„Marile speranţe” este considerată de cei mai mulţi dintre noi o carte a copilăriei, fiindcă era inclusă în lecturile de vară de către cei mai mulţi dintre profesorii noştri de limba şi literatura română. Şi totuşi, în momentul în care redescoperi cartea la o vârstă adultă, îţi dai seama fie că atunci nu ai înţeles nimic, fie că ai înţeles parţial sau că abia acum poţi pricepe mai profund o astfel de capodoperă a literaturii universale.
Cine a observat acea pasăre blândă și cu aspect clerical, cioara, a băgat poate de seamă, pe înserat, când ea pornește bătând din aripi spre cuib, într-o blândă și clericală companie, că deodată două ciori se detașează de restul, luându-și zborul la oarecare depărtare, unde rămân să se odihnească; această ciudată manevră sugerează omului că există o rațiune ocultă în politica stolului, potrivit căreia acea pereche vicleană pretinde a fi rupt orice legătură cu restul semenelor. [Citeste tot Articolul]
Frumuseţea unui sfârşit misterios cuprinde, adânc, orice formă de tristeţe pe care o trăiesc eroii unei cărţi. Spre deosebire de cărţile tehnice, care nu au un sfârşit concret, o carte începe cu o literă mare şi se termină cu punct. Iar Punctul din această carte este unul reconfortant şi de care ţi se face dor când auzi de Charles Dickens.
Marile Speranţe este o lucrare universală de proporţii medii, dar care reuşeşte să închidă în cercul ei multe, foarte multe minute de imaginaţie, emoţie şi talent. Am văzut în talentul lui Dickens puterea de a transpune clar, negru pe alb, atât calitatea clipei, cât şi un simţ ascuţit al umorului. Rar te mai fac azi cărţile să râzi...
[Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro
