Cărţile şi economiile
Scris de Andrea Balint • 9 March 2011 • in categoria Articole Speciale
În urmă cu câteva luni mi-am propus să-mi cumpăr câte o carte pe lună pentru că mereu mă îndrăgostesc de câte un autor şi îmi doresc să am toate cărţile pe care le-a scris. Problema este că de fiecare dată când intru în librărie vreau s-o cumpăr toată şi ajung la casă chinuită, cu cinci cărţi în braţe, privind cu jind la celelalte pe care nu mi le-am putut cumpăra.
În decembrie muream după Fowles după ce-am citit Magicianul, în ianuarie mi s-au aprins călcâiele după H.D. Lawrence pentru că îmi picase în mână Fii şi îndrăgostiţi, iar în februarie mi-a picat cu tronc E.A. Poe şi ale sale poeme, în frunte cu Corbul. Şi uite aşa îmi dau bugetul peste cap în fiecare lună.
Am încercat toate variantele: să ocolesc librăriile gândindu-mă la cele 5 cărţi cumpărate în avans; nu merge; să-mi fac sandviciuri pentru pauza de masă în loc să mănânc din oraş; nu merge; să uit că am o garderobă care mai trebuie reînnoită cu câte o piesă; nu merge, trebuie să fiu prezentabilă; să aleg anticariatul în locul librăriilor; nu merge pentru că deseori nu găsesc ce caut.
O ultima soluţie disperată ar fi să particip la şedinţele terapeutice ale Asociaţiei Cititorilor Anonimi, presupunând că ar exista aşa ceva, şi să mă dezvăţ de citit, să uit că iubesc cărţile şi că nu pot să trăiesc fără hrana pe care o dau sufletului meu.
Multă vreme m-a chinuit problema, mai ales că se pare că luna aceasta îmi voi dărui sufletul lui Thomas Hardy deoarece m-a cucerit cu Departe de lumea dezlănţuită. Iar acum, de fiecare dată când intru în camera cu biblioteca, golurile din rafturi trezesc în mine dorinţa de a da fuga la librărie. De fiecare dată când îmi scot portmoneul, mă chinuie conştiinţa, iar sentimentul de vinovăţie ia amploare la fiecare cheltuială inutilă.
Apoi mi-am amintit că se apropie ziua mea. Mă rog, “se apropie” nu e chiar cel mai potrivit mod de a spune că ziua mea va fi peste o lună. Dar mi-a venit o idee. Ce-ar fi ca până atunci să pun bani deoparte, iar cu ce-am strâns să merg într-o librărie mare, plină, plină cu “bunătăţi” şi să-mi cumpăr cărţi? Tot ce-a scris Hardy! N-ar fi acesta cadoul perfect?
Problema este că nu sunt bună la pus banii deoparte, aşa că trebuia să găsesc o modalitate prin care planul meu să funcţioneze. Şi uite aşa am aflat de oferta celor de la BCR. Cred că Depozitul SUCCES BCR îmi poate fi de folos şi sunt curioasă câte cărţi o să reuşesc să cumpăr de banii economisiţi cu ajutorul lui.
Promit să revin cu detalii despre desfăşurarea planului.
Scris de Andrea Balint
Citeste cele 22 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Cunosc bine situatia ta, si te inteleg cunoscand preturile din magazine. De o buna perioada de timp am inceput sa cumpar online din anticariate, cartile sunt noi si de multe ori la jumatate de pret iar transportul e f ieftin.
Iti recomand ArtLibris.ro, Okazii.ro/targulcarti, anticariat-carte.ro. Sunt addictive!
De asemenea iti recomand sa le cumperi direct de la editura, sunt promotii interesante. -
E bine ca ” devorezi ” cartile. Din pacate eu am citit mult doar in tinerete, dar trebuie sa iau niste masuri severe in aceasta privinta. Foarte interesant si util blog…felicitari si salutari cu respect all !
-
Acum depinde pentru ce cumperi cartile alea. Daca vrei doar sa le citesti eu zic sa-ti faci abonamebt la biblioteca> Daca vrei sa le si ai eu zic sa dai o spargere pe undeva pe la vreo banca. Sau in cel mai rau caz nu intra in librarii decat atunci cand ai destui bani sa-ti satisfaci toate poftele. Parerea mea.
-
Superb! Avem aceleasi simptome. :))
Uite ceva dragut, poate te ajuta.
http://www.coltulcolectionarului.ro/-
Ah, si sa nu uit de ultima achizitie de la Polirom.ro, din colectia noua Top10+, 4 carti la 39 lei (Nabokov-Lolita, Borges-Aleph, Manea-Intoarcerea huliganului, Schlink-Cititorul) – super compilatie, iar transportul a fost 5 lei :) Chiar se merita…sunt noi noute.
Ps. Da un ochi si peste cartile la 10 lei. Ai fi surpinsa ce titluri interesante poti gasi. -
Multumesc pentru site-uri si sugestii, cred ca le voi gasi foarte utile cand ma mai apuca “pofta” de cumparat carti.
