Obsesiile sunt poezii ale sinelui catre sine, prin care te urci pe nori ca pe o scara. Unele sunt scari neterminate, altele circulare, altele spirale infinite, altele se lovesc de tavan fara atentionari prealabile. Probabil ca sunt si unele atat de bolnave si sanatoase la un loc, incat te duc exact acolo unde ai nevoie sa fii.

Obsesiile sunt, poate, dereglari sau vise prost implinite. Obsesiile sunt boli sau iubiri deformate. Obsesiile sunt mocirle si paradisuri in acelasi timp. Cine poate sa stie exact? Cine poate sa spuna exact unde se asaza limita intre obsesie si pasiune? Intre dragoste si obsesie, intre obsesie si obsesie? Nu stiu cine, cu siguranta nu eu. Eu elogiez aici obseia, insa ii ridic doar un soclu pe care sa-si continue singura, din propriile resurse, statuia. Asa cum vrea. Asa cum merita, de fapt.

Pentru ca Ea, obsesia, are chip de femeie si e acida pana la Dumnezeu. N-are nevoie decat de o mica fisura sa-ti patrunda printre maruntaie si sa-ti amestece sufletul si mintea intr-o materie lipicioasa si confuza, unde se infiltreaza pentru minute, ani sau vieti.

Vorbim de obsedati ca si cum ar fi niste furuncule sociale din care curge puroi. Dar nu-i asa si e infinit mai trist sa fii gol de orice pasiune si plin de cotidian si de gri. Obsesiile-s poate niste porti catre altceva, oricare ar fi acel obiect care-ti pune stapanire pe ganduri, minute si gesturi. Pot fi scurte sau lungi, pot fi copilarii sau lucruri serioase, pot fi inaltatoare sau rusinoase dupa unii, obsesiile astea" Ne ferim instinctiv de ele fara sa stim ce se ascunde de fapt dincolo de usa pe care alegem s-o deschidem sau nu. In spatele ei, totul ramane insa invariabil la fel.

Nu-i un pacat sa te lasi devorat de obsesie, atat timp cat iti pastrezi un punct doar al tau, din care sa reinvii a treia zi si s-o iei de la capat. Pacat e sa ramai mort si sa faci sa amorteasca totul in jurul tau.

Obsesia mea e si-a altora, si totusi e doar a mea. Se numeste Carte cu C Mare si nu se limiteaza la pagini de celuloza si cerneala de orice culoare. Nu se limiteaza la coperta, desi se lasa prinsa si in jocul ei. Obsesia mea devine pe alocuri lichida, cand eu ma solidific si solida cand eu ma scurg peste randurile ei. In restul timpului e aburul din mine si din jurul meu.

Recunosc, cartile se joaca cu mine si nu le pot scapa din mana nici cand fac clatite. Pentru ca imi permit sa ard clatitele doar ca sa ma fac una cu Pamantul de sub talpile ei. Pentru ca in carti, aerul nu-i poluat si nu-i nevoie de colectare selectiva si stins luminile in casa. Imi place tot mai mult sa cumpar carti, sa le caut cu zecile de minute prin cele mai dosite rafturi si ma impunge tot mai mult ideea sa fur una si sa-i musc din pagini stiind ca n-am dat niciun ban pe ea" Nu ma refuz nicicand unei carti bune si-mi place sa cred ca si ele mi se daruiesc de fiecare data. Pentru ca stiu cum sa ma joc cu degetele pe randuri.

As fi trista daca n-ar fi El al meu si cartile mele. Dar nu indraznesc sa compar obsesiile cu dragostea. Pentru ca amandoua sunt la fel de sfinte si violente, dar atat de altfel de la un punct, si nu se face sa le amesteci, nici macar pentru a castiga premiul concursului.

Sabina
pentru concursul Carti si alte obsesii