Laura Frunză este scriitoare, traducătoare, mamă, soție și omul din spatele Blogului “Laura Frunză”. Am cunoscut-o acum câțiva ani, dar senzația e că ne știm de un car de vreme. Jovială, călduroasă, deschisă, meticuloasă - iată doar câteva dintre apelativele care i se potrivesc mănușă. 

La Filit Iași 2024 am stat de vorbă ca două prietene care cred în puterea cărților și în valorile pe care le putem obține prin lectură. Am să îmi tot amintesc cu drag de promenada noastră și de discuția sinceră despre provocările carierei sale, dragostea pentru cărți care o însoțește de când se știe, dar și despre cum îmbină scrisul cu tradusul. 

Sper să vă inspire și să vă regășiți în cuvintele ei simple, dar profunde: „Dacă vreți să scrieți, scrieți!” - un mesaj pentru toți cei care cred în puterea transformatoare a cuvântului.

Vreau să începem acest interviu cu o întrebare pe cât de simplă, pe atât de importantă pentru noi, cititorii din Republica Moldova. Cine este Laura Frunză?

Grea întrebare, uneori port atâtea „pălării”, că nici eu nu mai știu cine sunt. Sunt corporatistă, traducătoare, bloggeriță (scriu de 16 ani pe blogul www.laurafrunza.com) și acum scriitoare (n.e. romanul Nu-i ușor să fugi de fericire a apărut în 2023 la Editura Trei). Mai sunt și mamă de doi copii, o adolescentă și un băiat de 8 ani. 

Ce te-a atras inițial către scris și cum ai știut că vrei să devii scriitoare?

Am fost atrasă de scris de mică, încă de când scriam poezii, iar mai târziu bucăți de proză cu care mergeam la cenacluri sau eseuri pentru diverse concursuri literare. În liceu, am avut o primă încercare de a scrie un roman și nu m-am mai oprit de atunci. Însă am știut în sufletul meu că niciuna dintre ciorne n-o să ajungă roman publicat, deoarece încă nu înțelegeam exact cum se scrie. 

Abia după ani de zile de tradus și disecat munca altora, am reușit să capăt suficiente deprinderi ca să pot scrie un roman complet. Dintotdeauna mi-am dorit să fiu scriitoare, doar că am deraiat puțin de la scopul meu. 

Cum influențează munca ta de traducător procesul tău creativ în scrierea propriilor cărți?

Tradusul m-a ajutat foarte mult. E ca o pregătire pentru a scrie. De altfel, nu sunt singura traducătoare de la noi care scrie cărți. O să fac o comparație cu felul în care medicii studiază medicina făcând disecție pe corpuri reale. Abia când vezi ce-i în interiorul unui corp, poți pretinde că știi cum să-l vindeci. Așa și noi, traducătorii, cu literatura. Când citim o carte, nu-i pricepem toate mecanismele, însă când o traducem, disecăm frazele, cuvintele, înțelesurile, o desfacem în bucăți mici de tot pe care le reproducem în limba noastră. Și atunci e mai ușor să-i vedem construcția, scheletul.

Există vreo carte pe care ai tradus-o și care te-a marcat profund? Ce ai învățat din acel proiect?  

Există o carte care m-a marcat, dar nu în sensul bun al cuvântului. Am tradus la un moment dat o carte de dragoste care mi s-a părut foarte prost scrisă. Și m-am gândit: dar oare eu n-aș putea scrie mai bine? Și m-am străduit să fac asta, să scriu mai bine, și cred că mi-a ieșit. :)

Cum alegi ce proiecte literare să traduci? Ai vreun criteriu personal? 

Rareori aleg proiectele, de obicei le primesc, dar, după ani de zile de lucrat în branșa asta, editorii știu cam ce-mi place să traduc și îmi propun fix acele cărți care sunt pe stilul meu. Cea mai mare bucurie a mea e când mă sună un coordonator de colecție sau un secretar de redacție și spune: „am primit cartea asta și imediat m-am gândit la tine.” Înseamnă că m-au învățat, că știu ce îmi place să traduc și au încredere că o voi face bine. Rareori mi s-a întâmplat să nu mă potrivesc cu cartea propusă și, la momentul ăsta, îmi aduc aminte un singur proiect pe care l-am dat înapoi după 60 de pagini traduse. 

