Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu şi Gabriel Liiceanu despre Jurnalul de război al reginei Maria
Scris de bookblog.ro • 8 December 2014 • in categoria Stiri
Marţi, 9 decembrie, de la ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri cu Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu şi Gabriel Liiceanu prilejuită de recenta apariţie a Jurnalului de război al reginei Maria, volum realizat cu sprijinul Arhivelor Naţionale ale României.
„Ce dimineaţă frumoasă, cât de tăcut şi de liniştit e totul, dar eu ştiu că va fi război. Război! Soarele străluceşte şi va fi război!
Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume!
Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un rege rău, dar n-aş îngădui să se spună minciuni pe seama mea, i-aş obliga pe toţi să-şi facă datoria de dimineaţa până seara, cu cuvinte aspre şi fapte şi mai aspre dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezităm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără ocolişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara.“ (Maria regina României)




