Ratacirile fetei nesabuite
Scris de Ioana Ristea • 5 July 2007 • in categoria Altele
Autor: Mario Vargas Llosa
Rating:
In momentul acesta, ideea mea de nesabuire se concentreaza tot mai mult in jurul unui singur gand: sa plec la Praga si sa privesc ploaia de la fereastra din Cafe Arco, locul unde Kafka citea din Procesul, prietenilor sai sau sa ma duc sa servesc un delicios croissant croustillant la Les Deux Magots? Daca nu si nu, poate sa ma plimb pe Nevski Prospekt in noptile albe"
Pe coperta a patra a cartii citesc cu nedumerire ca acesta este primul roman de dragoste veritabil al lui Llosa. Scris la 70 de ani. Dragoste" As zice mai degraba obsesie, acea tulburare de comportament care ne face, in mod pervers, sa ne atasam de acei oameni care ne fac cel mai mult rau.
Poate ca lucrul care ma face cel mai suspicioasa cu privire la acest roman este ca totul este spus pe sleau. Sau prea abrupt. Cititorului i se "spune" totul, nelasandu-l sa-si inchipuie, sa intuiasca lucruri esentiale despre personaje. De aceea, insusi personajul central pare destul de putin consistent. Femeia (ii aflam numele adevarat numai spre sfarsit) duce o existenta cameleonica, ce conduce putin imaginatia inspre fata cu "draci rosii", Holly Golightly. Este o maestra a deghizarii, se adapteaza foarte usor la mediile unde trebuie sa traiasca, este arivista insensibila, nelinistita si cu un comportament imatur. Poate doar la final, cand fizic ii este imposibil sa mai fie "rea", se domoleste.
Pe parcursul a patru decade, naratorul urmareste aceasta poveste complicata de amor pentru o femeiusca instabila si mereu pe picior de plecare. Nabadaioasa apare mereu in viata translatorului "pispiriu" care o iubeste la disperare, reprosandu-si mereu ca din cauza ei nu poate duce o existenta normala. Punctand numai momentele in care cei doi se regasesc (intalniri pricinuite de hazard - pentru ea si de destin - pentru el), fundalul povestii este furnizat pe rand de Lima, Paris, Londra si Tokio. In Peru, nesabuita inca isi contureaza personalitatea, in Paris este atragatoare si misterioasa, in Anglia - o adevarata lady, in timp ce in Japonia devine de-a dreptul cruda, trecand de la naivitate la o feroce perversiune a trupului si mintii.
Naratorul, ce duce de fapt o existenta aproape interesanta, aceea de translator pentru UNESCO, cu misiuni in diferite tari si mai ales care-i ofera sansa de a-si realiza visul din copilarie (acela de a trai la Paris) se autopersifleaza violent cand se gaseste in fata unei alte plecari ale "fetei lui". Un om altfel puternic, cu mare capacitate de concentrare si care aduna in jurul lui personaje la fel de interesante (hippiotul atipic Barreto sau colectionarul de soldatei de plumb si vorbitor a douasprezece limbi straine, Talmaciul Toledano), viata acestui "baiat bun" este sterila pentru ca nu reuseste cu adevarat sa se integreze, spre deosebire de iubirea lui, care se simte peste tot ca acasa. Pasiunile lui, filmele, spectacolele, discurile, traducerile din clasicii rusi, munca indarjita sau viata politica a celor timpuri (la fel de tulbure in Europa ca si in America Latina) devin mute in fata vulcanului reprezentat de femeia care reuseste mereu sa-l darame fizic si moral.
De remarcat limbajul,conversatiile celor doi care incep mereu la fel, ea vrand mereu sa auda dulcegarii din gura lui, el dorind doar sa o ia de sotie pentru a consuma traiul mic-burghez pentru care este destinat. Cert este ca filmele americane ne-au mintit: "baiatul bun" si "fata rea" nu pot de fapt convietui deoarece sunt manati de egoism, imaturitate si o lancezeala neinteleasa care-i impiedica sa puna piciorul in prag.
Cat costa Ratacirile fetei nesabuite?