Cum reușești să păstrezi vocea și stilul unui autor atunci când traduci o operă literară?

Eu traduc mai mult cărți pentru copii și ficțiune comercială, așa că nu-i foarte greu. Dacă aș traduce ficțiune literară, probabil că ar fi mult mai dificil. Însă atunci când traduci preponderent un gen anume (cum sunt eu cu cărțile de copii sau romanele de dragoste), îți „dai mâna” după asta și atunci nu mai e greu deloc.

Care sunt provocările majore pe care le întâmpini în echilibrul dintre scris și traducere?  

Să găsesc timp să le fac pe amândouă. Adesea, prioritizez traducerea pentru că sunt plătită pentru ea și am și eu nevoie să achit facturi. Mi-ar plăcea să am mai mult timp de scris. Dar eu mai sunt și de părere că fiecare lucru vine la timpul lui, așa că atunci când voi fi pregătită, cu siguranță mă voi apuca și de-al doilea roman. 

Ai descoperit vreo diferență interesantă între publicul cititor de limba română și cel de limba din care traduci? 

Dacă e să mă refer la publicul cititor de cărți pentru copii, da. Eu traduc mult din germană, o limbă în care personajele se regalează unul pe altul cu diverse epitete mai puțin drăguțe (gen „prostule!”, „tâmpitule!”). Sau se vorbește mult de pârțuri și de caca. Cititorul român e mai sensibil, e deranjat de aceste lucruri, așa că mă chinui mereu să îndulcesc epitetul, de exemplu în loc de „prost” să zic „nătăfleț” sau ceva similar, dar cu impact mai mic. De asemenea, încă nu suntem pregătiți pentru anumite lucruri care în alte țări reprezintă normalitatea (de exemplu un copil cu părinți de același sex).

Care este relația dintre creativitate și disciplină în activitatea ta? Cum arată o zi obișnuită de lucru pentru tine? Ce tabieturi ai?

O zi obișnuită de lucru este haotică și depinde mult de ce anume am de făcut în afara casei. Eu lucrez de acasă, am program 9-18 la corporație, așa că, tot ce fac suplimentar, fac în afara acestui interval. Dacă am traduceri urgente, la ora 8 sunt la laptop, dacă nu, atunci o mai întind. Eu am o personalitate de procrastinatoare pe care reușesc s-o înving cu foarte multă voință. Atunci când scriam la primul roman, îmi pusesem în minte să scriu zilnic, indiferent cât și indiferent că ieșea ceva bine sau nu. Încă n-am reușit să reproduc același tipar și pentru cel de-al doilea roman, am și muncit mult în ultima perioadă. 

Cum se modifică relația ta cu un text atunci când îl traduci, față de atunci când îl citești pentru plăcerea personală?

Când citesc mă pot bucura mai mult de plăcerea actului lecturii în sine. Atunci când îl traduc nu mai există așa ceva, devine o muncă. Uneori încerc să nu citesc dinainte o carte întreagă pe care urmează s-o traduc, ca să nu mă plictisesc ulterior, însă nu-mi iese întotdeauna, sunt foarte curioasă.

Există diferențe între modul în care abordezi traducerea unei opere de ficțiune și a uneia de non-ficțiune?

Da, clar. Am tradus cărți de parenting, de exemplu, și acolo e tare complicat cu termenii de specialitate. E enorm mai multă muncă la cărțile de non-ficțiune (inclusiv cele pentru copii), mă documentez mult, citesc alte cărți sau articole științifice. Apoi trebuie agreat cu redactorul dacă păstrăm unii termeni intraductibili în limba de proveniență sau căutăm corespondent în română și verific dacă alți traducători au găsit o variantă mai bună. La non-ficțiune e important să te asiguri că folosești termenii corecți, mai ales dacă nu există ulterior corectură de specialitate și traduci cărți de chimie, de fizică sau chiar și o banală carte de grădinărit.

Cum vezi rolul traducătorului: un creator invizibil sau un coautor al textului?

Recent s-a discutat mult pe tema asta și mai mulți scriitori au spus că ei văd traducătorii ca pe autori ai cărților lor în limba română. Și cred că au, într-o oarecare măsură, dreptate. Practic, rescrii cartea în limba română dar, pe de altă parte, nu-ți poți asuma niciun merit legat de conținutul ei, acela fiind 100% al creatorului originar. Mă bucur, însă, să văd că traducătorii sunt din ce în ce mai apreciați și scoși în față, invitați la lansări și chiar menționați pe copertele cărților traduse.

În ce măsură cultura limbii sursă influențează deciziile tale de traducere? Ai avut dileme culturale pe care a trebuit să le rezolvi? 

Eu traduc din germană și engleză. Prefer să traduc din engleză, pentru că e o limbă pe care o stăpânesc foarte bine, pot să și gândesc în engleză, pe când germana mi se pare mai complicată. Dileme culturale apar mereu, mai ales în cărțile pentru copii. O să-ți dau un singur exemplu: în anumite zone ale Germaniei cadourile de Crăciun nu sunt aduse de Moș Crăciun, ci de Christkind (= Copilul Iisus), care e o ființă care seamănă, mai degrabă, cu un înger. Apar multe dileme în traducerile cărților de Crăciun legate de acest Christkind și, recent, într-o carte a trebuit să explic într-o notă de subsol ce-i cu el pentru că apărea în paralel cu Moș Crăciun (Santa Claus) și cu un al treilea personaj, Weinachtsmann (= Omul de Crăciun). Traducerea oficială pe care o folosesc toți traducătorii acum a devenit Îngerul Crăciunului și cred că e cea mai potrivită.

Cum privești evoluția literaturii contemporane? Crezi că traducerea joacă un rol în conturarea unui canon literar global?

E posibil. Adică, văd în zona de ficțiune comercială că se încearcă imitarea anumitor trenduri care ajung la noi (sau în alte țări) prin traducere. Rămâne de văzut cum va evolua literatura contemporană. Deocamdată se scrie mult, e ceva ce nu s-a mai întâmplat în nicio altă epocă, iar rezultatele le vor vedea urmașii noștri peste 50-100 de ani, când se va vedea ce a rămas în istorie și ce nu.

Ai avut vreodată momente în care o traducere ți-a oferit o inspirație neașteptată pentru propriile texte?  

Nu chiar. Poate doar o contra-inspirație, adică să văd ceva și să vreau să nu fac așa, pentru că mi se pare foarte prost.

Ce sfaturi le oferi celor care își doresc să urmeze o carieră atât în scris, cât și în tradus? 

Pentru traduceri trebuie să ai o cunoaștere foarte bună a limbilor din și în care traduci, să fii conștient(ă) că nu vei trăi din asta, s-o faci cu pasiune, și să trimiți CV-uri editurilor, pentru că nu se știe de unde vine o colaborare. 

Pentru cei care vor să se apuce de scris, o să le reproduc ceva ce a spus scriitorul Cosmin Perța la Filit: „în România, scriitorii sunt doar niște oameni care spun povești, nu facem parte dintr-o industrie. Scrisul e doar un hobby, scriitorii au 2-3 joburi.” Deci, dacă vreți să scrieți, scrieți, dar e greu să definești asta ca pe o carieră. Și, așa cum m-a sfătuit pe mine o scriitoare faimoasă: „n-am ce sfat să dau unui scriitor aspirant. Singurul meu sfat e să scrii, la propriu.„ Adică te așezi la calculator, deschizi o pagină de Word și scrii până îți iese ceva de care ești mulțumit(ă). Și dacă crezi cu adevărat în ce-ai scris, nu te lăsa până nu publici!

Există opinia unanimă că din scris nu se trăiește. Crezi că vom ajunge vreodată să distrugem această paradigmă? Ce ar trebui să facem în acest sens? 

Cum ziceam și mai sus, nu cred. Nu în România și nu în perioada următoare. La fel ca și din blogging, puțin trăiesc din scrisul propriu-zis. Mai degrabă trăiesc din produsele și serviciile anexate scrisului sau bloggingului. Scriitorii predau la facultăți, lucrează pentru edituri, fac podcasturi, țin cursuri de scriere creativă, scriu articole pe bani pentru diverse publicații etc. Așa cum arată piața de carte în România la momentul ăsta - și cred că asta e valabil și pentru Moldova -  nu ai de unde să scoți mai mulți bani. Nu se îmbogățesc nici librarii, nici editorii, nici scriitorii și nici traducătorii. Poate cândva, cine știe… dar mai e mult până departe, vorba proverbului.