Titlu: Pulbere blondă
Autor: Tatiana de Rosnay
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2025
Traducere: Sanda Spiridon
Numar pagini: 325
ISBN: 978-630-342-589-4

Deseori m-am gândit că unele cărți se vor citite doar în anumite momente, în momentele acelea pe care vreau să le numesc „potrivite”. Așa s-a întâmplat și cu Pulbere blondă, un roman pe care îl aveam de ceva timp în bibliotecă, dar pe care am pus mâna pur și simplu mânat de o voce care îmi spunea „Acum este momentul să o citești”.

O poveste emoționantă, superb scrisă, despre o întâlnire improbabilă care capătă valența uneia definitorii, o poveste despre cum putem clădi un nou „eu” pe ruinele a ceea ce am fost și despre cum, uneori, însăși o legendă - chiar dacă aceasta poartă numele Marilyn Monroe - devine un punct de plecare al unei noi vieți. Tare, tare mult mi-a plăcut cartea aceasta!

Povestea o are în centru pe Pauline, o eroină care poartă niște răni adânci, o tânără franțuzoaică ajunsă în America anilor ’60, într-o perioadă istorică vibrantă, instabilă, în care femeile încă luptau cu greutatea așteptărilor sociale și cu propriile visuri. Cameristă într-un hotel celebru din Reno, Mapes, Pauline este, la suprafață, una dintre multiplele figuri care ajung să rămână în umbră în povestea celor „mai importanți”.

Însă, Tatiana de Rosnay alege cu delicatețe să scoată la lumină întocmai această umbră, să o transforme în centrul de greutate al romanului Pulbere blondă. Nu vorbim despre o eroină clasică, ci despre o femeile simplă - în aparență, îndeosebi -, dar cu o profunzime aparte care se dezvăluite treptat, strat cu strat, ca și cum ai decoji o ceapă.

Într-un fel, în Pauline resimți frânturi ale mai multor femei - acelea care au tăcut, care au fost silite să muncească, au iubit pe ascuns și s-au temut să viseze mai departe decât le era permit să o facă. Dar tot în ea se trezește și o neastâmpărată și puternică sete de libertate, un dor îndreptat spre sine, activat de o prezență cu totul și cu totul neașteptată: doamna Arthur Miller, alias Marilyn Monroe.

A spune că în carte apare și Marilyn Monroe, legenda Marilyn Monroe, este puțin cam impropriu. Pentru că Tatiana de Rosnay nu o folosește drept „parte-din-decor” sau „pretext-glamour”. De fapt, autoarea o umanizează până la vulnerabilitate pură. Ne-o oferă pe Norma Jeane Mortensen - femeia din spatele zâmbetului care a devenit iconic, cea care suferea în tăcere, fragilă, adesea copleșită de imaginea pe care a fost nevoită să o întrețină. Între doamna Arthur Miller și Pauline se consolidează, încetul cu încetul, o dinamică tăcută, dar foarte magnetică, o relație plină de subînțelesuri, în care pare că personalitățile amândurora se oglindesc reciproc.

Ce pot avea în comun o cameristă tânără și o actriță de talie internațională? Poate sentimentul că amândouă sunt captive, poate dorința de a fi altceva și altcumva decât le impune și le obligă lumea să fie, poate iubirea necondiționată pentru caii sălbatici, acele creaturi care devin, în roman, un simbol al visului care nu poate fi domesticit, subjugat.

Pe de altă parte, Reno, cu căldura sa dogoritoare, devine un personaj în sine. Atmosfera romanului este foarte densă, parcă „prăfuită”, are miros de lemn vechi și de bourbon; iar soarele parcă „taie” în carnea zilelor și nopțile freamătă de neliniști nespuse, pe fundalul aerului sufocant. Tatiana de Rosnay creează o ambianță aproape cinematografică, în care cititorul nu doar că urmărește povestea, ci trăiește povestea. De altfel, toată această incursiune în America anilor ’60 are o forță evocatoare remarcabilă: vezi hotelurile, hainele, mașinile, dar mai ales simți tensiunea epocii respective. Atât la nivel extrinsec, social, cât și la nivel intrinsec, concretizat în conflictele interioare ale personajelor.

Am menționat mustangii, caii sălbatici, emblemă a Americii de Sud. Pasiunea lui Pauline pentru aceștia devine, într-un fel, o formă de rezistență, de supraviețuire. Caii sunt, de fapt, o proiecție a visurilor ei, a nevoii ei de libertate. Romanul vorbește, de altfel, și despre cauze ignorate, cum ar fi cea a protejării acestor animale, și aduce în lumină figuri precum Velma Bronn Johnston (cunoscută și drept „Wild Horse Annie”), o femeie reală care a luptat pentru protejarea lor. Totul se țese cu naturalețe în poveste, fără a căpăta valențe didactice, dar reușind să îmbogățească povestea cu și mai multă profunzime.

Un mare merit al cărții Pulbere blondă este felul în care reușește să îmbine armonios realitatea istorică cu ficțiunea. Marilyn Monroe este reală, hotelul este real, dinamica filmărilor pentru Inadaptații este reală. Dar totul este văzut prin ochii unei femei „inventate”, adică prin ochii lui Pauline, care pare, la rândul ei, cât se poate de reală. Tatiana de Rosnay mai jonglează și cu perspective temporale, construind o poveste care se desfășoară în trecut, dar care este „privită” prin ochii unei Pauline mai în vârstă, dintr-un prezent încă marcat de întâlnirea cu Marilyn Monroe.

Există în carte o nostalgie anume, pe care n-ai cum să nu o resimți, o melancolie care te eliberează. Te face să te gândești la propriile alegeri, la drumurile pe care le-ai ocolit, la cere pe care le-ai ales, la faptul că, chiar și în cele mai neprielnice locuri, viața și speranța înfloresc. Fie că este vorba despre o stea a cinematografiei, fie că este vorba despre o cameristă anonimă, fiecare ființă are dreptul să viseze și, mai mult decât atât, are puterea să se redefinească. Să o ia pe alt drum.

Personal, chiar nu citesc prea des literatură cu accente de romantism sau chiar de ficțiune istorică, însă Pulbere blondă a fost genul acela de lectură care mi-a reamintit că, uneori, merită să ieși din zona de confort literar. Mi-a amintit că în mijlocul unei povești care pare că nu e „pentru mine” se pot ascunde emoții universale și teme care ating profunzimea oricăruia dintre noi: nevoia de libertate, căutarea sinelui și relația cu natura (întotdeauna un refugiu, un aliat în viețile noastre).

Text scris de Andrei Cioată.