O recenzie de: Ioana Ristea
Citeste cele 17 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Si mie mi-a placut titlul, Aytana. Ne regasim sau ne-ar placea sa se intample asta. Am rasfoit paginile si mi-a placut ce-am citit. Nu m-a satisfacut “nesabuita” si nici povestea de dragoste, dar nici mie nu mi-a parut rau.
-
Am s-o citesc si pe aceasta… dar, tocmai am terminat ” Paradisul de dupa colt” si cu riscul de a fi criticata de voi pentru afirmatia asta am sa spun ca nu prea mi-a placut… cu toate ca mi-am luat elan s-o citesc si mi-am dorit tare mult sa am cartea in mana… dar nu-mi place stilul in care-i scrisa… formula de adresare, stlul povestirii, intrepatrunderea planurilor… imi place ideea , imi plac personajele si cel mai mult imi place titlul se pare ca llosa e maestru in alegerea si gasirea titlului cel mai frumos sau poate imi place mie prea mult Marquez si cel mai mult Allende.
-
Si am citit-o! Hm, culmea mi-a placut cel mai mult… De data asta mi-a placut llosa! La cei venerabili 70 de ani ai Dumnealui a scris o carte , un roman de dragoste foarte curajos! Parca scrie un barbat de 30 de ani. Imi place stilul , imi place cat de mult sunt descoperite pesonajele, imi place cat de cursiv este prezentata povestea. “Fata rea ” te provoaca s-o urmaresti, iar cu baitul bun empatizezi atat de tare ca-ti vine ori sa-l alergi de ciuda ca sa nu-l bati , ori sa-l iei acasa :)
Inteleg ca Ioanei nu prea i-a placut carte…, poate nu i-a placut sa urmareasca desenul cu …aaaa, cum se spune acum… baietul “papagal” ( auuu!) si femeia… distrata! Mi-ar placea, mi-ar placea foarte mult sa citesc o recenzie scrisa de un barbat pentru aceasta carte. Poate se incumeta Domnul Silviu Man. imi plac recenziile lui foarte mult. -
Am terminat de citit cartea ieri – povestea mi se pare cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care am citit-o pana acum.
Am cumparat cartea in iarna – cand sunt in pasa proasta (sentimental) cumpar carti de autori latino-americani … ma indulcesc…
Am ales cartea pentru ca imi place Llosa si mi-a starnit curiozitatea fraza asta mestesugita “La 70 de ani, Mario Vargas Llosa scrie primul lui adevarat roman de dragoste.” Sunt o victima a marketingului!…dar…
Nu mi-a placut coperta, m-a enervat traducerea titlului – care in spaniola e atat de frumos si de potrivit cu personajul feminin – nina mala, fata rea, in niciun caz nesabuita.
Iar “travieso” inseamna “poznas”, “neastamparat”, “ghidus” – asa cum e Lily, oricum nu-mi place sensul ales, de “ratacire”.
Mi-au placut cele doua personaje (mi-a placut mai mult personajul masculin) si povestea lor – poate ca e o dragoste obsesiva, dar tot dragoste e. Cred ca cel mai mult imi place ca dragostea asta s-a intetit pe masura ce a trecut timpul. Ca nu s-a transformat intr-o poveste domestica!
E bine de stiut ca poti sa traiesti la Paris (asa cum ai visat de mic) sau ca poti avea siguranta materiala (asa cum ti-ai dorit de mica) si ca totusi singura implinire adevarata e iubirea, oricat de haotica si de chinuitoare se dovedeste a fi.
Cum s-o uiti cand dupa cativa ani in care nu stii nimic de ea, o redescoperi si te ia in primire cu “Mai esti indragostit de mine?”
Ce sa-i raspunzi la asta? Sa incerci un “Vreau sa pleci. Sa dispari pentru totdeauna din viata mea.”
Si sa speri ca-ti raspunde:
“In sfarsit o dulcegarie. Era si timpul, baiete bun”.
-
Este o carte extrairdinara. Nu am putut-o lasa din mana pana nu am terminat-o. Recomand de asemenea Elogiu mamei vitrece tot de Llosa.
