Eu, Aişa, soţia Profetului

0Autor: Leí¯la Mounira
Rating:
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Când a venit la putere în Japonia, pe la sfârşitul secolului XIX, guvernul Meiji a cerut, printre altele, acuratetea istorică în literatură. Pentru teatrul kabuki această dorinta-lege s-a dovedit a fi în unele momente un neajuns. Respectând anumite reguli atât în modul de a juca cât şi în scrierea pieselor, cei implicaţi în această formă de teatru s-au văzut uneori puşi în situaţia de a alege fidelitatea faţă de istorie în detrimentul convenţiilor, ceea ce a şi dus la apariţia unui nou gen de piese, katsureki, adică "istorie vie".

Dacă aceeaşi este situaţia şi în cazul romanului istoric al Leí¯lei Mounira, nu mă voi plânge din cauza calităţii scriiturii. Spun asta pentru că nu de puţine ori mi-a lăsat impresia că autoarea ar fi o tinerica ce s-a trezit într-o dimineaţă vrând să scrie un roman. Deşi acţiunea are loc în trecut, modul verbului se transformă de multe ori în prezent sau viitor, de parcă autoarea ar fi uitat cum a relatat restul evenimentelor. De asemenea, mi-a atras atenţia faptul că deşi modul de exprimare lasă impresia a fi fidel celui musulman (autoarea este oricum musulmană) apar şi expresii destul de "moderne": "Iar asta! Ce băftoasă!". Se prea poate să fie şi din cauza traducatorilor, poate al celui francez, pentru că bănuiesc că limba franceză nu lasă loc de atâtea interpretări ca limba arabă.

Subiectul este însă foarte bine ales, cel puţin din punctul meu de vedere. Având mai puţine cunoştinţe despre lumea islamică decât mi-aş fi dorit, m-a atras promisiunea de a afla totul despre începuturile acesteia prin intermediul Aişei, soţia preferată a lui Mahomed. M-a atras mai mult decât faptul că avea doar nouă ani (avea chiar şase atunci când s-au căsătorit dar "consumarea" căsătoriei a avut loc abia trei ani mai târziu). Am aflat astfel cum de au început femeile să se ascundă sub văl, semnificaţii ale numelor, cum s-a petrecut prima revelaţie a lui Mahomed, primii adepţi, fuga de la Mecca la Medina sau luptele cu necredincioşii. Am aflat însă şi amănunte "picante" din viaţa de familie a profetului, cum ar fi modul în care se desfăşurau unele contacte sexuale sau certurile dintre cele unsprezece soţii (acolo am pierdut numărul).

Aceste amănunte, în număr mare, precum şi gândurile Aişei umanizează foarte mult portretele celor două personaje. Aişa apare ca o femeie prea geloasă, care înnebuneşte de câte ori Mahomed îşi mai ia o soţie, deşi spune de (prea) multe ori că ea este cea mai frumoasă şi soţia preferata (ceea ce este adevărat). Abia câteva vorbe despre faptul că dobandise foarte multe cunoştinţe şi că musulmanii veneau deseori la ea pentru clarificarea unor versete din Coran, aşa cum am aflat răsfoind câteva site-uri. Poate însă cel mai îndrăzneţ lucru pe care îl spune este următorul:

"L-am bănuit uneori pe soţul meu că adaptează revelatiile după dorinţele acestor discipoli. Povestea cu moştenirea provocase un scandal prea mare. Voia cu orice preţ să recastige stima celor care se îndoiseră de el"

"De aceea îl bănuiam pe profet că simula transa atunci când îi convenea şi ca să modeleze revelatiile după propiile dorinţe"

Cred că aceste vorbe sunt unul din motivele pentru care musulmanii din România consideră că romanul Leí¯lei Mounira este o blasfemie. Tot încercând să aflu câte ceva despre aceasta din urmă, am descoperit o comunitate on-line de adepţi ai Islamului. Cu toate că sunt foarte vehemenţi, traducerile din Coran pe care le-au scris confirmă unele informaţii din roman. Nu cred că o femeie musulmană ar minţi în legătură cu marele lor profet, deşi mai degrabă aş crede un grup de oameni care discută în linişte decât pe cineva care lansează o carte, posibil cu un interes ascuns. Probabil că cel mai aproape de adevăr mă voi afla după o lecturare a Coranului.

Rămân patru stele, în ciuda neajunsurilor pe care le semnalăm la început, pentru că îmi plac romanele care fac istoria plăcută şi celor mai puţin interesaţi (nu că ar fi cazul meu). Informaţiile se reţin mai bine atunci când te distrezi. În plus, toţi ar trebui să retină faptul că Eu, Aişa" este ficţiune, în pofida declaratiei atrăgătoare de cititori de pe coperta patru. Vor şti astfel că o impresie adevărată şi puternică se formează abia după o documentare mai temeinică, nu după câteva pagini de roman.

Scrisă de Raluca Alexe

Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!