Primăvara neagră
Scris de Mihaela Butnaru • 25 December 2006 • in categoria Lit. clasica si moderna
Autor: Henry Miller
Rating:
Editura: Cartea Românească
Anul aparitiei: 1990
Numar pagini: 212
În Primăvara neagră, Henry Miller este profesorul de scris mai mult decît scenaristul propriei biografii. Într-o lume în care scriitorii aspiranţi ar avea nevoie de astfel de lecţii, pe aceasta ar învăţa-o prima: să pună totul pe hîrtie, fără a ţine cont de structuri, teorii, scopuri; să îşi arunce toată fiinţa în text, cu tot ce înseamnă ea: chiar şi amănunte prea personale ca să intereseze, goluri, imprecizii.
Autorul însuşi reia într-un interviu pentru The Paris Review ideea legată de momentele în care scrisul îi este dictat, venind dintr-o separare de gîndire, iar ca rezultat apar acele pasaje numite de el "cadenzas", unde cuvintele vin unele după altele într-o cădere care contrariază şi copleşeşte.
Aşa se întîmplă cu multe pagini din Primăvara neagră, în rest surprinzător de calmă, parcă în aşteptarea izbucnirii extravagante din Tropicul Capricornului. Miller priveşte în urmă către Brooklynul copilăriei, cu străzile lui, cu fabrica de tinichea şi atelierul de croitorie al tatălui, în care se adună personaje decadente, bolnave, iluminate, viciate: George Sandusky, portarul hotelului, baronul Carola von Eschenbach, ucenicii evrei, isătorul Paul Dexter. Preferinţa lui Miller pentru "umanitatea periferică" este evidentă şi poate fi pusă strict pe seama elementului biografic sau pe seama faptului că marginea societăţii - înfrînţii, ţicniţii, vagabonzii, nevroticii - este mai ofertantă în speculaţiile asupra naturii umane decît masa "normalilor". De la un punct însă, este greu de spus cui aparţine normalitatea şi, mai ales, cui îi foloseşte normalitatea într-o lume în pragul apocalipsei.
Sub propria greutate şi frumuseţe, lumea se prăbuşeşte, iar Henry Miller, naratorul-personaj, cu ochii deschişi larg să cuprindă Realitatea cu R mare, priveşte spectacolul: "O, lume, amuţită şi năruită, unde sunt dinţii albi şi puternici? O, lume, care te scufunzi cu mingile argintii, cu plute şi centuri de salvare, unde sunt ţestele trandafirii? O, lume, spînă şi băloasă, din care n-a mai rămas decît un capăt tocit, sub ce lună moartă zaci rece şi luminoasă?" Nu pare a exista mai mare voluptate decît a fi în mijlocul descompunerii, poate numai aceea de a descompune aceeaşi realitate în piese mici, exasperant de mici.
În capitolele Jabberwhorl Cronstadt şi Viaţa nocturnă, stilul ajunge cel mai aproape de suprarealism, s-ar spune, dar poate şi mai aproape de curentul dadaist: o deconstrucţie a limbajului care ajunge la limita ininteligibilului, la aluzii şi trimiteri care nelămuresc cititorul, dar pot să îl şi intrige. Aceasta se întîmplă mai ales cînd cititorul aderă la ideea lui Miller: artificiul, tehnica fardează Adevărul, viaţa autentică, astfel că scriitorul trebuie să fie onest, mai degrabă sincer decît artist, subiectiv pînă la a rămîne singur cu sine.
Sigur că adevărul lui Henry Miller poate fi eronat, deformat, iar căutarea lui grotescă şi inutilă, însă priviţi cît de puţin îi trebuie lumii ca să fie salvate: "Stau în mijlocul deşertului aşteptînd trenul. În inimă am o floare-de-colţ adăpostită sub un clopoţel de sticlă. M-au părăsit toate grijile. Chiar şi sub gheaţă presimt floarea pe care pămîntul o plămădeşte în noapte."
Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Mulţumesc. Aş vrea să o citească mai mulţi, fie şi -iniţial- datorită faimei lui Miller. Ne trebuie răbdare,nu?
-
cartile pt.mine au valoare doar atunci cand ele reusesc sa schimbe,sau sa sa reaprinda sentimente…..
,,Primavara neagra”a reusit sa schimbe si sa reaprinda…copilul…femeia…omul….depravatul…. -
Am dat peste carte in biblioteca anul trecut si am citit-o panala jumatate ,dar prea repede si nu am inteles-oa sa ca in vacanta asta revin aspura ei :x e divina , parerea mea…
-
Pingback: Henry Miller - Primavara neagra | Carti - TownPortal - Books
-
Miller pentru mine este nu numai o inovatie in literatura dar si un geniu al ideilor. Stie cum sa se joace cu universul cuvintelor, cu sensurile lor astfel incat sa iasa o opera de arta dintr-o carte aruncata de critici in spatele cartilor clasice. A fost dintotdeauna proscris datorita sinceritatii, datorita suprafetii artificiale a limbajului dar in adancime exista o sensibilitate care te darama si te face sa te intorci intotdeauna in tropicele lui…pe mine ma uimeste tot ce tine de Henry Miller.
-
Imi place Miller.Acum citesc Cosmarul climatizat.Aproape ca nu-l mai recunosc pe cel ce a scris Tropicul Cancerului.
cristims spune:
27 December 2006 | 6:55 pm
Super recenzie. La fel este si cartea.