Mintea este o iluzie?
Scris de Anca Giura • 26 August 2013 • in categoria Filosofie
Autor: Gheorghe Ştefanov
Rating:

Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 302
ISBN: 978-973-50-3944-8

Nu pot să nu mă gândesc că filosofia, dacă nu ar fi fost inventată deja de către antici, cu siguranţă n-ar fi fost inventată de oamenii secolului XXI, ea solicitând o migală intelectuală de care nu mai suntem în stare. Trăim într-o lume prea bătrână, prea aglomerată de informaţii, de iconi, însă cu toate acestea unii nu încetează s-o problematizeze în încercarea de a o înţelege.
Este şi cazul lui Gheorghe Ştefanov, lector la Universitatea din Bucureşti, care ne prezintă aici esenţa gândirii lui Ludwig Wittgenstein. Să ne reamintim că filosoful austriac a cam întors spatele filosofiei tradiţionale, a publicat o singură carte de o sută de pagini în timpul vieţii, consecvent convingerii proprii că orice ar putea fi formulat de om, se poate executa concis, în câteva cuvinte. Profund preocupat de rolul limbajului în vieţile noastre, obstacolul de care ne lovim -sugerează filosoful- este acela că nu putem pune totul în limbaj. Pe de o parte, nu putem cuprinde tot Universul cu mintea, pe de alta, şi ce pricepem ori simţim nu reuşim întotdeauna a exprima. ,,Limbajul, credea Wittgenstein, ne poate juca mereu feste, făcându-ne să ne încurcăm în iţele vorbirii iar şi iar, în cele mai diferite moduri. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să inventăm un alt limbaj mai bun. Aşa ceva nici măcar nu ar fi posibil.’’ Din acest motiv, majoritatea celor ,,paisprezece idei’’ wittgensteiniene discutate de Gheorghe Ştefanov se referă într-o formă sau alta la limitele limbajului uman.
În ce mă priveşte, nu am fost de acord cu toate ideile-cheie ale gândirii wittgensteiniene. Poate fi o culpă a logicii mele, însă cel puţin prima idee nu o accept: ,,Propoziţiile noastre oglindesc realitatea’’. Iar asta deoarece consider că suntem o specie de un subiectivism extrem care ne orbeşte. Aşa că avem acces doar la realităţile interioare nu la realitatea-realitate. În schimb, sunt perfect de acord că filosofia e o încercare de a depăşi limitele limbajului. În continuare, dacă vreţi, cea mai poetică dintre ipotezele dezbătute aici mi s-a părut a fi ,,Nu pot vorbi despre ceva care îmi este accesibil doar mie’’. Socotesc că de la acest adevăr porneşte o întreagă teorie a incomunicabilului care ne vizează pe fiecare dintre noi în intimitatea profundă şi tot din acest punct începe drama singurătăţii ingenue a fiecărui individ uman. În fine, citindu-l pe Wittgenstein primim şi veşti bune, de exemplu: credinţa religioasă nu e în conflict cu ştiinţa.
-
Plusuri
Volumul propune exerciţii de gândire antrenante pentru spiritul (poate prea) comod al contemporanilor.
-
Recomandari
Amatorilor de metafizică, filosofilor, lingviştilor.