bookblog.ro

---

Se întâmplă și la alții

Scris de • 29 April 2011 • in categoria Provocare la dialog

Tot timpul am trăit cu impresia că occidentalii conservă mai bine orice amintire legată de un mare scriitor sau o mare operă. Se pare că uneori le mai scapă și lor câte ceva. Sau cel puțin așa cred unii în următorul caz.

Demolarea unei case despre care se crede că l-ar fi inspirat pe Fitzgerald atunci când scria „The Great Gatsby” a dat naștere la proteste. Construcția în stil colonial datând din secolul XX era situată Sands Point, New York, având priveliște la lacul Long Island Sound. Ea a aparținut lui Herbert Bayard Swope, editor la New York World și prieten al autorului.

Se știe că Fitzgerald a participat la petrecerile date de Swope în această casă și că în acea perioadă lucra la roman așa că unii cred că de aici a venit inspirația pentru descrierea dezlănțuiților ani ʹ20 din carte. S-a mers până la a recunoaște locuința în unele rânduri din carte: “cheerful red-and-white Georgian Colonial mansion, overlooking the bay”.

Cu toate acestea pe terenul rămas liber va fi construită o clinică medicală modernă. Nu știu ce poziție să adopt în cazul ăsta, nu sunt convinsă că uneori legăturile de acest gen nu sunt forțate de amorul artei. Voi ați fi militat pentru conservarea casei cu pricina?

Sursa: Reuters

Scris de Andreea Chebac





Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Dragos B spune:

    “Voi ați fi militat pentru conservarea casei cu pricina?”

    Eu, da.

    La noi tocmai ce cazu ceva din Casa Eliad:
    http://art-historia.blogspot.com/2011/04/colapsat-casa-eliad.html

    La altii se poate:
    http://www.guardian.co.uk/culture/2011/mar/14/oliver-twist-workhouse-saved-demolition

    Ce-i drept, nu la oricare altii… … …

    raspunde

  2. Zina spune:

    As fi militat pentru conservare ca la ei, nu ca la noi…pana ajunge ruina-pericol pentru viata trecatorilor !

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro