Night Watch

Autor: Terry Pratchett
Rating:
(ediţia în limba engleză)
Există autori care pot să te facă să râzi la fiecare pagină, din atâtea motive diferite încât lectura devine o adevărată plăcere. Terry Pratchett este cu siguranţă unul dintre ei. Deşi seria Discworld poate părea intimidantă la început prin numărul mare de titluri, multe din cărţile care o compun pot fi citite şi individual. Indiferent dacă eşti un mare fan Pratchett sau pui mâna pentru prima dată pe o carte de-a lui vei găsi ceva care să-ţi placă şi să te facă să-ţi doreşti mai mult.

Night Watch a fost prima carte din Discworld pe care am citit-o, şi am fost plăcut surprins de uşurinţa cu care prezenta lumea şi modul în care personajele ei se conturau. Protagonistul cărţii, Ducele Sam Vimes, a devenit imediat personajul meu favorit din Discworld, iar atmosfera povestirii, prinsă undeva între revoluţie şi ridicol, este cu adevărat memorabilă.

Prins într-o furtună magică în timp ce urmărea un criminal în serie, Vimes este trimis în trecut şi arestat de o versiune mai tânără a sa. Criminalul pe care-l urmărea, Carcer, scapă şi ajunge să fie angajat de poliţia secretă a oraşului, în timp ce Vimes este convins de un călugăr că trebuie să preia rolul lui John Keel, mentorul său din tinereţe care fusese ucis de Carcer. În mod ironic bătrânul Vimes ajunge să-l înveţe pe tânărul Vimes tot ce ştie.

Iar dacă criminalii în serie şi paradoxurile temporale nu sunt destul pentru Vimes, cetăţenii din Ankh-Morpork se hotărăsc că e timpul pentru o revoluţie. Ajuns la conducerea gărzii oraşului, o instituţie ridicol de coruptă, Vimes se vede obligat să apere districtul său de rebeli şi soldaţi, tot înaintând baricadele până ajunge să controleze o mare parte din metropolă.

Povestea cărţii este o parodie după evenimentele ce au dus la instaurarea şi căderea guvernului socialist care a condus Parisul în 1871, iar autorul nu ratează nici o ocazie să ironizeze lucruri clasice ca sloganele revoluţionare sau construcţia baricadelor. Felul în care funcţionează poliţia din Ankh-Morpork este şi el ironizat, ofiţerii corupţi şi sistemul birocratic ineficient făcând haz de problemele istorice şi chiar actuale ale forţelor de ordine.

Aş mai dori să menţionez zombii revoluţionari, călugării care regizau dezastre, ghilda asasinilor sau scenele în care apare Moartea, dar vă las să descoperiţi aceste lucruri singuri.

Per total Night Watch este o carte excelentă, de care se poate bucura oricine indiferent daca a mai citit sau nu cărţi din Discworld. Mai amuzant şi iscusit ca niciodată, Pratchett nu iartă nimic şi ne oferă o poveste scrisă excelent, cu un ritm alert şi constant, nedezamăgind nici măcar o clipă.

Reviewer: Cristi Mitran

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Guards! Guards!

Autor: Terry Pratchett
Rating:
(ediţia în limba engleză)
Aceasta este ce-a de-a... eh... la urma urmei chiar mai contează? Este o carte din minunata Lume Disc a lui Terry Pratchett. Şi asta e cam tot ce contează, ba mai mult e chiar o garanţie că urmează să vă distraţi pe cinste. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Stau cu mult mai bine. Dacă pănă acum v-aţi distrat cu Pratchett, pregătiţi-vă să râdeţi în hotote.

Această carte este dedicată tututor acelor minunaţi oameni care apar peste tot - în poveşti, în romane, în filme - doar pentru a se arunca în sabia eroului principal, doar pentru a muri fără nici un fel de alt rol. În onoarea lor, vi-l prezentăm pe căpitanul Vimes, conducătorul celei mai năpăstuite adunături de oameni în slujba legii. Mai exact oameni în slujba legii oraşului Ankh-Morpork.

Şi pentru ca totul să fie perfect, vom arunca în poveste o adunătură de conspiraţionişti puşi numai pe rele (mai exact cucerirea regatului, etc, etc.), niscaiva vrăji destinate chemării de dragoni (de oriunde s-ar ascunde ei), un tânăr care încă mai crede cu adevărat în lege, ceva cunoştinte (absolut inutile) despre sistemul digestiv al unui dragon şi mai presus de toate acestea pe atot-neştiutorul Vimes.

Cu ingredientele bine amestecate şi cu povestea clasică dată peste cap (de câteva ori, doar pentru siguranţă), Pratchett porneşte într-o adevărată cruciadă împotriva a tot ceea ce este "tradiţional" într-o poveste cu dragoni şi eroi. Nici legea şi oamenii ei nu scapă de ironia autorului având în vedere că totul se întâmplă într-un oraş unde hoţia şi crimele sunt strict reglementate şi controlate de autorităţi.

Fără să fie vreo exagerare, această carte rămâne până la final o lectură absolut încântătoare. Cartea poate concura cu succes la titlul de cea mai reuşită carte din Lumea Disc (din cele publicate până la acest volum, cel puţin) şi v-o recomand din toata inima. Singura mea speranţă este că Editura Noesis nu va opri publicarea romanelor lui Pratchett şi astfel romanul Guards! Guards! va avea şi o ediţie în limba română. Ar merita-o cu prisosinţă.

Reviewer: Dan Radulescu

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

Pyramids

Autor: Terry Pratchett
Rating:
(ediţia în limba engleză)
După numărul de cărţi apărute în seria Lumea Disc se ştie cu siguranţă că Terry Pratchett a dat lovitura. Pyramids este numărul şapte pe listă, volumul anterior fiind Wyrd Sisters. Astfel, după ce a scris o carte legată de operele lui Shakespeare, Pratchett se poate spune că s-a întors la ceea ce ştie mai bine - ia peste picior natura umană.

La o primă vedere povestea este destul de simplă - Teppic, fiu de rege este trimis să înveţe o meserie tocmai în îndepărtatul Ankh-Morpork. Problemele încep din acest punct, pentru că Teppic alege breasla asasinilor. Poate vă mai aduceţi aminte că în Ankh hoţii, asasinii şi în general cam toate îndeletnicirile sunt organizate până în cel mai mic amănunt. Astfel hoţii au o cotă de jafuri pe lună, asasinii au un cod de comportament în ceea ce priveşte relaţia cu victimele pe care nu le pot ucide daca sunt îmbrăcaţi prost.

Teppic reuşeşte să se adapteze în această lume incredibilă şi ajunge la examenul final. Paginile în care este urmărit acest examen sunt absolut savuroase, tânărul prinţ reuşind să treacă peste emoţii, considerente morale şi câteva alte obstacole. Odată trecut de acest examen, Teppic se crede scăpat de toate belele, dar probleme lui abia încep. În regatul Djelibeybi, regele tocmai a murit şi priveşte cu groază cum este pregătit pentru mumificare. Teppic este chemat acasă şi, împins de un mare preot zelos, decide să-i construiască tatălui său cea mai mare piramidă din istorie.

De aici lucrurile chiar o iau razna, într-o bună tradiţie a Lumii Disc. Pratchett oferă un tratament complet civilizaţiei egiptene - umorul său ţintând piramidele, mumiile, zeii, marii preoţi şi mai ales crocodilii. Nu vor scăpa nici cămilele, Homer (întâmplările legate de calul troian sunt incredibil de pline de haz marca Pratchett), războaiele pornite din motive pe care nimeni nu le mai ţine minte, întâlnirile filozofilor şi multe altele. Teppic este un personaj simpatic, măcinat de datoria sa de rege şi de problemele sale de asasin fără nici un fel de tragere de inimă spre această îndeletnicire.

Deşi cartea aceasta poate fi văzută ca un ocol în Lumea Disc, acţiunea fiind plasată într-o parte necunoscută a acesteia, va fi o plăcere pentru fanii seriei.

Toţi asasinii aveau oglinzi uriaşe în camerele lor pentru că ar fi fost o insultă de neconceput pentru orice să fie ucis de o persoană îmbrăcată prost.

Link: Alte recenzii ale cartilor de Terry Pratchett: Sourcery, Mort.

Reviewer: Dan Radulescu

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Good Omens

Autor: Neil Gaiman & Terry Pratchett
Rating:
(ediţia în limba engleză)
E luni aşa că mi-a venit rândul să vorbesc despre o carte scrisă cândva în secolul trecut (când mă simt ambiţios poate una din 2001) şi spre fericirea cititorilor m-am gândit să aleg una incredibil de amuzantă de pe raft. Din nefericire mi-am amintit că am împrumutat-o aşa că trebuie să ne mulţumim cu Good Omens.

Se spune că marile minţi gândesc la fel dar nu pot să scrie un roman împreună, dar atunci când reuşesc rezulatul ar putea să distrugă Pământul. Aproape că s-a întâmplat în 1976 când Philip K. Dick şi Roger Zelazny au publicat Deus Irae (care întâmplător vorbeşte despre distrugerea Pământului după un război nuclear şi un artist fără mâini sau picioare care trebuie să picteze un zeu). Şi aproape că s-a întâmplat din nou în 1990 când Terry Pratchett şi Neil Gaiman au scris Good Omens (care din nou vorbeşte despre distrugerea Pământului, de această dată prin mijloace mai religioase, ca Judecata de Apoi).

Desigur, când este vorba de Terry Pratchett, Ziua Judecăţii va fi cel mai amuzant moment din vieţile noastre lipiste de sens, şi, dacă Neil Gaiman îşi bagă şi el nasul, fiinţe mitologice şi călugări cântători tibetani sau extratereştri (care poate au fost ideea lui Pratchett, nu ştiu, trimiteţi-i un email) o să fie acolo, în Anglia sfârşitului de mileniu (de asemenea sfârşitul timpului).

Acţiunea se învârte în jurul venirii anticristului pe Pământ şi încercările diferitelor agenţii umane sau divine (şi parţial infernale) de a opri acest lucru. Doar că anticristul şi un băieţel obişnuit sunt încurcaţi în maternitate de nişte călugăriţe sataniste (care poate au fost ideea lui Gaiman, trimiteţi-i şi lui un email) şi atât raiul cât şi iadul sunt într-o mare încurcătură.

Personajele din Good Omens sunt remarcabile, de la cei patru călăreţi ai apocalipsei (Războiul, Foametea, Poluarea (Pestilenţa s-a retras când s-a inventat penicilina) şi Moartea) la vânătorii de vrăjitoare sau lorzii iadului.

Dintre personajele principale demonul Crowley este probabil cel mai memorabil, fiind descris ca un înger care "nu atât a căzut cât a alunecat încet în jos" (wow, eu ar trebui să traduc asta în română, trimiteţi un email editurii voastre preferate). Crowley a petrecut foarte mult timp pe Pământ şi a început să-i placă, devenind un demon foarte deschis la minte atunci când trebuie să se schimbe odată cu timpurile (totuşi casetofonul maşinii sale cântă numai Queen Greatest Hits). Ideea sa despre coruperea sufletelor este mai degrabă blocarea reţelei de telefonie mobilă la ora prânzului, decât practicile mai "tradiţionale" ale Iadului.

Aziraphale este îngerul patron de librărie din Londra, care a devenit şi el destul de mulţumit cu Pământul şi nu ar vrea să-l vadă distrus. Este de asemenea un prieten bun al lui Crowley, cei doi fiind văzuţi hrănind raţe în parc sau discutând despre peşti şi consumând mari cantităţi de alcool. Văzând că Dumnezeu nu are de gând să facă nimic în legătură cu venirea anitcristului, Aziraphale ia problema în mâinile lui.

Alături de ei vor salva lumea de la distrugere nişte vânători de vrăjitoare (a căror afacere nu merge prea bine în secolul XX), o descendentă a lui Agnes Nutter (singura persoană care a putut vedea vreodată viitorul şi a scris o carte despre asta) şi o vrăjitoare bătrână pe un scuter.

Dacă cele descrise mai sus ridică nişte întrebări despre acţiunea romanului şi cum ar putea cineva să pună toată lucurile astea într-o carte (amintiţi-vă de tibetani, extratereştri şi călugăriţele sataniste), trebuie să spun că umorul genial ia toate aceste elemente şi le transformă într-un roman grozav. Fie că reisese din naraţiune, comentariile naratorului, notele de subsol, din situaţiile extraordinare sau dialogurile dintre personaje, umorul din Good Omens este mai bine plasat, inteligent şi ironic ca niciodată.

Din fericire nimeni nu s-a gândit până acum să traducă această carte în română, evitând astfel genocidul sintactic şi crimele împotriva umorului care vin cu orice traducere a operelor lui Pratchett, păstrând culoarea locală a insulelor şi umorul tipic englezesc. De la scrierea acestei cărţi Gaiman s-a mutat în America şi a fost văzut ultima oară promovând Fragile Things (o colecţie de povestiri scurte - fiţi atenţi şi la ecranizarea romanului Stardust, în curând la cinematorgraful vostru preferat), iar Pratchett a scris mai mult de douăzeci de cărţi situate în Discworld (dar oricum pentru asta îl iubim).

Iar scriitorul acestei recenzii s-a dus la culcare pentru că era cinci dimineaţa şi soarele avea în curând să-şi fluture razele fericite pe geamul lui, nu înainte de a ruga pe cineva să-i împrumute o copie din "Anansi Boys" cu promisiunea de a aminti numele acelei persoane în recenzie (cu litere foarte mici, scrise cu alb, într-o frază care va fi probabil tăiată la editare).

Şi, bineînţeles, nu înainte de a vă recomanda puternic Good Omens, o poveste magică despre îngeri, demoni, peşti şi sfârşitul lumii.

Aziraphale şi Crowley sunt de acord cu această recenzie.

Reviewer: Cristi Mitran

Sponsored: Book review

Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!

Sourcery

Autor: Terry Pratchett
Rating:
(ediţia în limba engleză)
Sourcery este volumul cinci din Lumea Disc. Sau poate - dacă nu l-aţi descoperit încă pe Terry Pratchett - este primul volum. La urma urmei nici nu contează. Aşa cum simţul umorului nu poate fi aşezat într-o hartă, aşa şi Lumea Disc nu ar trebui să fie nevoită să fie aşezată într-o ordine.

Dar să trecem la subiect, nu? Să ridice o mână sau orice fel de membru, cel dintre voi care ştie ce se alege de cel de-al optulea fiul al unui magician... Mda, aşa cum mă aşteptam, sunteţi cam lipsiţi de entuziasm în a-mi răspunde. Dar bănuiesc (sper) că vă roade curiozitatea şi astfel o să ajungeţi să vă pierdeţi prin paginile volumului Sourcery.

Cam asta ar fi acest minunat nou volum al bătrânului Terry. O aventură trăznită, pornită de la o întrebare relativ simplă. O nebunie de luptă între două tipuri de magie (nu ştiaţi nici de astea, nu?) în mijlocul căreia se găseşte (providenţial ca întotdeauna) amicul nostru Vânturache. Alături de el se trezesc prinşi în acest carusel nebun o eroină barbară care ar fi fost mai potrivită (din anumite puncte de vedere) unui concurs de frumuseţe, un tânăr debusolat (aşa cum am fost toţi / suntem - cel puţin odată în viaţă) care citeşte plin de zel manualul (aşa cum fac foarte puţini dintre noi) eroului barbar, într-o încercare disperată (fără de speranţă?) de a deveni ceea ce nu este. Pe lângă cei trei mai se nimereşte un rege bogat peste măsură, un bagaj nebun (DA! Bagajul revine!) şi ponosita pălărie a cancelarului Universităţii Nevăzute.

Ca orice regal marca Pratchett, vom avea parte şi de ceva bonusuri - un duh cu mai multe servicii, o linie de aşteptare pentru lămpi fermecate şi multe altele. Toate acestea într-un nou volum al nebunei Lumi Disc, care se ridică fără probleme la nivelul predecesoarelor (mai ales din cauza greutăţii probabil).

Dacă este un lucru pe care nu-l poate suporta un vrăjitor, acesta este un alt vrăjitor. Modul cel mai normal de abordare al diplomaţiei va fi - vrăjeşte-l până străluceşte şi apoi blesteamă-l în întuneric.

Reviewer: Dan Radulescu

Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!

Mort

Autor: Terry Pratchett
Rating:

Al patrulea volum din seria Lumea Disc a lui Terry Pratchett, romanul Mort pleacă de la o premisă foarte adevărată dar neplăcută - aceea că Moartea ne cam găseşte pe toţi. Numai că drama vieţii se încheie aici pentru că atunci când Moartea îl găseşte pe Mortimer (cel alintat cu numele de Mort), îi oferă o slujbă şi tânărul ajunge ucenicul Morţii.

Astfel îşi dezlănţuie Pratchett umorul nestăvilit încă o dată, reuşind să-şi facă cititorii să râdă până şi de Moarte. Într-un şir de aventuri care aduc cu o cursă într-un carusel, Mort trebuie să înveţe să treacă din universul adolescenţei monotone în acela al maturităţii, având pe cap tocmai sarcina de a fi secundul Morţii. Iar Moartea - acum că are un ucenic, îşi permite să experimenteze şi să încerce să afle răspunsul la o mulţime de întrebări legate de muritori.

Undeva în această nebunie, tipică Lumii Disc, se strecoară şi un fel de poveste de dragoste, nişte vrăjitori nebuni şi mai ales unul cam tânăr pentru meseria lui şi altul cu mult prea bătrân, un cal deosebit, o prinţesă, mizeria tipică pentru Ankh-Morpork, un inedit birou de plasare a forţei de muncă şi cam tot ce face un roman de Terry Pratchett, un regal al relaxării şi bunei dispoziţii.

În ciuda subiectului care ar oripila pe mulţi la o primă vedere, Mort este o carte superbă, care se lasă greu din mână şi se cam citeşte pe nerăsuflate lăsându-şi cititorii la final să tânjească după o nouă carte din Lumea Disc. O nouă carte pe care cu siguranţă, curajoasa editură Noesis o să ne-o ofere cât de curând.

Reviewer: Dan Radulescu

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!