bookblog.ro

---

Lansare și lectură la București:mai drăguț decît dostoievski, de Nora Iuga si Angela Baciu

Scris de • 7 July 2017 • in categoria Stiri

Vineri, 7 iulie, de la ora 18:30, Editura Polirom și Cărturești Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o ântâlnire specială cu Nora Iuga și Angela Baciu, cu prilejul apariției recente a volumului mai drăguț decît dostoievski, cu ilustrații de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil și în ediție digitală.

Invitați, alături de autoare: Simona Popescu, Florin Iaru
Actorul George Mihăiță va citi un fragment din volum.
Moderatoare: Andreea Chebac

mai drăguț decît dostoievski. Nu e poezie, nu e proăa, nu e jurnal, nu e eseu, nu e decât o conversație între două prietene la o cafea… De ce mai drăguț decît dostoievski? Totul e un plagiat, că tot se poartă. Pe peronul metroului o fată îi spune altei fete: „Știi că am citit Idiotul de Dostoievski?„. „Și cum, e chiar idiot?„ „Nu, e drăguț.” Nici protagonistele-autoare, Nora și Angela, nu sunt mai prejos, altfel Ion Barbu, nu cel de la Ripa Uvedenrode, ci Ion Barbu de la Petrila, nu s-ar fi lăsat ademenit. Cartea e un spectacol la care se face haz de necaz, se râde mult, se plânge din amor, se-nvață expresii și nume de bucate, de găteli și snoave balcanice, venind dinspre porturile și bazarurile dunărene. Se cugetă adânc, se iubește platonic, teuton-medieval, cu halebarde, bastioane și turnuri cu ceas ca la Curtea Regelui Arthur. În amestecul ăsta apar brusc elefanți și figuri politice de ultimă oră. Din când în când, se povestesc vise uneori fantasmagorice, alteori politically correct, iar toate ordonanțele ori sentintele le rostește CORUL ANTIC, în limba latină, firește. Apoteoza e atinsă odată cu sosirea mult așteptatului Mister T, alias Ducipal, întors victorios de la vânătoarea de lei.

Va invităm la premieră! (Nora, Angela și la mijloc magicianul Ion)

 





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Interesant! Chiar îmi doream o carte amuzantă.

    PS: Doamne, ”ântâlnire”?!!! Vă rog din suflet să corectați textul!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro