- 15 December 2010
- Andreea Chebac
Ileana Vulpescu: „În cărţile mele este atâta tristeţe câtă este şi în viaţă”
Am fost nerăbdătoare să ajung la locuinţa doamnei Ileana Vulpescu şi sa încep interviul. Era vorba şi de curiozitate personala pentru voiam să cunosc omul prin mintea căruia mi se părea că deja umblasem atunci cînd am citit Arta conversaţiei, De amor, de amar de inimă albastră, Arta compromisului şi preferata mea, Rămas-bun casei părinteşti.
Am avut norocul să întîlnesc o persoană comunicativă care a dorit să ne lase să pătrundem în spatele cortinei, acolo unde totul începe în faţa unei foi albe de hîrtie. Convieţuind cu mii de cărţi, scriitoare nu se ascunde în spatele romanelor sale ci priveşte scrisul ca pe ceva firesc, care face parte din viaţă.
Andreea Chebac: Cînd şi dacă v-aţi propus să deveniţi scriitoare ?
Ileana Vulpescu: Am scris fără să-mi propun neapărat să devin scriitoare, fără să mă gîndesc să fac o profesie din scris pentru că eu lucram la Institutul de Lingvistică din Bucureşti. Deci pîinea mea de-acolo venea. Nu mi-am propus niciodată să scriu ceva într-un anumit timp. Mi-am zis, cînd un subiect o să mă ardă pe suflet încît să vreau să-l scriu, o să-l scriu.
A.C.: La ce vîrstă aţi debutat ?
I.V.: Prima mea carte a apărut la 37 de ani. Am început să scriu de pe cînd eram studentă şi m-am prezentat la diverse publicaţii cu ceea ce scrisesem, dar niciodată n-a convenit. Prima dată am publicat în 1966, o nuvelă în revista „Familia“. Şi de-atunci, fără să-mi propun un timp anume, am ajuns acum la 11 cărţi, ceea ce nu este mult deloc pentru o viaţă aşa de lungă, pentru că eu mă apropii cu paşi repezi de 80 de ani.
A.C.: A fi scriitor e un lucru pe care îl alegi sau scrii pentru că simţi ?
I.V.: Nu este o chestiune programată. Eu socot că trebuie să te naşti cu ceva anume pentru orice dacă e vorba să te înscrii între cei puţini aleşi. Te îndeamnă ceva din interior, nu este neapărat „mi-am propus să devin nu-ştiu-ce“.
[Citeste tot Articolul]
- 19 November 2010
- Raluca Alexe
Primul meu calculator
Ştiu că s-ar putea să îmi creez un renume de tocilară după mărturisirea asta, pentru care nici măcar nu intru în concursul pentru un Toshiba Folio 100, însă văzând tema cărţii compilate de Toshiba mi-am adus aminte că de fapt prima mea experienţă cu calculatorul se leagă tot de cărţi. Şi cum aici mai tot ce facem are legătură cu cărţile m-am gândit să risc şi să vă povestesc totuşi cum am făcut eu cunoştinţă cu calculatorul.
Deşi mai văzusem până atunci şi chiar mai schimbasem câte un wallpaper, am primit primul meu calculator în ziua în care am împlinit 13 ani (la sfârşitul lui noiembrie). A venit echipat cu o imprimantă, pe care nu m-am îndurat să o arunc nici până azi, şi însoţit de un domn drăguţ care mi-a explicat cum se umblă pe acolo. Mi-a arătat unde este Word-ul, cum se printeaza, cum să desenez în Paint, unde găsesc Solitaire şi cum pot înregistra la microfon un cântecel pe care mai apoi să îl fac să sune în tot felul de moduri haioase.
Pot spune că m-am descurcat de-a dreptul onorabil cât timp m-a supravegheat el, jucându-mă cam cu toate programele pe care mi le arătase. Însă imediat după ce a plecat am deschis Word-ul, mi-am luat caietul de rezumate şi am început să scriu.
Şi am scris... câteva ore bune de tot. Rezumatul la Coliba unchiului Tom, Cuore, În casa bunicilor, Cartea junglei, Fram, Singur pe lume, Robinson Crusoe, Nada Florilor... Cam tot ce citisem în vacanţa de vară şi fusesem somaţi să rezumăm pe hârtie. Ni se spusese că va trebui să predăm caietele în vacanţa de iarnă şi cum eu eram foarte mândră de tot ce citisem şi deloc de scrisul meu nu m-am lăsat până nu am copiat în calculator toate rezumatele.
