Stăm pe niște formațiuni de ciment, în mijlocul unui părculeț din fața Palatului Culturii. Am fugit din Casa FILIT întrucât e prea multă agitație și vrem să ne bucurăm de soarele care s-a hotărât să iasă. Astfel începe discuția mea cu Lavinia Braniște, o scriitoare pe care am descoperit-o la recomandarea lui Bogdan și pe care am de gând să o urmăresc de acum înainte :).

Alice Teodorescu: Cum a apărut scrisul în viața ta? De ce?
Lavinia Braniște : Foarte greu de răspuns. Prima dată am scris în clasa a treia o poezie, cu păsări, cu floricele, cu primăvară… copiasem pe cineva, cineva din abecedar cel mai probabil. Și, după, am ținut-o, așa, ca hobby, nu fusesem încurajată nici de familie, nici de profesori, cumva dacă ei ignorau treaba asta, am ignorant-o și eu, a devenit serioasă abia anul ăsta odată ce a apărut Escapada și mi-am dat seama dintr-o dată că mi-ar plăcea să fiu scriitoare. În rest, nu știu, celelalte volume au fost rezultatul unor coincidențe fericite, să zicem, primul a apărut datorită sponsorizării tatălui unei colege din cămin, care mă citise la Poșta redacției în România literară și când a auzit că fiică-sa e colegă cu mine de cameră a zis: Aaa, neapărat trebuie să apară volumul ei de versuri. Îl cunoștea pe directorul de la Paralela 45, erau prieteni acolo, la Pitești, dl. Carp era colonel de armată ieșit la pensie, și au zis, gata, pe fata asta o băgăm în istoria literaturii. Mi-a făcut rost de o sponsorizare, a ieșit volumul de versuri în 100 de exemplare pe care mi le-au pus mie în brațe (râde).

A.T.: Ai fost și distribuitor…
L.B.: Da, le-am cărat cu maxi-taxi până la București… Iar al doilea tot așa, a apărut tot dintr-o întâlnire, nu neapărat accidentală, dar oricum neplanificată, cu Un Cristian într-o tabără. El atunci de-abia pornise CDPL-ul și căuta oameni pentru o colecție de proză scurtă și dacă nu mă înșel a fost chiar primul din colecția aia. Au fost texte pe care nu le gândisem neapărat pentru un volum. Au fost texte pe care le-am scris pur și simplu așa cum mi-a venit, cum mi s-au oferit… Când s-a ivit ocazia, le-am pus cap la cap și a ieșit cartea. Volumul cu adevărat important pentru evoluția mea mi se pare abia ăsta. Acum, că am fost purtată pe la tot felul de mondenități literare, mi-am dat seama că poate iese ceva din asta, adică poate mă încurajează într-un alt fel.
Nu știu exact, ca să revin la întrebare, care e momentul în care s-a strecurat sau în care m-am hotărât.

A.T.: Să înțeleg, atunci, că a fost diferit cu Escapada? Cum l-ai construit?
L.B.: Da, am fost mai atentă când l-am scris, pentru că celălalt volum avusese reacții destul de bune și atunci am zis, stai că acum există așteptări. Am fost mai atentă, am stat pe fiecare frază în parte… am fost mai atentă pur și simplu.
Mi s-a și spus că pare mai lucrat, ceea ce nu știu dacă e neapărat bine pentru că, asta am mai zis-o și cu alte ocazii, am pierdut libertatea pe care am avut-o și în volumul de poezii și în 5 minute pe zi pentru că nu exista miză și atunci eram eu însămi, nu mai conta nimic, era doar plăcerea de a scrie.

A.T.: E o preferință poezia și proza scurtă sau te gândești să încerci și alte moduri de a scrie?
L.B.: Deocamdată abia descopăr. Mă simt bine în proza scurtă, îmi place foarte mult, mi se pare că mi se potrivește genul și cred că o să mai râmăn aici o vreme. Mai încolo vom vedea…

A.T.: Știi că se spune că poezia și proza scurtă sunt cele mai grele moduri de a face literatură. Era un citat din Faulkner, dacă nu mă înșel.
L.B.: Nu mi se pare. Probabil dacă poți să dispui de fiecare și îți alegi unul sau altul… Dar eu nu dispun de fiecare, cumva pe ăsta l-am descoperit și îl exploatez și mă simt bine în el. Nu mă simt în stare de roman acum, nu vreau roman. Nu știu, dacă o să mă pocnească romanul la un moment dat, o să îl produc, dar deocamdată nu îmi doresc asta și nu mă văd făcând asta. Și la poezie nu știu dacă mă mai pot întoarce, nu mai e în jurul meu și nu știu dacă pot să mai adun… Dar nu e nimic bătut în cuie, adică viața e lungă.

A.T.: De unde îți vin scrierile? Există elemente autobiografice în ceea ce scrii?
L.B.: Da, ca toată lumea. Nu cred că e scriitor care să nu se inspire din viața lui, din viața celor din jur. De peste tot… nu pot pune degetul. Cred că ține foarte mult de dispoziția în care ești într-o zi sau alta, când remarci o poveste sau alta, un personaj sau altul, care îți atrage atenția și zici a, l-aș pune pe ăsta într-o poveste. Cred că e mai multă chimie decât ne-am imagina… Dispoziția, energia pe care o ai ca să le scrii… Sunt o grămadă de povești care se risipesc, adică le vezi, dar când ajungi acasă, au murit. Scrisul ține de chestii foarte concrete de fapt.

A.T.: Eu m-am regăsit în multe momente și voiam să te întreb dacă îți imaginezi oamenii pentru care scrii sau care vrei să rămână cu ceva anume?
L.B.: Nu, cred că mă gândesc la ce mi-ar plăcea mie să citesc, scris de mine. Nu știu… nu neapărat, pentru că, dup-aia, dacă aș încerca să îi mulțumesc pe mai mulți, n-aș mai fi eu, m-aș îndepărta de la impulsul inițial.

A.T.: Mă întorc din nou la scris – ai vreun ritual creativ?
L.B.: Nu neapărat, numai că îmi trebuie liniște, trebuie să fiu singură, într-un spațiu pe care mi l-am apropriat deja de ceva vreme. Mă rog, sunt destul de nomadă de fel, mă tot mut dintr-o chirie în alta și am nevoie să treacă un timp să îmi apropriez spațiul și să încep să mă simt comfortabil acolo, așa, să miroasă a mine.

A.T.: Deci, scrii acasă?
L.B.: Da, întotdeauna. Chiar un pic mai devreme era discuția la Casa FILIT cu scriitorii și cu tabieturile lor și spunea cineva că scrie prin cafenele sau în camere de hotel. Nu aș putea niciodată. Ar fi un chin să încerc să fac asta.

A.T.: Trebuie să fie ceva foarte personal…
L.B.: Da.

A.T.: Tot legat de Escapada, mi se pare că numitorul comun e drama omului contemporan și faptul că toate rămân, așa, în suspensie. Mie mi s-a părut că e vorba de râs ca formă de catharsis și râs ca mod de a masca vulnerabilitățile…
L.B.: Probabil că asta e, nu m-am gândit neapărat, nu am teoretizat deloc. Așa a ieșit. Asta sunt și în viața și în scris. Nu mă lupt cu mine însămi. Chiar îmi spunea cineva recent că tu ești o persoană pop. Da, asta sunt.

A.T.: Pop?
L.B.: Adică îmi plac chestiile mai mainstream. Muzică, lecturi de divulgare științifică… nu mă mai interesează teorii, filosofii, dar asta și pentru că am ingerat cu supra măsură în timpul studiilor, probabil de asta mi s-a aplecat la 30 de ani și am zis că am și eu o vârstă și-mi permit să fiu pop. Îi spuneam acelei persoane că nu mă străduiesc să par mai sus decât pot. Dacă sunt lucruri amuzante în viață și „ne putem râde de ele”, ca să zic așa, în fond, de ce nu?

A.T.: Complet de acord. Eu sunt un fervent apărător al popular culture. Volumul de față, totuși, nu mi se pare deloc pop. Mi se pare destul de serios.
L.B.: Depinde în ce fel te raportezi la el și ce cheie de lectură îi aplici. Dar am avut reacții pozitive de la oameni foarte diferiți care l-au citit și mi-au spus că le-a plăcut sau măcar că s-au regăsit câte puțin în fiecare dintre povestiri și mi se pare că asta îl poate face pop, într-un fel. Dacă oameni diferiți s-au regăsit măcar puțin.

A.T.: Mie nu mi se pare că asta l-ar face mainstream, ci că, după cum s-a tot vorbit zilele astea aici, până la urmă suntem toți oameni și avem același tip de trăiri. Eu așa m-aș raporta…
L.B.: Foarte bine. (râde)

A.T.: Ai pomenit mai devreme de studii. Știu că tu ești și traducător. Cum se leagă lucrurile? Tot așa, s-a vorbit mult zilele astea despre traducător ca scriitor.
L.B.: Eu n-am tradus mare lucru. Am vreo 2-3 cărți mai faine, m-am simțit onorată că le-am tradus, dar restul de 20 au fost destul de junk. Pentru că sunt încă la început și nu sunt în postura de a negocia ceea ce traduc și atunci iau cam orice mi se oferă. Mare parte a fost, așa, de consum…
(Râdem)
Îmi place însă experiența traducerii. Trecerea dintr-o limbă în alta și mecanismele traducerii, chestii de meșteșug din meseria asta… pentru că e o meserie, nu e ceva care îți vine de la duhul sfânt, e o meserie care se învață în primul rând. Și tot în primul rând, îmi place experiența de cititor din actul traducerii. Traducerea mi se pare cea mai profundă formă de lectură. Acolo trebuie să citești o frază până o înțelegi, și cum eu sunt un cititor pasionat, avid și de cursă lungă, apreciez asta foarte mult.
Dar scriitor… nu știu, probabil alții au altă experiență… oricine e liber să trăiască oricum această experiență. Eu nu am simțit că e ceva din mine în traducerile mele, nu mi-aș permite să fac asta, adică e un deserviciu pe care îl aduci cărții. Nu trebuie să fii tu acolo, trebuie să fie cel care a scris-o.

