Concurs: „Fetițele. Rude sărmane” de Ludmila Ulițkaia
Scris de Andreea Chebac • 16 July 2013 • in categoria Concursuri
Avem pentru voi din partea Editurii Humanitas Fiction trei exemplare din volumul cu povestiri ale minunatei scriitoare ruse Ludmila Ulițkaia, Fetițele. Rude sărmane. Cartea oferă un tablou al vieţii ca atare, cu luminile şi umbrele ei, cu micile şi marile ei comedii şi drame cotidiene.
Pentru a câștiga premiul, vă invităm să ne spuneți în comentarii un fapt al vieții cotidiene ce vi se pare poetic, demn de transformat în literatură.
Concursul va dura o săptămână. Mult succes !
Câștigători: Mihaela Dumitrescu, Ion și Ioana Postelnicu
Citeste cele 50 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Cobuz Victor spune:
Mereu m-a fascinat acel moment seara dupa ce vii de la munca sau daca nu muncesti pur si simplu ai ajuns acasa. Dupa obisnuitul ritual in care te schimbi, faci dus, mananci (in ce ordine se doreste) exista un scurt moment in care nu intreprinzi nici o actiune. Nu te uiti la televizor, nu stai pe calculator, nu citesti, nu vorbesti cu nimeni, nu faci nimic. Acest moment este foarte scurt, de la cateva secunde pana la maxim cateva minute. Daca nu va regasiti in el este greseala mea caci am lasat impresia ca acest moment ar fi unul destul de lung, si usor de recunoscut insa nu este asa. In aceste cateva clipe, inainte de culcare fiecare dintre noi facem un fel de revizuire a zilei ce tocmai a trecut. Ganditiva la ea ca la o meditatie, o introspectie, important este sa recunoasteti ca in 3 secunde sau 3 minute tot ce ati facut in aceasta zi va trece prin fata ochilor. Acum, lucrul important nu este aceasta recapitulare ci concluzia pe care o trageti. Mereu mi s-a parut seara momentul potrivit concluziilor. Seara este epilogul zilei in care scriitorul-adica fiecare dintre noi caci noi ne scriem singuri povestea-meditam si formulam o morala. Asocierea asta intre seara si un sfarsit deschis de poveste poate fi intalnita si in carti,filme, seriale etc. In acea stare de relaxare, cu toate ca suntem obositi, se creaza o atmosfera propice meditatului iar daca mai adaugi niste muzica efectul este garantat. Va rog sa-mi scuzati formularea de teleshopping, nu vreau sa va vand aici momente de relaxare. Aceste clipe de introspectie nu sunt neaparat voite, ele vin natural.
Imi pare rau daca nu am putut surprinde destul de bine acest moment cotidian dar cred ca exista pe undeva un anumit scriitor care ar putea reda intensitatea acestor clipe de seara. -
catalina spune:
Te trezesti la 3 dimineata din cauza unei alarme de masina din parcare. Cateva secunde de panica, apoi cateva momente de buimaceala in care zaci intins cu ochii in tavan. Afara canta pasari pe care nu le-ai mai auzit niciodata. Obscuritate. Cateva sunete infundate isi fac loc prin peretii inca fierbinti ai blocului de locuinte colective.
-
Mihaela Dumitrescu spune:
Lucrez în Cotroceni Business Center (așa-i că sună pompos tare ?!), pe românește Apaca. Clădirea din cărămidă roșie, ce reprezenta cu cinste imaginea industriei textile românești pe vremea ,,odiosului’’ (ce mă distrează expresia !), este acum, la fel de impunătoare, dar plină de birouri ce adăpostesc oameni mai mult sau mai puțin bucuroși de ceea ce fac, cu siguranță însă, mai puțin productivi pentru economia țării.
Pe etajul unde lucrez, am cunoscut un ,,vecin’’. Cel mai curajos dintre colegii săi, aș putea spune, el fiind singurul care mă salută, restul rămânând anonimi, victime ale propriei lor timidități.
Zilele sunt mai amuzante printre vecini. Oricând te și poți juca un rol. Pe al tău sau pe al altuia care te prinde în ziua sau starea respectivă.
Vecinului îi place foarte mult cafeaua pe care o beau eu. Are zile când ar ucide pentru o cafea de-a mea, și recunosc că îmi place să-l chinui și să-i refuz această mica bucurie a vieții, pentru a-i scoate la suprafață reacții din cele mai interesante și diferite.
Cafeaua înseamnă pentru mulți dintre noi pauză, tihnă, visare, dar și socializare. Uneori nu suntem conștienți de acest moment al cafelei, obișnuiți fiind să nu ni-l refuzăm, astfel că atunci când nu ni-l putem permite, suntem frustrați până la durere.
Cafeaua leagă prietenii, marchează despărțiri, sigilează secrete, amprentează contracte… Poate ar trebui să fim mai conștienți de momentul cafelei, unic de fiecare dată, plin de povești amare sau dulci. -
Gabriela spune:
Ce se poate materializa mai lesne in literatura decât iubirea dintr-o căsnicie binecuvântată!!!
-
ion spune:
– Imi este mai frica in zilele cand nu vad soarele. Pentru ca stiu ca nimic nu este etern si oricand lumea se poate sfarsi la fel de repede precum a inceput. POC! Iar am scapat cana de cafea pe jos. Fir-ar!
– Hai! Imbracarea si plecarea! Azi o sa fie bine, am prins rasaritul de soare de la geamul apartamentului cu cafeaua in mana. Nu stiu cum ne suporta el vazand cum ne batem joc de planeta si de noi insine. Dar poate spera ca ne vom sfarsi mai repede, eventual fara vreun cataclism nuclear. Mama lor de americani…Daca nu erau ei si capitalismul si consumerismul lor, oare ce limba ar fi fost predominant vorbita la nivel international? Chineza? Doamne-fereste! Mda, au dat si ei ceva bun lumii. Ca “the american dream” e o varza….doar un “dream”.
– Apropos de vise, frate, hai la treaba, e tarziu, o mai arzi mult cu gandul la cai verzi pe pereti?
– Macar daca as putea sa-i desenez pe pereti, nu vezi ca au trecut 2 ani de cand ai apartamentul si peretii inca sunt nevopsiti, nevaruiti?
– Pai cine e de vina? Nu tu care sari din gand in gand ca maimuta din pom in pom? Avem treaba azi. Stii ca-ti place sa ai ceva de facut. Hai sa facem!
– Mda, fie, ai dreptate. Iar s-a racit cafeaua. Imi mai pun o juma’ de cana, ca inca mai e cafea calda in cafetiera.
– Stii ce face cafeaua sa fie fierbinte? Si de fapt orice obiect sa aibe o temperatura mai mare? Agitatia moleculara, miscarea atomilor, nivelul mare de energie din lumea lor minuscula ii pune in miscare. Si se misca asa pana cand isi consuma surplusul de energie si au aceeasi temperatura ca mediul ambiant.
– Da, interesant.
– Stii ce mai e interesant si degaja caldura? Ca arzi gazul aici cand ar trebui sa pui mana pe chei, carduri si cartele si sa pleci la treaba.
– Ha! Trifecta C-urilor, fara ele nu poti iesi sau intra in multe locuri.
– Prea multe locuri.
– Ar trebui sa plec, am treaba.
– Bafta! Ne vedem maine dimineata.
– Hei, nu uita, e luna plina in weekend.
– Stiu, abia astept :) -
Cristina T. spune:
Când pui capul pe pernă, greu de ziua care a trecut, indiferent cât arată ceasul – plin miez de noapte sau aproape zori – și te gândești, binecuvântându-ți perna și așternuturile, că totul are să se sfârșească și liniștea are să te cuprindă… Numai că abia în acea clipă începe lumea ta adevărată și tumultul ei, visele adânci ca apele acelea învolburate care ți se arată, chipuri de pe lumea asta sau nu, culori de-o materialitate nemaivăzută, perspective din toate colțurile unei geometrii necunoscute, voci și gânduri care nu-ți aparțin.. Iar apoi dimineață, lipsită de orice prospețime, plină de rămășițele lumii tale cele mai adevărate, pe care reușești s-o încui la loc doar în aburul tare al unei cafele băute pe stomacul gol..
-
Arusilor Diana spune:
Cred ca cel mai important fapt din viata cotidiana care este demn de a fi transformat in literatura este modul in care fiecare dintre noi poate visa. Unii dintre noi viseaza cu ochii inchisi , altii cu ochii deschisi, unii viseaza la o viata mai buna, altii viseaza la un univers magic , acolo unde ei isi ascund sufletul, ferindu-l de agitatia si de rautatea din jurul lor. Fiecare dintre noi are sansa de a visa, este un drept pe care il dobandim inca de la inceputul vietii. Visul ne inalta , inca de mici copii, pe cele mai inalte culme ale emotiei si ne poarta pe cele mai firave aripi ca de catifea ale fantasticului.
-
Catalina spune:
Atunci cand iti privesti chipul in oglinda si te redescoperi.
“Ajunsese să nu se mai poată trezi dimineaţa, atât de mult o solicitau nopţile lungi petrecute împreună. Cearcănele se făceau din ce în ce mai închise la culoare, semănând cu machiajul, astfel că avea în jurul ochilor două pete mari negre. Dacă te uitai la ea de la depărtare, părea perfect odihnită, chiar veselă, şi avea o blândete cum rar vezi, în priviri. Dar când mergea la toaletă şi îşi privea proiecţia în oglindă, mai-mai că nu se recunoştea. Linii neregulate ce porneau din colţul interior al ochiului deveneau din ce în ce mai accentuate, continuându-se în partea de jos, făcându-şi loc pe pielea prea sensibilă, şi-aşa urâţită de culoarea oboselii, tăind şi săpând cu forţa prin vânătăile ce nu mai vroiau să dispară, îşi continuau drumul până în colţul exterior al ochiului, de acolo desfăcându-se într-un evantai elaborat format din liniuţe care mai de care mai lungi, drepte ca nişte săgeţi, care culmea, atunci când râdea, se întindeau până hăt sus aproape de tâmplă. Dar la urma urmei, asta era moştenirea ei, întipărită pe chip, aşa, s-o vadă toată lumea. Şi ea se întreba când trecuseră 5 ani.”
-
Alina S spune:
Momentul dupa-amiezei in care copiii dorm este cel mai linistit din timpul zilei. Atunci mama isi acorda o clipa de ragaz, poate citind cateva pagini dintr-o carte inceputa demult, poate privind pe fereastra si gandindu-se si la ea insasi, poate dor intinzandu-se pe canapea si relaxandu-se… orice activitate care implica zgomot este strict interzisa in casa. Ssst… faceti liniste… copiii dorm…
-
Corina spune:
Exista un moment, dimineata devreme, cand soarele nu a imparatit totul in lumina, cand ma uit la chipul de copil al omului de langa mine si, dupa atata timp, ma bucura inca misterul somnului lui adanc.
-
Alina spune:
Sa traiesti o frumoasa poveste de dragoste, nemaipomenita, nemaintalnita in care se intampla minuni, care apoi se transforma in multe obstacole de-a randul anilor, cu ras, cu plans, cu indoieli, cu speranta in suflet ca acel cineva e cel mai frumos lucru din viata ta, si apoi ramane dezamagirea imensa in suflet ca nu este chiar atat de minunat ca l-ai intalnit. E cel mai cotidian fapt al vietii la fel ca si in romanele celebrilor scriitori care nu au ales un final fericit. :-(
-
roxana spune:
Asculti,incerci sa nu clipesti ca sa nu pierzi nici macar un cuvant. Ti se pare ca viata ei si povestea despre aceasta sunt din alta lume chiar daca ea e langa tine si poti auzi tare si raspicat fiecare cuvant. Asimilezi, nu lasi nimic in urma deoarece vrei ca toate sa ramana intiparite in mintea ta chiar daca sti ca nu iti vor fi de mare folos.
Si se sfarseste aceea poveste de viata se opreste cu o lectie de viata pe care ai mai auzit-o. Iei toate acestea si le inchizi intr-un dulapior din mintea ta. Sti ca la un moment dat le vei scoate de acolo si le vei analiza mai bine.
Si iata ca a venit ziua cea mare care de fapt pare una banala. Deschizi dulapiorul scoti tot continutul si incepi analiza fiecarui cuvant. Dar mintea ta e logica, poate uneori enervant de logica si nu cauti sensuri ascunse ale cuvintelor ci date exacte. Iata ca primesti ce doresti. Realizezi ca ai fost o greseala si puteai fi povara cuiva.
Ce faci acum? Nu ceri nici o explicatie mamei tale si iti traiesti viata ca si cum nu ai fi descoperit nimic sau intorci totul pe dos? -
ioana postelnicu spune:
Se spune ca nu traim cu adevarat decat cateva ore din viata. Restul e automatism, sunt lucruri pe care trebuie sa le faci. Zilnic, mereu, pt toata viata.
Imi vine in minte sunetul obsedant si suparator pe care-l fac masinile de scris dupa ce ai terminat randul si trebuie sa o iei de la capat.
Te scoli, iti bei cafeaua, arunci un ochi pe ziar sau pe Internet, pleci la serviciu. Ore de lucru. Vii acasa, arunci sosetele in cosul de rufe. Faci dus. Mananci. Te culci. Stop. De la capat. Flotari, vitamine, facultate, bere, glume, fete, planuri, somn. Stop. De la capat. Jogging, copii, pachete de mancare, sex, cina si spalat pe dinti. Stop. Facturi, colegi, benzina, televizor, paine…
…………………………………………..- …………………………………………..- ……………………………………….
Camus scria undeva ca toate maruntisurile astea care ne compun viata si impotriva carora protestam in vreun acces de razvratire fata de noi insine sunt totodata modalitati prin care putem sa trisam, care ne apara de suferinta de a fi singuri. Acelasi autor marturisea ca simte nevoia de a scrie romane ale caror eroi sa spuna: “Ce m-as face fara orele de birou?” sau “A murit nevasta-mea, dar din fericire ma asteapta un teanc mare de hartii care trebuie rezolvate pana maine”.
Uitarea de sine e o modalitate prin care ne complacem, chipurile fortati, in situatii care ne displac si ne inselam astfel pe noi insine ca ne asteapta undeva, dupa vreo cotitura, ceva mai bun. Ca un personaj fictiv care alearga mereu grabit de colo colo, te saluta-n graba, isi cere scuze ca e presat de timp si nu mai poate zabovi, isi manifesta parerea de rau ca nu poate veni la cina inainte de a-i fi facut invitatia, ca i-ar fi placut sa stea sa depanati amintiri, dar ca il asteapta chestiuni importante de rezolvat, care se uita mereu la ceas si cand, in sfarsit, ajunge undeva, acasa, cand nu mai sunt oameni de amagit, nici aparente de pastrat, rasufla usurat, isi sterge fruntea cu dosul palmei, ofteaza greu si se arunca in fotoliu. Numara biletele de autobuz, facturile achitate, bonurile de cumparaturi, banii ramasi – inregistrari ale timpului pierdut – le impatureste cu grija si le pune la vedere, sa le aiba la indemana in caz ca ar ajunge cumva sa se intrebe cum a ajuns aici si ce mai ramane de facut…
-
Ioniche Daniela Iuliana spune:
Viata in sine , traita de la rasaritul soarelui si pana la apus , cu toate frumusetile si trairile ei , cerul albastru, mirosul cald al painii scoase din cuptor si o cana cu lapte cald si proaspat muls , cotcodacitul gainilor , mugetul vacutei , apoi mirosul de fan cosit proapspat …levantica din camera buna a bunicilor si o mana calda care iti mangaie fruntea si te indeamna sa visezi …….
-
Mihai T. spune:
Mi-ar placea ca propria poveste sa fie transformata in literatura. Povestea este urmatoarea: am trait o copilarie frumoasa, alaturi de parinti dragi. In fiecare dimineata priveam rasaritul soarelui care imi incalzea fata alba zi de zi. Aveam o camara cu diverse carti care imi calauzeau pasii in lumea cunoasterii, o lume pe care aveam s-o inteleg inca de mic.
-
Balan Adrian spune:
Momentul din viata in care realizezi ca asemenea lui Mos Craciun si Iepurasului si zeul in care ai fost invatat sa crezi e la fel de “real”. Contrat parerii religiosilor, viata nu iti devine lipsita de sens, iar tu, ca ateu nu te apuci sa dai cu toporul in stanga si dreapta sau sa te droghezi etc. Din contra, apreciezi si mai mult faptul ca traiesti si poti avea o viata implinita fara a fi sclavul unor superstitii primitive. Poti face o fapta buna si fara a spera ca prin asta iti asiguri un loc caldut pe un norisor, pacat doar ca multi accepta conformismul si refuza sa gandeasca singuri…
-
ionelia63 spune:
Avem in viata deopotriva fapte bune pe cat si fapte mai putin placute care pot deveni subiect de carte de la nasterea unui copil pana la un accident cu victime, de la o persoana dedicata lumii si lui Dumnezeu la un om plin de violenta si alcool…viata mereu a fost cea mai buna inspiratie pentru scriitori cat si pentru cineasti.
