Autor: Jean-Paul Sartre
Rating:

Întotdeauna mi-a plăcut să afirm faptul că sunt un om sartrian, omul supus greşelilor şi alegerilor, dar mereu responsabil faţă de acţiunile sale. Poate de aceea Jean-Paul Sartre este pentru mine o piatră de temelie în formarea mea ca om. Şi ce este mai bun decât de a cunoaşte sistemul filosofic al unui existenţialist ateu şi prin intermediul scrierilor sale?

Colecţia de cinci nuvele Zidul (1939) este una dintre cele mai importante creaţii ale lui Jean-Paul Sartre. Cea care dă şi titlul volumului, nuvela Zidul, încearcă să descrie experienţa pe muchie de cuţit a personajului condamnat la moarte în timpul Războiului Civil din Spania. Cred că pentru a-l citi pe Sartre trebuie înainte să-i cunoşti filosofia de viaţă, existenţialismul ateu, momentele de angoasă umană şi perioada în care acesta a trăit. Nu am putut să-i despart proza de existenţialismul său, de absurd şi de păstrarea libertăţii şi a responsabilităţii.

Nuvelele lui Sartre sunt o declaraţie sinceră a autorului în legătură cu războiul civil din Spania, un răspuns în legătură cu forţele fasciste care luau cu asalt spaţiul european. În nuvela Zidul, Pablo Ibbieta este pus în faţa alegerii de a-l trăda pe prietenul său Ramon Gris în schimbul libertăţii. Refuzul acestuia de a trăda îi "oferă" o noapte de neuitat în care durerea şi frica se amestecă într-un tot unitar, iar dorinţa de a fi din nou liber şi om sunt atât de mari încât a doua zi dimineaţa Pablo zice orice, numai adevărul nu, pentru a şti că nu se întoarce în celulă. În Camera avem în faţă o femeie a cărei alegere de a se căsători s-a dovedit a fi proastă. În ciuda rugăminţilor părinţilor ei de a se reîntoarce acasă şi de a-şi părăsi soţul nebun, aceasta rămâne alături de soţ în mod responsabil faţă de alegerile ei. În Erostrat personajul principal se hotărăşte să omoare şase oameni la întâmplare doar pentru că are doar şase gloanţe, în timp ce în Intimitate femeia personaj Lulu este plictisită de viaţa pe care o duce şi decide să-şi părăsească soţul. Însă, în modul caracteristic existenţialist, angoasele şi trăirile personajului o fac să aleagă în final. Şi alege să se reîntoarcă la soţ. În ultima nuvelă, Copilăria unui stăpân, avem în faţă cronologia unui om în formare şi toate stagiile prin care acesta trece pentru a deveni.

Ca toţi scriitorii existenţialişti, Sartre a ales să-şi scrie nuvelele din Zidul la persoana întâi, astfel cititorul priveşte dialogurile din carte însă, acestea sunt filtrate prin mintea personajelor. Dacă la început avem doar o senzaţie de teroare, în realitate situaţia se schimbă progresiv ca şi cum am avea în faţă senzaţia bulgărelui de zăpadă, amplificării fiecărei trăiri ca mai apoi să urmeze catharsisul şi eliberarea angoasei. Lipsa oricărui liant divin şi libertatea totală a lumii creează frică pentru toate personajele sartriene, frică plusată de un sentiment de acceptare a fiecărui pas făcut şi de asumare a acestora. Cel mai bine, responsabilitatea faţă de actele personale se vede în nuvela Camera, în timp ce în Copilăria unui stăpân personajul principal încearcă să se formeze şi să scape de responsabilitatea unui adult, însă pus în faţa realităţii fiecare act al său devine în mod obligatoriu definitoriu pentru acesta.

Cred că nuvelele lui Sartre, ca orice scriere existenţialistă de altfel, au un grad de dificultate ridicat. De aceea este nevoie de o atenţie sporită pentru a nu pierde nici un detaliu într-un spaţiu narativ compresat şi diluat de fapte. Nu faptele în sine contează cât personajele şi ceea ce fac acestea. Cred că pe Sartre l-aş citi neîncetat tocmai pentru că atunci când înţelegi că eşti singur şi responsabil numai tu poţi fi cel care hotărăşte direcţia vieţii, nimeni nu te va ajuta.

Pentru mine Zidul a reprezentat o modalitate de reîntoarcere la existenţialism prin lectură, o tentativă de a aduce în stradă responsabilitatea într-o lume dominată de conflicte ideologice şi doctrine nerealizabile. Dacă aş fi întrebată: "te-ai regăsit în vreunul dintre personajele lui Sartre?" cred că aş răspunde că sunt prin excelenţă, ca fiecare dintre noi de altfel, câte o parte a personajelor lui Sartre. Desigur, viaţa înseamnă mai mult decât angoasă şi frică, însă nu trebuie niciodată scăpată din vedere realitatea. Recomand cu căldură lectura Zidului lui Sartre pentru oricine care doreşte să se iniţieze în arta existenţialistă, fiind o cărţulie mai uşor de citit decât Greaţa sau operele sale filosofice. Să trăim responsabil!

O recenzie de: Cristina Teodorescu