A.T.: Pentru că ai spus că ești un cititor de cursă lungă, câțiva scriitori care te-au influențat?
L.B.: Citesc mult, nu știu cine m-a influențat, lecturile sunt cu siguranță acolo, decantate undeva, acționează fără ca eu să-mi dau seama, mă lucrează pe dinăuntru. Iarăși nu pot să pun degetul și să zic cutare și cutare. Îmi plac mult nord-americanii și britanicii, adică cei de expresie engleză, pe care, din fericire, am ocazia să îi citesc și în original, că mi-e la îndemână limba și, în rest, iarăși, am citit foarte mult pentru facultate, făcând Litere. Citesc cam tot ce îmi pica în mână, le dau tuturor o șansă, îi citesc până la capăt, deși poate nu mă atrage cartea din prima, dar vreau să merg până la capăt înainte de a avea o părere despre ea… Citesc mult și literatură română contemporană, să văd, așa, pe unde suntem, ce se mai întâmplă.
Dar influențele nu le conștientizez, sunt acolo… poate din afară se văd mai bine.

A.T.: Revenin puțin la volumul tău, am uitat să te întreb, ai vreo povestire prefarată din Escapada?
L.B.: Îmi place mult prima, pentru că, surpriză!, este inspirată dintr-o experiență proprie (râdem). O experiență de scurtă durată, dar care m-a șocat un pic, pentru că îmi imaginam că într-o școală particulară sunt alte condiții, eu având practică pedagogică la stat, care m-a îngrozit total și am zis că poate pe la școlile particulare e altfel… e altfel, dar nu mai bine. Chestia asta mi-a lăsat un gust de imensă frustrare în fața bogăției ostentative, în fața obrăzniciei. Odată cu experiența aia cred că am și pus capac aspirațiilor mele de a fi profesor la o școală tradițională… poate un curs de limbi străine pe la un centru… am ținut și poate o să mai țin. În școli, nu știu, nu îmi mai doresc așa de mult, nu zic neapărat că nu o să se mai întâmple, dar înainte credeam că am o înclinație de pedagog și că mi-ar plăcea să fac asta, însă după ce am văzut cum arată lucrurile și într-o școală particulară, s-a dus.

A.T.: Dar exceptând partea birocratică, de care știm cu toții, îți place să predai?
L.B.: Da, îmi plac copiii foarte mult și îmi place să explic, să îmi împărtășesc cunoștințele și cred că din combinația asta poate ieși ceva util, cuiva, la un moment dat.

A.T.: Citisem că îți place și literatura pentru copii.
L.B.: Da, îmi place și citesc. În ultima vreme am ajuns să citesc foarte mulți autori pentru copii. M-am reîntors la niște autori din copilăria mea, pe care acum i-am văzut cu alți ochi, bineînțeles, și m-am îngrozit și mi-am zis oau, cum am putut să pun botul la așa ceva… Mi-am dat seama cât de naivi sunt copiii și cât de fericiți, totuși. De asta nici n-am vrut să îi prăbușesc în mintea mea de pe soclul lor, așa că nu am recitit și nu m-am întors chiar la toți sau chiar până la capăt. Sunt alții pe care i-am descoperit acum, nu îi știam cât am fost mică, Tove Jansson e unul dintre autorii care îmi plac foarte mult, a fost tradusă recent la Arthur. Pe filiera aia am descoperit-o pentru că am lucrat la ei în perioada respectivă. Mi s-a redeschis pofta asta pentru literatură pentru copii, dupa 15-20 de ani. E o lume fascinantă, pentru că îți oferă ca scriitor foarte multă libertate. Poți să fii amuzant, filosof, tot ce vrei tu. Asta mi se pare minunat.
Îmi pare rău că nu prea sunt autori români pentru copii. Nu prea există producție locală de autori contemporani.

A.T.: Acum chiar sunt curioasă și m-ai convins să mă reîntorc la literatura pentru copii, să văd ce se întâmplă. Sar din nou sau, mai bine zis, revin la o idee… pentru că ai spus că îți place să îți împărtășești cunoștințele, un sfat pentru scriitorii începători?
L.B.: E nevoie de foarte multă muncă, ca pentru orice, de fapt. Nu vine nimic de-a gata. Nu cred în lucrul nemuncit. Adică mie nu mi-a venit nimic din cer, pentru tot a trebuit să muncesc mult spre foarte mult. I-aș sfătui să aibă răbdare, să îi dea toate șansele, să citească foarte mult, să nu se oftice când aruncă ciorne. Să fie pregătit pentru muncă. (râde)

A.T.: Mulțumesc! :)