Titlu: ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Autor: Alina Nelega

Editura: Polirom

Colecție: EGO. PROZĂ

Număr pagini: 384

ISBN: 978-973-46-7778-8

Format: 130x200

An apariție: 2019

-fragment-

Se îndoapă amândouă cu sărmăluțe-n foi de viță, ea mănâncă numai umplutura, Vasilica o mustră din ochi și se întinde după verdeața pleoștită pe marginea farfuriei, e bună, are vitamine! o culege cu mâna, are unghii lungi, roșii, mâinile ei sunt mici, butucănoase, dar bine întreținute, râgâie ușor, își aprinde un Carpați cu filtru, Cristina îi împinge pachetul de Snagov – ia de-aici - lasă, nu le mai schimb, că tușesc.

- Ar trebui să scrii o scrisoare sus, la Tovarășa, îi vine ei ideea, am auzit că dă rezultate, mi-a povestit o fată de la noi din oraș - că știi, au făcut Săvineștiul oraș, se mândrește ea, de 1 Mai o să fie oficial, prin decret prezidențial. Aia și-a rezolvat bărbatul tot așa, a scris și imediat i-au aprobat transferul.Tu ai și un copil, zici că vrei să-l aduci, că nu poți fără familie, că faci totul, cum ne cer directivele Preaiubitului Conducător, dar dacă ai fi cu familia, celula de bază a societății, ai face și mai mult.

- Cum o să scriu așa ceva, nu pot. Nu știu adresă, nimic.

- Păi nu e așa greu, o pui într-un plic și scrii pe el Tovarășei așașipedincolo, Prim-Secretar General al Consiliului de Miniștri, Savant de renume mondial și Mamanoastrăatuturor, Secretar-adjunct al Partidului Comunist Român, ai grijă să-i înșiri toate titlurile, cumperi un plic din ăla mare, să-ți încapă. Ce, crezi că n-o să știe Poșta Română unde s-o trimită?

Vasi predă Educație cetățenească și Socialism științific la liceu. A terminat istorie-filosofie la Iași, istoria o predă la gimnaziu, iar filosofie nu predă deloc. Uneori o mai ia gura pe dinainte și se supără cu prudență pe manualele subțiri, cu poze proaste din care nu se înțelege nimic: pe noi altceva ne-au învățat la facultate, proful meu ne-a spus în secret că la Rovine nu românii au câștigat, te uiți puțin la frescele alea că toți aveau ochii migdalați și mustăți lungi, pe oală și te întrebi oare cine l-a oprit pe Carol-Robert de Anjou, noi sau tătarii? Poate secuii, zice Cristina, de fapt n-o prea interesează.

- Nu poți să scrii o scrisoare - păi ce fel de scriitoare ești tu? îi citise câteva din povestiri, dar mai mult se enervase, niciuna nu se termină bine, nu știu de unde le scoți, nimeni n-a murit încă de foame în România, eu am avut de toate, îmi trimitea maică-mea carne la borcan, zacuscă și poale-n brâu, până și lapte, prin frate-meu, el era la chimie industrială, am stat amândoi la cămin și n-am murit! A, și aia cu prietena lesbiană - zău?! e trasă de păr rău de tot, păi ce știi tu despre lesbiene, ești măritată, ai și copil. Ai cunoscut măcar vreodată o lesbiană? Să-ți spun eu, că am avut o colegă, era grasă și urâtă, îi creștea păr pe față și se bărbierea săptămânal, umbla cu proasta grupei, una plină de coșuri, soioasă și cu picioare strâmbe, se lingeau toată ziua prin colțuri, le-au și dat afară că aveau numa’ restanțe, nu se țineau de carte. Am auzit că aia grasă s-a sinucis și pe cealaltă au băgat-o la Socola, că nu erau normale nici una. Bine că nu le-a luat miliția, ei îi vânează numai pe poponari, ăia-s periculoși. De ce taci, zi și tu ceva! Scrie despre români de treabă, inteligenți, buni și frumoși – dacă te publică, Doamne-ferește! și citește vreun străin porcăriile astea, ce-o să creadă despre noi, despre români?

- La asta nu m-am gândit.

- Păi vezi? de ce nu scrii tu niște povestioare drăguțe, despre cum construim noi viitorul, sau, dacă nu, din istoria noastră controversată, îți dau eu cărți destule să citești, să te documentezi – sau alege-ți și tu un subiect despre persecuția comuniștilor, uite că se poartă acum despre întunecatul deceniu, ce, n-ai pe nimeni în familie care a făcut închisoare? Sau lasă, îți povestesc eu de la noi, de la Combinat, ai mei lucrează amândoi acolo, sunt oameni de treabă, cinstiți, muncitori, bagi o morală pozitivă. Cristina tace abătută, se foiește - ar pleca, dar nu știe cum să termine discuția, sărmăluțele i se întorc în stomacul care îi chiorăie, amenințător.

- Hai, nu te dezumfla așa. Fă naibii scrisoarea aia, poate-ți iese! Dacă vrei, te ajut eu - și caută printre extemporale și caiete de teză, scoate un dosar subțire, îi întinde cu grijă o filă albă, imaculată.

- Să n-o bat mai bine la mașină? Cristina ia coala ministerială pe care i-o bagă cealaltă sub nas.

- Nu, fată, ce, ai înebunit, doar nu trăiești în lux, scrie cu mânuța ta, să vadă ăia că ești necăjită: Stimată și Preaiubită Tovarășă Secretar General-Adjunct, subsemnata așa și pe dincolo.

Scrie atent, fără grabă, citeț, după dictare, Vasilica învârte bine cuvintele alea pe care ea n-a reușit niciodată să le memoreze exact, ordinea lor e importantă, să nu greșească cumva sau să uite vreunul, scrie ascultătoare: cu respect și neasemuită prețuire, nu, cu neasemuită prețuire întâi, respectul vine pe urmă. Of, fără ștersături, ia altă foaie, copiază în curat ce-ai scris, așa. Mai departe, zi așa. Așaaaa, deci cum era, vă rog să vă aplecați asupra situației mele, nu așa, măi, să VĂ, și să VĂ, toate cu majuscule, ia-o de la capăt, știi ce, dacă mă gândesc, scrie tot cu majuscule, e mai ușor de citit. Sau mai bine lasă, scriu eu, că tu, vai de curu’ tău.

***

„După ce, timp de decenii, s-a implicat în viața teatrală din România, impunându-se ca una dintre figurile de prim-plan ale domeniului, Alina Nelega revine la literatură cu un roman copleșitor. Contrar titlului (foarte subtil, de altfel), aici se derulează multe întâmplări care, adesea, te țin cu sufletul la gură, fiind menite să pună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieți și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întâi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie. Tocmai de aceea, feminitatea (în ipostaze diverse și sub aspecte variate, de la avânt la mutilare, cu dragostea, maternitatea și sexualitatea incluse) este tema dominantă a cărții. Desigur, mai există câteva teme la fel de incitante, pe care cititorul le va descoperi în acest roman puternic și necruțător, pe care îl recomand cu căldură și cu încredere.” (Sanda Cordoș)