0Autor: Romano Battaglia
Rating:
Editura: Rao

Cadrul epic şi uimirile preliminare

Cartea O inimă curată a lui Romano Battaglia conţine în prezentarea sa preliminară două uimiri: una a prefaţatorului Mario Luzi care se miră de paginile frumoase ce urmează, alta despre ce înseamnă totuşi a avea "o inimă curată". Avem drept cadru epic o mânăstire montano-maritimă italiană, un călugăr de 90 de ani care îşi petrece o parte din zi sub un cireş veşnic înflorit, bucuria unei cure de împăcare interioară.

Chei de lectură"

Romanul acesta nu poate fi citit decât în cheia aventurii interioare sau a efortului de înţelegere a unei personalităţi, exclusiv prin dialog şi prin renumele de care se bucură între cunoscuţi. Este de asemenea o pledoarie a inteligenţei naturaliste, deoarece toţi cei şapte călugări ai schitului îşi caută bucăţica lor de linişte în activităţi simple, pronunţat bucolice: tăierea ori îngrijirea copacilor, grădinăritul, creşterea albinelor.

Micropildele - substanţa tare a cărţii

Partea fascinantă a acestei cărţi - pentru cine nu caută pagini scrise în maniera lui Tudor Opriş - se datorează în opinia mea, micropildelor presărate ici-colo, destul de numeroase pentru a-ţi întreţine curiozitatea până la sfârşitul cărţii, ba chiar îndeajuns de profunde cel puţin pentru o relectură parţială.

Leacuri mânăstireşti

Să nu uit să pomenesc şi de atmosfera vindecătoare sufleteşte de aici, în spaţiul schitului putând fi regăsite alinări de neobţinut nici cu eforturi financiare mari. Contra stresului ni se recomandă simplitatea, contra răutăţii oamenilor ne este dat leacul apropierii de natură, contra senzaţiei noastre de neputinţă continuă este sugerată realizarea de tip nemţesc a lucrurilor mici, cotidiene într-un mod foarte serios.

Oglindiri

Este în fond o idee utilizată şi de marketing prin termenul de focalizare. Dar aici atenţia este îndreptată în loc de un anumit produs vandabil, spre o anumită activitate care să facă plăcere şi să obsedeze. Un călugăr ştia total despre copaci, altul despre păsăret, unul despre muncile câmpului. Poate că mânăstirea aceasta nu e pentru narator decât o oglindă de Veneţia în care în sfârşit are posibilitatea de a vedea limpede care e rostul său pe lume.

Pilda orientală

Intenţia mea era să pun întâmplarea care m-a fascinat la începutul recenziei. Erau însă prea multe idei în cap, o coadă dezordonată, aşa că abia acum îi pot permite accesul narativ. Este o pildă de gen oriental:
Un profet este aşteptat cu înfrigurare de discipolii săi deoarece vorbea cu ei doar o dată pe an. Când acesta apare, primul lucru care îi întreabă este: "Ştiţi despre ce vreau să vă vorbesc?" Discipolii îi răspund disciplinaţi că nu au habar. "Atunci nu are sens să vă spun că nu o să pricepeţi" le-a răspuns şi a plecat.
La următoarea întâlnire, discipolii după ce au convenit dinainte, au răspuns toţi afirmativ. "Atunci - le-a răspuns profetul - iar n-are sens să vă spun, fiindcă nu v-aş putea comunica nimic nou".
In sfârşit, o a treia oară, tot discutând înainte, discipolii au răspuns o parte da, o parte nu la întrebarea iniţială. "Atunci - le-a răspuns pentru ultima oară profetul pe care ulterior nu l-a mai văzut nimeni - cei care au răspuns da să-i înveţe pe cei care au răspuns nu despre ce aveam de gând să vă comunic".

Exegeza mea

Pilda aceasta apare între cele despre care bătrânul călugăr, oarecum eroul cărţii, îndeamnă la reflecţia asupra lor. Din păcate, o interpretare mulţumitoare n-am găsit lecturând mai departe, poate că autorul a vrut ca şi noi cititorii să ne bucurăm de oarecare mister şi de căutarea personală a legăturii dintre noi şi răspunsurile în răspăr ale acelui profet.

Eu am simţit că de fapt Profetul a spus că nu poţi afla adevărul pe căi mincinoase (cum era în situaţiile doi şi trei) şi nici să fii total ignorant (cum era în situaţia unu). Că s-ar putea de fapt discipolii, adică noi înşine, să nu fie dispuşi să asculte şi că oricine aşteaptă un răspuns al altuia la propria căutare de fapt evită adevărul cunoaşterii de sine.
Hm. Joaca de-a interpretarea. Sunt ceea ce se cheamă broderiile critice ale întâmplării narative.

Observaţii finale

1. Majoritatea pildelor sunt extrase din înţelepciunea orientală, deşi într-un cadru mânăstiresc catolic.

2. Iată şi o întrebare încuietoare al cărei răspuns nu m-a satisfăcut în carte: "De ce Dumnezeu a permis existenţa atâtor religii?" Eu m-am gândit la un răspuns simplu: de fapt nu există o mulţime de religii. Este fie credinţa ta, fie orice altceva pe care-l foloseşti ca pretext pentru a-ţi refuza credinţa.

3. Si un amănunt de ordin compoziţional care mi-a displăcut - prezenţa unor citate care de fapt nu lămureau nimic şi nici nu conţineau cine ştie ce paremiologii tulburătoare. Erau şi ele acolo, inodore, incolore, nonideatice.

Scrisă de Gabriel Adrian Mirea