Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Furat de Ann-Helén Laestadius, bestseller internațional, cartea anului 2021 în Suedia, acum într-o ecranizare Netflix. Traducere din limba suedeză și note de Gabriella Eftimie

Este iarnă, la nord de Cercul Polar, în Sápmi, Suedia, pământul populaţiei indigene sami. Elsa are nouă ani şi e fiica unor crescători de reni. Într-o dimineaţă, când pleacă singură cu schiurile la ţarc, aceasta vede un bărbat care îi ucide puiul de ren şi o ameninţă cu moartea dacă va spune cuiva ce a văzut. Când tatăl ei raportează omorul la secţia locală de poliţie, i se spune că nu se poate face nimic, infracţiunea respectivă încadrându-se la furturi.

Astfel, nenumărate acte de cruzime îndreptate împotriva acestor animale foarte iubite şi importante pentru modul de viaţă al populaţiei sami vor fi ignorate de autorităţi, iar ucigaşul va trece curând la violenţe şi mai înspăimântătoare. La vârsta ei fragedă, Elsa ajunge să înţeleagă că ura vecinilor şi indiferenţa sistematică a autorităţilor provoacă răni adânci şi îi fac pe cei dragi să-şi piardă speranţa sau chiar voinţa de-a trăi. Aceasta este realitatea cu care Elsa va hotărî cu mult curaj să dea piept, în acest roman palpitant şi foarte actual, ecranizat pentru Netflix în aprilie 2024.

-Fragment-

Elsa nu se întoarse. Se îndreptă de spate și se concentră pe ritm, dar tot trebuia să se mai uite din când în când la schiuri ca să nu se abată de pe traseu. De fapt, era prea întuneric ca să ieşi din casă, însă nu mai avea răbdare.

Obrajii îi amorțiseră, biciuiţi de vânt, și cu coada ochiului își vedea părul castaniu care‑i ieşea de sub căciulă prinzând o brumă gri‑argintie. Genele își schimbaseră și ele culoarea și Elsa avea impresia că simte umezeala de câte ori clipește. Era ca și când s‑ar fi transformat intr‑o făptură străină.

Lacul înghețat era o rețea haotică de urme lăsate de snowmobile care duceau spre casă sau mai încolo. Către vecini, către veri și verișoare. Către țarcul renilor. Elsa o luă pe traseul cel mai lat. Își găsise deja ritmul și schiurile vâjâiau sub picioarele ei. Împlinise nouă ani de curând. Era mare de‑acum. Avea schiurile ei, nu le mai folosea pe alea de la Mattias.

Avea brațe puternice, înfigea bețele cu ușurință și aluneca repede. Știa că, în curând, casa avea să devină un punctișor în urma ei. După lac, venea pădurea, dar Elsa nu se temea deloc. Nu se temea niciodată pentru că știa tot timpul unde e și cum să ajungă acasă. Însă adevărul e că nici nu se abătea vreodată dincolo de lac. Dar nu mai era nici copil mic.

La începutul lui ianuarie, soarele își reluase locul pe cer, însă nici nu apuca să răsară bine, că deja o pornea în jos, lăsând doar o dâră rozalie în urma lui. Azi, norii furau lumina mai repede decât s‑ar fi așteptat, dar deocamdată nu se întunecase încă. Avea să ajungă la timp. Brazii și mestecenii păreau aduși de spate sub povara zăpezii. Arătau ca şi când ar fi făcut plecăciuni în fața ei. Ca şi când i‑ar fi urat bun‑venit. Ciudat c‑o recunoșteau chiar și așa, cu părul argintiu și plin de promoroacă și cu schiurile noi.

Elsa auzi renii și băgă viteză, chiar dacă își simțea pulpele amorțite și grele. Respira tot mai sacadat și i se uscase gâtul. Știa că n‑are voie să se lingă pe buze. Buzele umede se uscau și crăpau mai ușor. Iar ei nu‑i plăcea gustul de sânge.

La ora aia nu era încă nimeni acolo. Știa bine. Mama, tata și Mattias rămăseseră acasă cu toții. Încă nu era vremea adăpatului. Dar voia să le facă o surpriză. Să pună în ordine lăzile cu nutreț, să târâie sacii la reni și să le dea, poate, și puțină mâncare. Îi plăcea să‑i hrănească din palmă cu licheni, să‑i adune în jurul ei, fără pic de frică.

Huruitul unui motor de snowmobil o făcu să frâneze brusc. Ce dezamăgire! Nu ajunsese ea prima! Snowmobilul era pornit, dar părea că stă pe loc. Elsa alunecă silențios pe zăpadă. Se opri în spatele unui pin, îi cuprinse trunchiul și se uită pe furiș.

Era omul ăla.

Elsa nu‑i spunea niciodată pe nume.

În gura lui, între buzele încleştate, ceva moale şi pufos. În mâna lui, un cuțit mânjit de sânge. Elsa strânse atât de tare bețele de schi, încât începură s‑o doară încheieturile înghețate, băgate în mănuși.

Bărbatul scoase bucata de ureche din gură și o îndesă în buzunarul pantalonilor galbeni, murdari. Pantaloni de lucru, cum purtau muncitorii de la drumuri și poduri. Benzile reflectorizante late luciră când trecu prin fața farurilor snowmobilului. Puiul de ren mort zăcea lângă gard, în afara țarcului.

Ann-Helén LAESTADIUS (n. 1971) este scriitoare şi jurnalistă suedeză de origine sami şi tornedaliană, două dintre minorităţile naţionale ale Suediei. A debutat ca autoare de cărţi pentru adolescenţi în 2007, iar până în prezent a scris şapte romane YA şi două cărţi pentru copii. În 2016 i s-au decernat prestigiosul Premiu August pentru cel mai bun roman pentru adolescenţi şi copii, precum şi Premiul pentru Literatură din Norrland. Furat este primul roman al autoarei destinat publicului adult şi s-a bucurat rapid de aprecierea cititorilor şi a criticilor deopotrivă, devenind bestseller absolut în Suedia, fiind publicat în peste 20 de ţări şi nominalizat la Dublin Literary Award. În cărţile sale, Laestadius se întoarce întotdeauna la rădăcinile sale din Kiruna şi Norrbotten, scriind adesea despre identitate, limbaj, apartenenţa la diverse culturi şi importanţa familiei.