să pun capac celorlalte gânduri, am zis să mă îndrept spre the next best thing și anume poezia. Am ales un volum care a fost lansat de ziua mea și care mi s-a lipit repejor de suflet pentru că nu e nici dulce dar nici tăios, e asumat și sincer și atunci când te urcă pe culme și atunci când te coboară. E ca o cafea dimineața, te trezește, îți ascute simțurile și încă îi simți gustul câteva ore mai târziu.
Pe Anca Dumitrescu am descoperit-o pe Instagram și prin contul ei personal, am descoperit apoi Papionul albastru, locul de joacă unde își adună creațiile, gândurile, sentimentele și experiențele despre dragoste.
Am scris în momente în care iubirea mă făcea victorioasă, dar mai ales când mă punea la pământ. Am scris când nu aveam altă formă de comunicare cu tot ce era în afara mea. Am scris când am simțit că ceva din mine trebuie extirpat ca să pot trăi. De fapt, am scris ca să pot să trăiesc. Micro(scop) pentru suflet e exact asta – un exercițiu prin care mi-am pus sufletul la microscop, l-am descusut, peticit și recompus la loc din cuvinte.
Și toate astea se simt și se văd în cele peste 150 de pagini de versuri care ne poartă prin oceanul iubirii asemeni unei bărci de unde vedem infinitul albastru, simțim razele soarelui care mângâie sau ard, intemperiile, limanul în zare, gustul verii sau doar al apei sărate.
Mă bucur cumva că experiența mea cu cititul de poezie e mai degrabă săracă pentru că așa am putut să sar peste scheme stilistice și canoane și am putut să mă concentrez pe mesaj, pe ce transmite, pe o imagine care se creionează în minte. Iar la final când am tras linie am înțeles că e despre feminitate, despre asumare, despre adevăr indiferent de forma pe care o îmbracă, despre iubire în toate formele și declinările ei – de la simplu la complex, de la înălțător la abject. Am înțeles că este despre a trăi viața cu tot ce își oferă și de a găsi o cale printre petale și cioburi, că nu este despre a alege una din extreme ci despre a pendula între ele pentru că în leac e și otravă. Și am mai înțeles că toate poveștile astea de iubire au martori și urme care rămân pe trup, pe străzi, în flori de tei sau pe insule grecești ca un atlas al trecerii timpului.
Dintre simbolurile folosite în versuri preferatul meu este corpul uman ca instrument de plăcere și tortură, dar mai ales sânii care aduc feminitatea în prim plan pentru că ei hrănesc și simt și freamătă în ritm cu sentimentul ce se naște sub ei, în inimă.
Și nu mă așteptam să îmi placă atât de mult volumul pentru că la început am uitat să văd pădurea de copaci, acolo unde banalul sau mai degrabă cotidianul nu lasă loc pentru cine știe ce artificiu metaforic care să ne ia ochii. Dar e reconfortantă lipsa măștii, a filtrului, al catalizatorului care duce la preaplin. Uneori e mai frumos când rămâne doar esența, când rămân sentimentele autentice și asumate care ne reînvață să trăim.
Iar la final, în loc de concluzie, vă las cu câteva versuri care sper să vă facă într-atât de curioși încât să vreți să le citiți și pe celelalte.
În nopți ca astea, deschid larg toate ferestrele.
În nopți ca astea, aș face din tei o armată și i-aș pune străjeri.
Unele gânduri au nevoie să fie păzite.uitate.salvate.
Din furia lucrurilor care pier.
-
Plusuri
Iubirea fără filtru din spatele versurilor, a poveștilor care nu trebuie să fie teribil de complicate ca să placă, simbolurile feminine care funcționează ca ancore și nu ca surse de diabet.
-
Recomandari
Celor ce vor să dea jos masca iubirii și încă să găsească aur în spatele ei.