Dublă lansare de carte: 6 de inimă neagră vs. Anotimpul lui Beliar
Scris de bookblog.ro • 22 April 2015 • in categoria Stiri
Două autoare îți dau întâlnire cu poezia, joi seara, pe 23 Aprilie, în Fire Club, de la ora 19.00.
"6 de inimă neagră" reunește şase voci lirice (Cristina Cîrnicianu, Maria Dobrescu, Delia Feraru, Alexandra Mihalcea, Teda Peleş şi Camelia Iuliana Radu) în căutarea drumului propriu în universul labirintic al Poeziei. Alexandra Mihalcea îşi ia în stăpânire, sigură pe mijloacele sale, teritoriul pe care tot ea şi-l circumscrie. Dintre toate „amazoanele", are discursul cel mai tăios, lipsit de iluzii, cu o uşoară tentă masochistă.
Alexandra Derea vă invită să pășiți în „Anotimpul lui Beliar”, primul volum al colecției fantasy Moon Saga (publicație apărută la Zona Publishers). Veți descoperi o poveste, în care personajele coboară dintr-un alt anotimp, pe scena clubului Fire.
La final, avem parte și de un mini recital acustic, alături de Cosmin și Cezar, din trupa Days of Confusion.
Evenimentul este moderat de Valeriu Mircea Popa.