-
ioana postelnicu spune:
am mai postat un comentariu, dar mi-am amintit de ceva si nu vad unde scrie ca e musai sa ai dt unul, asa ca… here it goes…
visez… imi amintesc o parte din vise… unele sunt obisnuite, cu variatiile onirice specifice, personaje cunoscute, vii sau trecute in nefiinta, care-mi dau sfaturi sau tac enigmatic, neputinta, cadere, zbor…
dar mai sunt si altfel de vise care nu seamana cu nimic din experientele cotidiniene… vise pe care mi le amintesc in detaliu chiar si dupa ce deschid ochii si ma urmaresc mult timp dupa…
am visat la un moment dat o lume desertica, in care moneda de schimb era praful… pliculete de celofan pline cu praf… accesul la cer in lumea aceasta era interzis, ca intr-o clepsidra…
am aflat, nu stiu de unde, despre un loc de unde se putea ajunge la cer… trebuia sa urc pana in varful unui turn intunecat, stramt si fara trepte, sprijinandu-ma doar in niste cabluri, tevi si sarme ruginite…
transpirand si incordandu-ma la maxim, am reusit sa urc pana in varful turnului… acolo, de fapt, era locuinta cuiva… si doar ce am ajuns, ca a venit proprietarul acasa si stiam ca trebuie sa fug… m-am repezit la geamul deschis, sperand intr-o salvare comuna in visele mele, zborul… dar, in opozitie cu lumea desertica dinainte, in fata mea apare o mare tulbure, fara sfarsit… sar si incep sa zbor, pe spate… sub mine apa… deasupra mea, cerul… iar pe cer, icoane… icoane fara sfarsit printre nori…
treaza, nu m-am putut gandi decat la un lucru… sa incerc sa reprezint vizual secventa zborului… am cumparat vopsele, sevalet si am inceput sa pictez fara sa o mai fi facut vreodata…
-
carmen focsa spune:
Momentul în care,pe neașteptate,un lucru banal,derizoriu,îți trezește o amintire intensă,retrăiești un moment semnificativ din viață.
-
denisa sp. spune:
Banala rutina de a merge cu tramvaiul. Iti poti intalni sortitul asa, cum mi s-a intamplat mie. Mersul cu trenul, autobuzul, tramvaiul poate fi vazut ca un moment superb de introspectie. Poate deveni la fel de usor si un laitmotiv care sa descopere trairi, povesti si momente frumoase ale vietii.
-
Cristina spune:
Daca stai sa nu te gandesti, incet-incet cotidianul te omoara. Dar mai sunt si chestii care trebuie puse undeva deoparte. Adica la care trebuie sa te gandesti. Si uite unul dintre ele: a fost ziua mea – nimic special, in timpul saptamanii trecute. Cadou modest de la barbatu-meu, copilu`/ adolescent la 15 ani, plecat cu gasca. Si vine tanaru`pe la 10 seara, plouat tot, cu un fir de trandafir in mana, si-mi spune timid “la multi ani”. Zic “sigur e pentru mine?” Si se uita in ochii mei si-mi zice senin “da’ pentru cine? e pentru tine.” Banal. A doua zi ii citesc pe furis mesajele – sa nu ma parati, e pentru supraveghere – si aflu ca umblase prin ploaie o ora sa dea unei fete acel trandafir. Dar ea nu l-a vrut. Banal. Am ramas muta, ce o fi fost in sufletul lui, era rupt in doua! trandafir, fata, baiat, culmea de b-a-n-a-l! Dar n-am sa uit multa vreme banalitatea asta!
-
Moldovan Georgiana spune:
Viata de student, intr-un loc in care nu-ti doreai defapt si incercarea de a accepta soarta si de a-si gasi un loc de munca intr-un oras mic, unde 90% din cazuri se cere si maghiara….
-
ony spune:
imi place acea ora petrecuta in natura, la umbra caisului din fata blocului unde il astept pe iubitul meu sa vina de la serviciu, admirand florile, albinutele, pisicutele, copacii
-
Doina Ana Butman spune:
Nu stiu, cati dintre oameni sunt fericiti si banuiesc, ca aceasta stare nu este legata, absolut si, nici macar relativ, de conditia materiala a persoanei. Cu riscul de a nu fi originala, dati-mi voie, sa citez urmatoarele randuri din romanul ‘Orele ‘ de Michael Cunningham: “Drept consolare, ni se da, cand si cand, o ora si, atunci, vietile noastre par, in ciuda tuturor adversitatilor si asteptarilor, sa ni se deschida, plenar, si sa ne ofere tot ce ne-am imaginat, desi, cu totii, cu exceptia copiilor (si, probabil, ca si ei), stiu, ca aceste ore vor fi urmate, inevitabil, de altele, mult mai intunecate si mai dificile. Cu toate acestea, ne bucuram de oras, de dimineata; speram, mai mult decat orice, sa obtinem mai mult.”