-
-
Asta daca nu mai esti pe la scoala si iti da vre-un profesor cu firma-n cap, in sensul ca iti cere un manual in engleza care costa 140 euro… Sunt curios cati o sa foloseasca depozitul ala de la bcr…
-
Desi reclama (de)mascata spre final m-a dezamagit, m-am amuzat citind aceasta confesiune. Andrea, fruntea sus, se poate si mai “rau”. Nu incerca sa asculti muzica in timp ce citesti! Problema se poate agrava …
-
Prea tarziu, deja fac asta de ceva vreme… dar banuiesc ca mai mult de atat nu se poate agrava situatia, nu? :)
-
-
Andreea, daca doar vrei sa le citesti, mai da de stire pe aici, ca eu am multe carti si sunt dispusa sa le imprumut iubitorilor de carti. De ex, seria Fowles o aveam aproape pe toata. Daca ti-a placut Magicianul sa citesti si Maestrul si Margareta de Bulgakov, iti va placea cu siguranta. (O am , daca o vrei)
-
Mai am putin si termin Maestrul si Margareta. Din fericire in anul doi de facultate, in care sunt eu acuma, multe carti bune devin lectura obligatorie. Sunt surprinsa ca poti sa te oferi sa-mi imprumuti carti si nici nu ma cunosti :) Dar uite ce-ti propun eu, imi imprumuti tu o carte si la schimb iti imprumut si eu una. Ce zici?
-
-
Cat de penibil…ce reclama “subtila” la BCR.
-
Pana la reclama cu BCR, comentariul tau a fost pertinent…toate bune si spor la citit :)
-
Geniala ironia, intr-adevar. Explica-mi, te rog, ce ti se pare atat de impertinent in comentariul meu.Eu credeam ca scopul acestui blog este altul si in sprijinul acestei afirmatii vin cu un citat:”Am pornit bookblog în martie 2006 cu scopul de a face din el cel mai important site despre carţi si lectura, de pe internetul romanesc”. Serios? Dar de la acest articol ce se doreste? Observ ca va place sa va atribuiti roluri de intelectuali rasati, ce-i trateaza cu superioritate pe cei care le aduc critici(fie ele pertinente), desi in ultima vreme calitatea activitatii voastre a scazut considerabil(a se vedea haosul de pe site-ul Teacup.ro). Maturizati-va si invatati sa va asumati greselile.
-
-
-
faptul ca acest articol este o reclama nu ma deranjeaza. de fapt nu ma deranjeaza nimic. doar ma bag in seama cu o chestie. daca cineva nu este suficient de stapan pe sine astfel incat sa-si administreze bugetul rational, oferindu-si atat cele necesare traiului, cat si micile placeri ale vietii, eu consider ca o reclama la conturi de economii/depozite e frectie la picior de lemn.
ca sa faci acele economii trebuie sa stii sa-ti gestionezi bugetul. iar daca stii sa-ti gestionezi bugetul, vei gasi o modalitate sa faci economii.
si mie imi place sa citesc si o vizita intr-o librarie/targ de carte este o placere masochista si aproape intotdeauna depasesc bugetul stabilit de mine insami, dar in acelasi timp nu l-am depasit atat de rau incat sa raman fara bani de facturi, mancare, medicamente, urgente neprevazute. in cel mai rau caz am cheltuit banii pe care planuiam sa-i economisesc. este vorba de alegerile personale si asumarea raspunderii pentru ele.
cartile nu sunt niste obiecte pentru care faci economii. cartile sunt niste chestii pe care le incluzi in bugetul lunar.
nu mai stiu exact ce vreau sa spun, dar mi se pare pueril sa faci economii ca sa cumperi carti. -
foarte fain pana la reclama mascata…pacat
@ady-perfecta dreptate-la fel fac si eu -
Eu nu am nimic împotriva reclamelor, în principiu. Problema e că acest blog părea a fi altceva, nu cred că se aşteptau prea mulţi de la un blog cultural, intelectual, să facă reclamă la economii bancare. Dacă era la o librărie, chiar on-line, sau o bibliotecă, probabil că nu ar fi fost decât cuvinte de laudă
-
Ady, daca faptul ca am nevoie sa fac economii ca sa-mi pot permite un cadou ceva mai consistent de ziua mea, inseamna ca nu sunt suficient de stapana pe mine,atunci probabil ca nu sunt. Oricum, ma acuza cineva la un moment dat ca as fi hedonista. Probabil ca sunt hedonista si mai sunt si rasfatata, dar nu sunt inconstienta. Tocmai pentru ca sunt constienta de toate cheltuielile zilnice, facturi, etc, consider ca fiind o placere vinovata cea de a-mi cumpara mai multe carti deodata.
-
Postul incepea misto. Si la urma hop reclama care dezvaluie motivul subiectului. Nu ne suparam, e internet marketing ;)
-
Draga Nicole,
Imi cer scuze…cred ca s-a inteles gresit comentariul meu – eu m-am raportat strict la articol – si sunt 100% de acord cu ce ai scris tu inainte sa postez eu.
Multumesc de intelegere!
-
Scuzele mele atunci :)
-





Em spune:
9 March 2011 | 5:02 pm
Asta e o vrajeala cu economisitul banilor. Singura solutie e sa incerci sa produci mai mult!