Inutil să vă spun că am primit un mare 10 şi recunoaşterea meritelor în faţa clasei. Util totuşi să vă atrag atenţia că dacă vreţi să învăţaţi un copil să lucreze pe calculator să îi spuneţi şi cum ajunge la mesajul cu “It’s now safe to turn off your computer”- nu de alta dar în caz contrar bietul copil va sta cel puţin o oră să îşi dea seama cum se stinge calculatorul în mod safe. După care va apăsa direct pe buton pentru că îi este prea somn :) .
*Din păcate eu nu câştig nici un Toshiba Folio 100 şi nici o cameră video Camileo cu povestea mea. Însă o puteţi face voi, dacă ne spuneţi care a fost prima voastră experienţă cu calculatorul. Găsiţi mai multe detalii aici.
- 10 November 2010
- Raluca Alexe
Cinci capodopere scrise de femei
Am un ataşament special pentru ceea ce se numeşte “romane clasice”, scrise şi publicate mai ales în secolul al XIX-lea dar şi pe la începutul secolului XX. Mi se pare că era mai greu să scrii o carte de succes atunci: pretenţiile erau altele, cititorii erau mai rafinaţi, iar subiectele de discuţie nu erau atât de multe ca în zilele noastre.
Însă ce era şi mai greu era să publici o carte de succes fiind femeie. Desigur că la un moment dat emanciparea a lovit şi domeniul literaturii, însă mentalitatea a rămas, cel puţin la început, aceeaşi: sexul slab nu putea scrie decât lucrări slabe. Prin urmare sexul slab s-a văzut nevoit să fenteze mentalitatea: a publicat sub diverse pseudonime.
Chiar şi la adăpostul unui pseudonim, La Răscruce de vânturi a fost primit cu reticenţă. Acest lucru s-a datorat probabil faptului că societatea nu era pregătită să accepte că oamenii pot fi atât de cruzi: Heathcliff, personajul principal, este abuzat fizic de către fratele său vitreg, iar mai târziu el este brutal cu soţia, fiul său şi copiii care îi rămân în grijă. Timpul însă a oferit Cezarului ce-i al Cezarului, iar lui Emily Bronte i-a fost recunoscut meritul de a fi scris o capodoperă.
Povestea de dragoste dintre Heathcliff şi Catherine a acaparat imaginaţia multor generaţii, cu atât mai mult cu cât atmosfera gotică domneşte peste roman, marcat pe alocuri de câteva întâmplări supranaturale. Iar felul în care cei doi, deşi se iubesc, se distrug reciproc şi îi distrug şi pe cei din jurul lor a determinat revolta interioară a multor cititoare, în special. Rămâne însă nota optimistă din final: aceea că cei doi se reîntâlnesc la un alt nivel al existenţei.
Pe la jumătatea anilor 1800 Mary Anne Evans a avut şi ea de făcut o alegere: vroia ca romanele scrise de ea să fie percepute doar ca “alte romane uşurele, de dragoste” sau vroia să fie luate în serios? A ales varianta din urmă, iar singura posibilitate ca lucurul acesta să se întâmple a fost să scrie sub un nume de bărbat. Aşa a apărut George Eliot şi aşa a apărut, mai târziu, unul dintre cele mai bune romane ale ei, Middlemarch.
[Citeste tot Articolul]
- 1 September 2010
- Raluca Alexe
Ghid de cărţi ale copilăriei
Acum o lună v-am făcut cunoştinţă cu cartea care mi-a marcat copilăria şi v-am rugat să ne spuneţi, la rândul vostru, de care carte din perioada în care eraţi (mai) mici şi nu aveaţi nici o grijă vă amintiţi cu cel mai mare drag. Eu am adunat răspunsurile voastre şi am alcătuit un „îndrumar de cărţi ale copilăriei”. Ghid pe care vi-l fac cunoscut şi vouă, în cadrul aceleiaşi campanii a OTP Bank, căreia ne-am alăturat şi noi. Le mulţumesc celor care mi-au adus aminte de atâtea cărţi frumoase, şi pe care îi găsiţi după titlurile poveştilor recomandate de ei.
Micul Prinţ, Antoine de Saint-Exupery (Rodica, Irina, Claudia)
Fram, ursul polar, Cezar Petrescu (Laloo, Vlad, Zina)
Jane Eyre, Charlotte Brontë (Rodica)
Extraordinara călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, Selma Lagerloff (Laloo, Zina)
La răscruce de vânturi, Emily Brontë (Rodica)
Elevul Dima dintr-a şaptea, Mihail Drumeş (Mihaela C, Zina)
Oliver Twist, Charles Dickens (Rodica)
Marile speranţe, Charles Dickens (Rodica)
Singur pe lume, Hector Malot (Raluca, Dee A, Claudia)
Black Beauty, Anna Sewell (Stef)
Heidi, fetiţa munţilor, Johanna Spyri (Stef, Dee A)
La Medeleni, Ionel Teodoreanu (Marilena, Nicole, Zina)
Fraţii Jderi, Mihail Sadoveanu (Lys)
Basme de Petre Ispirescu, Fraţii Grimm, H.C. Andersen (Alina, Marilena)
Amintiri din copilarie, Ion Creanga (Claudia)
În casa bunicilor, Ionel Teodoreanu (Marilena)
Cuore (inimă de copil), Edmondo de Amicis (Claudia, Alina)
Cele 12 luni ale visului, Iordan Chimet (Irina)
Doctorul Aumadoare, Kornei Ciukovski (cojy)
Coliba unchiului Tom, Harriet Beecher Stowe (Ana Maria, Elena, Xelomon)
Alice în ţara minunilor, Lewis Caroll (Irina)
Robinson Crusoe, Daniel Defoe (Ovidiu)
Peter Pan, J. M. Barrie (Irina)
Povestea fără sfârşit, Michael Ende (Irina, Claudia)
Cireşarii, Constantin Chiriţă (Gia, Zina)
Nada florilor, Mihail Sadoveanu (licuriciulorb)
Vrăjitorul din Oz, L.F. Baum (Anca)
Agentul secret al lui Altin Bey, Rodica Ojog-Braşoveanu (Marilena)
Zora cea roşie şi banda ei, Kurt Held (Anna)
Cartea junglei, Rudyard Kipling (Zina)
- 12 August 2010
- Ioana Ristea
Top jurnale /autobiografii/ memorii
In urma cu citeva zile, colegul meu, Cristi, v-a prezentat topul lui de romane clasice. Este rândul meu acum, cu topul de jurnale şi peste ceva vreme, topul de romane ruseşti. Pentru că nu am reuşit să concep un top care să cuprindă atât cărţi scrise de autori români cât şi de străini, am făcut două. Azi, topul de jurnale scrise de autori români:
1. Jurnal 1935-1944 – Mihail Sebastian
Cartea la care revin cel puţin o dată pe an şi care mă vrăjeşte de fiecare dată cu notele scriitorului despre muzică, cărţile la care lucra în acel moment, personalităţi ca Nae Ionescu, Mircea Eliade sau Camil Petrescu, schi,femei, călătorii. E totul acolo: o epocă şi un parfum pe care mi-ar fi plăcut să le cunosc. (vreau cartea!)
2. Jurnalul fericirii – Nicolae Steinhardt
O carte de străfulgerări, cu amintiri, confesiuni, umor, tragedie, o viaţă care a cunoscut închisoarea şi dramele ei, împăcarea cu sine însuşi şi cu lumea. O carte “la întâmplare” despre suferinţa umană şi regăsire, carte de căpătâi pentru memorie şi suflet. (vreau cartea!)
[Citeste tot Articolul]
- 27 July 2010
- Raluca Alexe
Ce am învăţat din Coliba unchiului Tom
Cu toţii avem cărţi care ne-au făcut copilăria mai frumoasă, cărţi care ne-au umplut de zâmbete, de vise şi ale căror poveşti le-am continuat în gând mult timp după ce am citit cu tristeţe şi ultima pagină. Pentru că aşa este frumos să se întâmple atunci când eşti copil: să-ţi fie zilele cu soare, nopţile cu îngeri şi gândurile pline de lumină.
Sunt însă cărţi care nu ne aduc doar gânduri frumoase, care ne fac să ne ascundem câte o lacrimă şi pe care le terminăm cu supărare, chiar dacă sfârşitul nu a fost în întregime trist. Sunt acele cărţi care te învaţă că lumea nu este doar roz, că oamenii nu fac doar fapte bune şi că uneori nu se întâmplă doar lucruri pozitive. Sunt cărţi care te învaţă despre viaţă.
Din a doua categorie face parte Coliba unchiului Tom, un roman care m-a marcat profund atunci când l-am citit, pe la 12- 13 ani. Atunci am aflat despre ce înseamnă cu adevărat sclavia, despre ce îşi pot face oamenii unii altora, despre dragostea sinceră care transcende percepţiile obişnuite despre ea, vârstă, rasă sau poziţia socială. Am fost revoltată, tristă, furioasă, nu am crezut că lucrurile descrise acolo s-ar fi putut petrece. Şi am învăţat.
Am învăţat că nu poţi fi subjugat niciodată complet. Că ţi se poate lua libertatea de a îţi controla viaţa însă nimeni nu îţi poate spune ce să crezi şi ce să gândeşti. Am învăţat că nu trebuie să ai aşternuturi din mătase şi să înveţi la cele mai bune şcoli pentru a avea principii. Cu atât mai mult pentru a acţiona conform lor.
Am învăţat că dacă ai un vis pe care vrei cu toată fiinţa ta să îl atingi nu trebuie să renunţi la el cu nici un chip, cumva vei găsi o modalitate de a ajunge acolo unde ţi-ai propus, ba chiar s-ar putea ca viaţa să te surprindă într-un mod plăcut.
Am învăţat că oamenii se pot schimba, că din răi pot deveni buni, indiferent de trecutul lor. Şi că trebuie să ai încredere în ei. Am învăţat că sunt persoane care iartă lucruri mult mai grave decât cele de care mă lovesc eu şi că ar fi bine să mă gândesc mai mult dacă merită să rămân supărată din nimicuri. Şi tot legat de oameni am învăţat că sunt unii care îţi pot schimba complet viaţa, ca nişte furtuni care răvăşesc totul în calea lor, spală lucrurile rele şi te lasă gata de un nou început.
Cu siguranţă nu aş fi putut exprima în cuvinte toate aceste idei. Ele au prins formă pe măsură ce am citit mai multe cărţi şi am trecut prin diverse experienţe. Coliba unchiului Tom a fost însă o cărămidă importantă, despre care cred că a fost aşezată în construcţie exact la timp.
Iar acesta este un lucru important: să ai “caramizile” potrivite la timpul potrivit. Să ai Dreptul de a Citi. Iar prin intermediul istorioarei mele despre Coliba unchiului Tom am vrut să vă povestesc şi despre campania socială intreprinsă de OTP Bank, prin care se urmăreşte dotarea cu cărţi a şcolilor generale defavorizate din mediul rural. O iniţiativă pe care bookblog.ro o susţine, pentru că ştim cât este de important să ai resuresele necesare pentru a învăţa. Pentru a învăţa să fii un om mai bun.
Am vrea să ştim şi ce carte a marcat copilăria Mirunei, Andreei şi a lui Chinezu. Ce spuneţi, ne povestiţi?
- 27 May 2010
- Mihaela Butnaru
Literatură pentru fete
Mai jos găsiţi recomandările noastre chick-lit, atît cît am citit. Dacă aveţi completări, vă rog să scrieţi :)
1. Fata fantomă
Sophie Kinsella
Nu puteam începe decît cu cea mai cunoscută reprezentantă a genului - Sophie Kinsella - şi cartea ei despre o fantomă specială. Alice scrie că: "Este o poveste uşor de citit, presărată cu multe răsturnări de situaţie, plină de clişee facile, defect care, însă, este contrabalansat de momentele pe care nu le poţi prezice, tocmai datorită neprevăzutului ce caracterizează personajul principal. Mai mult, dacă Lara are multe coordonate-tip pentru o eroină a literaturii de gen, personajul Sadie este unul reuşit - o fantomă cu toane, ironică, supărăcioasă, dar şi plină de "joie de vivre", care nu vrea să accepte că moartea este sfârşitul. Concluzia? O carte numai bună pentru vacanţă sau, pur şi simplu, pentru un respiro. "
2. Zborul reginei
Thomas Eloy Martinez
În Zborul reginei veţi putea citi povestea unei obsesii, cu amestecul ei de durere, suferinţă, ridicol şi dragoste. Cartea este construită atît sub forma unui thriller, cît şi cu un gust pentru morbid care dă fiori; acesta din urmă nu pentru că s-ar suprapune peste fapte îngrozitoare, ci pentru că se referă la sentimente obişnuite care alunecă pe panta exagerării, uşor, uşor, devenind de necontrolat şi provocînd o tragedie.