-
-
@Tibul
Comentariul tau e foarte fain. Fain. Voiam sa citesc parerea… comentariul unui barbat despre carte…Si-mi place. Ieri am terminat cartea frumoasa si am inceput azi ” Pestele in apa” ( memorii) Llosa . Incerc sa ma apropi de Dumnealui pentru ca de la “Ratacirile…” a inceput sa-mi placa mai mult, sa-l inteleg. Poate ai citit si ” Dragostea in vremea holerei” Marquez… e foarte frumoasa povestea . -
N-am citit-o (Dragoste in vremea holerei) ca zilele astea am dus-o mai bine in plan sentimental:), dar e urmatoarea pe lista mea – deocamdata ii dau tarcoale lui Kundera.
-
Vreau sa mai citesc o carte in genul acesteia…Poate cineva sa imi recomande? :)
Multumesc anticipat. -
Eu pot sa spun cu mana pe inima ca am fost dezamagita de cartea asta. Am citit Llosa cu aviditate. Mi-a placut atat de mult in Casa Verde, Conversatie la catedrala, Orasul si cainii. Avea un stil de a scrie care te facea sa gandesti. Nu aveai cum sa termini o carte in doua zile. Trebuia sa stai acolo pe ea, sa-ti imaginezi trasee, instante narative, din ce parte vin si spre cine sa indreapta. Imi placea Llosa pentru faptul ca pentru el conta textul. Textul pur care sa dea sens personajelor prin el (n.c. textul) insusi. Am avut impresia la un moment dat ca citesc o telenovela. O telenovela foarte bine scrisa, dar , la urma urmelor, tot o telenovela. Mi-a placut faptul ca datorita registrului care se schimba tot timpul iti puteai da seama, fara date prea multe ca `baiatul bun` a imbatranit, sau ca isi desfasoara tragica poveste de dragoste pe alte meleaguri. Si asta doar din text. Asta il face pe Llosa mare. Nu povestea asta despre dragoste obsesiva care nu e cu mult departe de un film hollywoodian. Comparatia asta fata nesabuita- lume postbelica nu ma prea convinge, sincera sa fiu. Cum nu m-a convins nici pocainta fetei nesabuite. Cum nu m-a convins povestea in sine. Ma convinge insa Llosa producatorul de text, la orice ora. Il prefer totusi pe Llosa pentru care stilul si textul dadea esenta povestii si nu invers.
-
Cu greu credeam ca mai poate fi intrecuta “Dragoste in vremea holerei”. Povestea de dragoste a fetei nesabuite si baiatului bun pulseaza de viata si reclama implicare totala (pasiunea nu cunoaste jumatati de masura), te consuma. Loc de cinste pe raftul meu.
-
Trebuie sa recunosc, nu am mai citit Llosa pana acum. E primul roman al distinsului autor pe care reusesc sa il citesc. Si de care, ca si de fata nesabuita, ramai vesnic indragostit. Desi ar putea parea o simpla, siropoasa poveste de dragoste, dulcegariile lui si ratacirile ei -rataciri? atat de calculate?- reusesc sa te fascineze. O dragoste pasionanta, care nu inceteaza sa sufoce, sa omoare, dar sa si trezeasca un delir al fericirii de fiecare data. Nu e poate ce se asteapta de la dragoste, dar pe mine cartea, fata cruda si baiatul bun m-au cucerit.
“”Cum s-o uiti cand dupa cativa ani in care nu stii nimic de ea, o redescoperi si te ia in primire cu “Mai esti indragostit de mine?â€Ce sa-i raspunzi la asta? Sa incerci un “Vreau sa pleci. Sa dispari pentru totdeauna din viata mea.â€
Si sa speri ca-ti raspunde:
“In sfarsit o dulcegarie. Era si timpul, baiete bunâ€.””
Imi place, exact asta m-a atras si pe mine , Tibul.
-
Nu am terminat inca romanul, e o poveste care ma atrage dar in acelasi timp sunt oarecum dezamagita de calitatea traducerii, am senzatia ca lasa de dorit. Cel putin referintele constante la “fata rea” mi se par stangace si false. Incerc sa le tolerez pana la capat sa aflu deznodamantul.
-
In dezinvoltura cu care scrie se recunoaste llosa, cel care te face sa nu mai lasi cartea din mana. Baiat bun suferind de un iremediabil romanticism. Personajul pare sa fi fost pedepsit de zei cu acel ” amor romatic”, cel care il face sa sufere si sa se autodenigreze pentru slabiciunea inimii lui. Ea , pare ca trebuie sa execute un parcurs universal care o face sa evalueze pe ea insasi in raport cu idealurile si sa isi dea seama ( ca in cartea lui coelho) ca tezaurul mult cautat l-a avut mereu la indemana doar k spiritual nu avea ochi sa il vada. Da. Cartea imi place foarte mult ! a compara stilul si loquacitatea lui Llosa cu cea a lui Marquez este un pic fortat. va invit sa cititi “visul celtului” de Llosa care pentru mine a fost prima lectura de llosa si care m-a facut sa ma indragostesc de stilul lui. nu face doar naratiune , te incita sa descoperi istoria, sa faci o analiza a societatii acelor timpuri cu toate implicatiile politice,culturale…
-
E prima oara cand parcurg o carte a lui Llosa si recunosc, asa cum o facea cineva mai sus, in comentarii: am fost o victima a marketingului. Primul roman de dragoste al unui scriitor aflat la senectute…e ceva!
Nu am fost dezamagit deloc, de fapt, toata povestea e speciala, chiar daca usor neverosimila. Insa, pt cei cu experienta de viata, care stiu ca uneori viata bate de departe fictiunea din filme/carti, aceasta poveste devine extrem de usor seducatoare.
Ricardito, asa cum se autopersifleaza Llosa, e rupt din realitatile masculinitatii usor nedefinite, animata doar de rutina si mici placeri, ce nu suporta cataclismele aduce de schimbarile majore. Iar Otilia- fata rea…eh, poate spune cineva ca nu are corespondent in realitate?
Per total, e un roman bun, care te farmeca, te tine acolo, in priza pt a afla finalul surprinzator? Chiar asa: ce s-ar fi ales de carte cu un final usor previzibil?
Cat despre melanjul de toxcitate si fericire presupus de o relationare patologica, cu accese de sado-masochism, e greu sa expui aici o parere pertinenta.
Asa ca cititi-l! E cel mai bine sa va faceti propria opinie! -
Am citit-o pentru provocarea discutiilor la cartile premiului Nobel. Candva am mai inceput Paradisul de dupa colt dar nu m-a prins. Mi-a placut povestea intortocheata, cu personajul principal am avut ceva batai de cap ca in ciuda meseriei lui intelectuale – in de ale dragostei nu stia sa puna piciorul in prag. Cum sa te duca de nas atatia ani o iubire adolescentina si nici macar nu o descria ca pe o fata frumoasa in trasaturi. Iti trebuie multa rabdare ca sa intelegi povestea. Si in ziua de azi sunt persoane care se leaga de o singura fata sau invers si eu i-as spune ca este o obsesie, pt ca dragoste cu sila nu se poate, fata nu il iubea pe baiatul cuminte, ii placeau doar dulcegariile si faptul ca era oarecum de rezerva, o astepta mereu in felul lui. In ultima partea mi-a fost mila de el si iata ca totusi a cedat cand l-a gasit si in Madrid. Oare mai exista baieti din astia cuminti in ziua de azi, plini de datorii si cu sufletul zdrobit de o fata careia sa nu ii pese de viata lui?
Aytana spune:
30 January 2008 | 9:55 pm
M-am lasat foarte greu induplecata sa il aleg pe Llosa drept tovaras de calatorie.
“Aventurile unei fete nesabuite”…titlul suna dur si parca ma regaseam asa printre farame de litere.Am fost si eu surprisa sa citesc faptul ca este primul roman de dragoste al lui Llosa.
In final mi-a placut scrisul lui direct si fara perdea.L-as caracteriza si jucaus la un moment dat.
Obsesii…am avut si avem toti depinde cum stim sa le gospodarim.Nu m-am regasit in personajul feminin dar nu am regretat nici o secunda ca l-am ales pe Llosa tovaras de calatorie.