Stii cum e atunci cand ai chef sa filosofezi despre sensul vietii? Chestiile astea se intampla pe la sfarsitul unor conversatii fascinante despre orice si despre nimic-ajungi, asa, pur si simplu sa te intrebi: "Ba, eu de ce traiesc aici pe lumea asta, de ce stau in autobuzul asta si ma uit pe geam sau de ce ma scol dimineata si ma pieptan?" In general...nu ai nici un raspuns- de parca asemenea intrebari si-ar gasi raspuns vreodata...

Sunt totusi oameni care au un raspuns. Poate ca unul gresit -de vreme ce un raspuns corect absolut oricum se pare ca nu exista- dar au. Sau, mai bine zis, au acolo, in sufletul lor, un "ceva"-o idee, o imagine, un concept, o dorinta prin care isi traduc tot restul existentei intr-un fel unic. Ei stiu ce inteles are ploaia care le uda parul si ce se vede dincolo de fereastra prin care privesc.

Probabil ca it trebuie o anumita inocenta pe care noi nici nu o banuim ca sa crezi cu atata tarie in ceva incat sa-ti explici intreaga lume ca fiind relativa la el ca la singurul punct fix din centrul universului. Mai ales daca te gandesti ca acel "ceva" ar putea fi absolut orice- privirea cuiva, o opera de arta pe care o plasm uiesti, o cauza pentru care lupti, forma mainilor unui om drag, o intrebare careia vrei cu tot dinadinsul sa ii gasesti raspuns... absolut orice.

Uneori ma intreb: oamenii cu obsesii se indoiesc vreodata? Poate ca da, poate ca nu- de vreme ce au un reper in care cred cu atata tarie prin care sa valorizeze lumea-dar de temut se tem foarte mult si tot timpul. Pentru ca spre deosebire de credinta rationala, temperata, molcoma, cea obsesiva nu face apel la vreo logica omeneasca, ci pur si simplu cere din ce in ce mai mult de la tine. Te acapareaza. Si daca, prin cine stie ce intamplari, unul dintre acesti oameni si-ar pierde obiectul obsesiei? Vid, rasturnare, tacere, dezamagire... Cand lumea ta se prabuseste, mai poti pe urma sa crezi in altceva? Daca ai venerat un idol fals, in spatele mastii caruia descoperi contrariul a tot ce ai iubit-vei mai putea vreodata sa venerezi vreun idol? Daca ai privit lumea pana acum prin ochi inselatori-vei mai crede ca poti gasi adevarul vreodata? Oare?

De aici vine spaima continua, mai obsesiva decat obsesia insasi a acestor oameni... De aici disperarea, de aici cautarea atat de apriga a unei confirmari, si a inca unei confirmari, si a inca uneia, si tot asa la nesfarsit... De aici fanatismul si exaltarea...De aici negarea evidentei...De aici nebunia...

Indragostiti, artisti, creatori, colectionari, exaltati si nebuni frumosi...oameni pe care ii privim cu neincredere si compatimire... oameni pe care nu ii intelegem, si nici nu ne batem capul cu ei...Totusi, nu pot sa nu ma intreb: sa fie oare mai aproape de Imensa Fericire amestecul lor de exaltare si disperare sau multumirea molcoma a omului rational?

Raluca Hippie
pentru concursul Carti si alte obsesii