Recomandări de week-end
Scris de bookblog.ro • 2 October 2015 • in categoria
Altele
Îmi tot dă ghes un gând să încep postarea asta ca pe compunerile de clasa a patra: „ A venit toamna…” Și cred că o să cedez tentației :D
A venit toamna și indiferent dacă vom avea un sfârșit de săptămână zgribulit, cu ploaie și stat în casă la căldură, sau unul dintre ultimele week-end-uri însorite în care să te plimbi pe-afară, musai trebuie să ai la îndemână o carte bună.
Am aruncat o privire prin cămara cu bunătăți, și iată ce-am găsit:
de Igor Bergler
Este un roman potrivit pentru cei care apreciază aventura cu iz istoric. Oficial, profesorul Charles Baker se află în orașul unde s-a născut Dracula pentru a participa la o conferință. Neoficial, scopul prezenței sale în inima Transilvaniei este elucidarea misterului adânc înrădăcinat în istoria familiei sale.
Trei crime sinistre, însă, îi schimbă planul de acțiune, iar profesorul Baker se găsește în centrul unei conspirații de proporții planetare care se derulează de mai bine de jumătate de mileniu.
Cea mai notorie figură a Europei de Est, Vlad Țepeș, a finanțat un proiect al unui făurar german, care a schimbat complet fața întregii lumi. Scopul său: descoperirea unei metode de multiplicare a unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiți inițiați. Numele făurarului: Johannes Gutenberg. Mesajul a fost ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: Biblia B42, cunoscută și ca Biblia lui Gutenberg.
de Gillian Flyn
Dacă nu vă e teamă de puțin noir și personaje feminine seducătoare, dar diabolice, vă recomand un thriller care a făcut senzație.
După o scurtă internare la un spital de psihiatrie, jurnalista de investigații Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orășelul unde a copilărit pentru a investiga moartea a două fete.
Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică și ipohondră și cu sora vitregă, pe care aproape că nici n-o cunoaște: o puberă atrăgătoare, cu o putere ciudată asupra localnicilor.
Instalată în fosta ei cameră din vechea casă a familiei, Camille își dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul și să supraviețuiască reîntoarcerii acasă.







