Recomandări de weekend
Scris de bookblog.ro • 6 November 2015 • in categoria
Recomandari
Vin momentele de răsfăț din week-end! Poți să începi să-ți pregătești culcușul și cărțile favorite și să te rupi de lume. Noi avem, ca de obicei, două recomandări pentru tine. Să ne spui care ți-a plăcut mai mult :)
de Gyorgy Dragoman – Este un roman care ar trebui să aibă o atenționare pe copertă: dacă apuci să citești măcar o pagină, nu-l vei mai putea abandona! Autorul romanului „Regele alb”, Gyorgy Dragoman, revine cu un roman gotic al zilelor noastre, fascinant și tulburător.
Emma este o adolescentă crescută de bunica ei, o bâtrină cu un trecut învăluit în taine. Bunica o învață să descopere magia cotidiană, precum și propriile-i puteri latente. Faptul că întreaga poveste este văzută de o fetiță în prag de maturizare îi conferă un farmec aparte: prin prezența supranaturalului, a unor ritualuri bizare, cu tentă fantastică, Rugul glisează imperceptibil spre realismul magic.
de Adina Popescu – Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice „O istorie secreta a Tarii Vampirilor”, o serie ce își propune să salveze mituri și personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.
Uitați de toată lumea, Greuceanu, Piparus-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viață banală care numai de basm nu este. În Țara Vampirilor, vampirii sunt scoși în afara legii, Împărații confundă prezentul cu trecutul, iar Președintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i amenință viitorul.








Monique spune:
8 November 2015 | 1:11 pm
Astept sa vina Gaudeamus si o sa cumpar ” Rugul “si nu numai. Si toate la recomandarea voastra. :)