Nu, in cele din urma, secretul fericiririi sta si in noi, depinde de noi, de modul, in care, percepem ceea ce ne-a fost daruit … cine are sau isi pune sperante prea mari, total neintemeiat, acela va avea si sansa sa fie, mai usor, dezamagit, nefericit.
Perfectiunea unei zile poate fi generata de o colectie de momente: o mangaiere, o conversatie, o ciocolata, o tigara. Odata impacat/a cu acest gand, renunti la iluzia, ca fericirea reprezinta o stare continua de beatitudine si traiesti din energia, creata, intre momentele de gratie. Uneori, un astfel de moment poate fi atat de intens, incat sa straluceasca precum o « supernova », iti va lumina totul pentru mult, mult timp.
De multe ori, sunt fericita si fara un motiv anume sau pentru ca, ceva, fara importanta, in aparenta, ma face sa constientizez aceasta stare (aroma cafelei, care imi intra pe sub usa dimineata, cand de-abia ma trezesc, ciripitul intregii familii, la cina, cand suntem toti si povesteste fiecare cu ce s-a confruntat in cursul zilei, etc. etc).
O zi perfecta poate fi « altfel » decat una obisnuita: ti se pare, ca te afli pe o pajiste inflorita, cu miresme deosebite, cu soarele, luminandu-te si incalzindu-te si ca, de undeva de sus, sunt presarate peste tine flori, baloane, confetti….toate acestea in ritm de mars triumfal, interpretat de fanfara divina!
In sfarsit, o zi perfecta poate fi si aceea, in care, apreciem, cu adevarat, un Camembert, o trufa sau un Pinot Noir… -
Radu Dobre spune:
Ma gandesc la ceea ce viata mi-a oferit si la durerile oamenilor ce pot fi transformate in literatura, dar nu infrumusetate.
-
Vasile Carmen spune:
Ma gandesc la o lume mai buna si frumoasa inconjurata numai de intelepciune.
-
alina_11 spune:
Imi este tare greu sa ma opresc la o clipa din zi care sa mi se para mai importanta decat cealalta. Mai memorabila sau mai pretioasa cand fiecare clipa este importanta in felul ei. Incerc in fiecare zi sa ma bucur de fiecare clipa ca exist si ca in jurul meu sunt oameni dragi, ca pot sa vad copilaria in ochii copiilor mei, putindin implinirile vietii in ochii parintilor mei si prezentul zbuciumat in ochii sotului meu chiar daca nu imi reuseste de fiecare data. Dar, cum vrei sa aleg, ma voi opri la cel mai important si banal…uneori insesizapil moment al unei zile…. si anume atunci cand stai in pat si incet, incet incepi sa te desprizi cu greu din lumea viselor deoarece o noua zi te impinge spre ea cu toate simturile.
Intai intre gene lumina firava dar din ce in ce mai insistenta a soarelui te face sa vrei sa vezi.
Zgomotul lumii din ce in ce mai ciripitor te face sa auzi….iar palea de vant racoros nu te mai las sa stai ci te indeamna sa te intorci putin spre o ultima aripa de vis.
Chiar daca ai vrea sa mai visezi, incet, incet ea dimineata iti aduna gandurile spre planurile unei noi zile si atunci incepi sa te intinzi spre o noua zi ce promite viata. Atunci respir adanc si ma bucur inca o data ca in curand voi savura cafeaua de dimineata si pentru o clipa nu ma las grabita de nimeni si nimic, acea clipa este doar a mea cand imi spun in gand cu zambetul pe buze buna dimineata . :) -
Eugenia spune:
Viata cu toate bucuriile si momentele ei mai putin fericite este un subiect in sine
-
sims spune:
dragostea este sentimentul care mereu ar trebui prezentat in carti pentru a aduce zambete pe chipul cititorilor
-
dorin04 spune:
eu nu m-as satura niciodata sa citesc carti despre copilarie e cea mai inocenta perioada din viata omului
-
Luca Mihaela spune:
Iubirea, trairile si emotiile de inceput, fluturasii pe care-i simtim ca ne zburda in abdomen.
Cecilia spune:
16 July 2013 | 9:59 am
In fiecare dimineata sotul meu ma saruta cand plec la serviciu :)