Matei Vişniec

Iubirile de tip pantof

Iubirile de tip umbrelă...

Colecţie: Proză

ISBN: 978-973-23-3136-1

Format: 130x200 mm

512 p.

Preţ: 47.95 lei

- fragment -

Cînd, la ora 17 fix, Michel Rivière apăsă cu degetul arătător de la mîna stîngă pe sonerie, uşa imobilului din piaţa Les Trois Pilats se deschise brusc, fără nici un avertisment sonor prealabil. Michel avu chiar impresia că el însuşi, prin simpla apăsare a butonului de sonerie, declanşase de fapt deschiderea uşii.

Uşa se întredeschise atît cît să-i permitǎ unei pisici negre, punctatǎ cu douǎ pete albe pe gît, să iasă şi să i se prelingă pe lîngă piciorul stîng, pentru a efectua apoi o piruetă şi a repeta mişcarea în jurul piciorului drept. Dacă traiectoria pisicii s-ar fi putut transforma într-un laţ, Michel ar fi avut acum picioarele strîns legate.

Pisica îl privi pe Michel fără curiozitate, ca şi cum ea i-ar fi dat întîlnire la ora 17 fix pentru vizitarea casei, deci ca şi cum l-ar fi aşteptat.

– Bunǎ ziua… murmurǎ Michel intrînd în hol şi aşteptînd o apariţie umană.

– Intraţi, intraţi, se auzi o voce de la etaj. Nu pot coborî pentru că mă omoară picioarele. Puteţi vizita întîi parterul, dacă vreţi.

Pisica nu părea să aparţină vreunei rase exotice, dar blana ei neagră era extrem de lucioasă, avea chiar reflexe de mobilă lăcuitǎ. Michel avu chiar impresia că s-ar fi putut oglindi în blana pisicii dacă s-ar fi aplecat numai puţin. Destul de corpolentă, adoptînd atitudini autoritare de stăpînă absolută a locului, pisica o luă înaintea lui Michel şi-l conduse în marea cameră de la parter.

Greu de spus la ce servise în cursul anilor acel spaţiu. În ciuda dexteritǎţii şi a priceperii acumulate în materie de case, lui Michel îi fu greu să înţeleagă imediat logica acelui imobil. Să fi fost pe vremuri, acolo, un bistrou sau vreun cabaret? Sau poate chiar, cine ştie, salonul de primire al unei case de toleranţă?

– Puteţi să aprindeţi lămpile, se auzi vocea de sus, o voce de femeie căreia Michel îi dădea cel puţin 80 de ani.

– Da, mulţumesc, spune agentul imobiliar şi începu să aprindă rînd pe rînd mai multe lămpi cu abajur, fără să-şi dea seama că pisica îl preceda de fiecare dată cînd se apropia de cîte o lampă. Michel simţi imediat calitatea obiectelor. Erau lămpi din bronz patinat, cu abajururi din in brodate cu diverse monograme.

Încăperea ar fi dispus şi de luminǎ naturală, dacǎ cineva ar fi avut grijă să deschidǎ obloanele. Michel reperă cel puţin douǎ ferestre care dădeau spre Piaţa Le Trois Pilats şi o altă fereastră destinată să comunice cu o străduţă laterală. Un fel de nişă se afla imediat în partea dreaptă a intrării, în spatele unei tejghele, de unde deducţia lui Michel că ea ar fi putut servi de recepţie. În spatele tejghelei, însă, era perfect vizibilă uşa metalică a unui cuptor, ceea ce îl destabiliză puţin pe vizitator. Să fi fost acolo, cu vreo sutǎ de ani în urmǎ, o brutărie? Sau poate un atelier de sticlar? Imposibil de ghicit pentru moment. Michel observă însă dalele de marmură roşie pe care păşea, precum şi faianţa rustică, doldora de nuanţe de albastru, din interiorul nişei. Tavanul din lemn de stejar roşu, ornamentele gotice de la ferestre, marile dulapuri din lemn de nuc încastrate în zid, toate detaliile acelei încăperi trădau o anumitǎ vechime, nu era exclus ca ele să se fi păstrat intacte de mai bine de două sau de trei secole. Destul de ciudată, ca dimensiune şi posibilǎ utilitate, i se păru lui Michel şi masa extrem de lungă aşezată în diagonală, o masă probabil din lemn de acaju, lăcuită şi perfect întreţinută, de parcă ar fi fost ştearsă de praf cu doar cîteva minute înainte. Pisica sări de altfel pe masă şi începu să înainteze graţios pe ea, oglindindu-se în suprafaţa ei lucioasă şi păşind cu grijă ca un echilibrist pe sîrmă.

Brusc, Michel avu o revelaţie. Acel spaţiu în care se afla, la parterul imobilului, ar fi putut deveni un minunat teatru de 60 sau 70 de locuri. De mai bine de zece ani spaţiile de joc din oraş se multiplicau într-un ritm din ce în ce mai accelerat. De la naşterea secţiunii Off a festivalului, în 1963, tot mai multe companii şi tot mai mulţi regizori se instalau la Avignon şi transformau în teatre tot felul de magazii, garaje, depozite, pivniţe, capele şi chiar foste apartamente, cu condiţia care ele să poată avea un acces direct la stradă şi o ieşire de securitate. Michel simţi imediat că se afla în faţa unei afaceri minunate.

– Vindeţi şi mobilierul? i se adresă agentul imobiliar bătrînei rămasǎ invizibilă la etaj.

– Tot, tot, se auzi răspunsul.

– Dar de fapt la ce a servit tot spaţiul ăsta de jos? întrebă din nou Michel Rivière.

Bătrîna nu răspunse imediat, de parcă în mintea ei s-ar fi produs un fel de ezitare. Merita Michel Rivière să ştie acel detaliu esenţial? Îi putea servi acea informaţie? Ştia el să o aprecieze? Cam 45 de secunde îi fură necesare bâtrînei ca să se decidǎ.

– Aici, domnule, a locuit Nostradamus, se auzi răspunsul.

Michel îşi dădu seama imediat că în acest detaliu se ascundea ceva gigantic. Căută imediat un număr de telefon într-un carneţel şi formă un număr:

– Christophe? Ţi-am găsit exact ce cauţi. Am un parter de o sută de metri pătraţi în Piaţa Trei Pilaştri. E perfect pentru un teatru. Şi în plus, ai să-l poţi numi „Teatrul Nostradamus”.

Tipologia stabilită de Matei Vişniec, care dă titlul noului său roman, îi include şi pe cititori. Există cititori de tip pantof şi cititori de tip umbrelă. Cititorul de tip pantof este disciplinat şi răbdător, are încredere în autor, începe cartea de la primul cuvânt şi o închide după ce ajunge la ultimul, fără să fi sărit nici măcar o virgulă. Cititorul de tip umbrelă priveşte neliniştit jocul cuvintelor, parcurge cartea pe sărite, se întoarce la unele pasaje, pe altele le traversează în diagonală, aprofundează numai dacă îl captivează textul şi, nu de puţine ori, încheie cartea citind începutul.

Lectura acestui roman de călătorie – prin lumea ideilor, prin istoria misterului teatral, dar şi prin ţinutul miraculos al Provenţei – va constitui pentru ambele categorii de cititori o experienţă spirituală „tectonică” (în aceste pagini se ciocnesc două plăci tectonice: prima este un continent de viaţă trăită, iar a doua este paradisul voluptuos al ficţiunii), dar va funcţiona şi ca un test. Nu ezitaţi să vă urmaţi instinctul şi să încercaţi să descoperiţi dacă sunteţi un cititor de tip pantof sau un cititor de tip umbrelă.