Citește un fragment în premieră din volumul Erezie. Isus Cristos și ceilalți fii ai lui Dumnezeu de Catherine Nixey, în curs de apariție la Editura Humanitas, în traducerea lui Radu Cucuteanu

Ce-ar fi dacă tot ce știm despre Isus și creștinism e doar o parte a întregii istorii?

În primele secole ale creștinismului, imaginea lui Isus este departe de a fi închegată. Interpretări uluitor de diverse concurează pentru autoritate, de la un Isus proteic, care își schimbă înfățișarea în funcție de cei cu care stă de vorbă, la un Isus care folosește sexul ca formă de revelație. Unii creștini susțin că trupul său este o simplă fantasmă, iar alții că e alcătuit dintr-o materie cerească.

Cartea aceasta ne oferă o perspectivă mai puțin cunoscută asupra istoriei creștinismului timpuriu. În stilul captivant, accesibil și polemic care a consacrat-o, Catherine Nixey ne călăuzește într-o călătorie dincolo de dogmă și de istoria oficială a Bisericii. Ne poartă într-o lume antică vie, clocotitoare, unde se înfruntă și se contopesc în felurite chipuri credințe, idei, doctrine și practici. Și toate pretind a fi creștinismul autentic și originar.

FRAGMENT

CAPITOLUL 1

ANTICRIST

„«Apsethus este un zeu!» Papagali din Grecia vestesc venirea unei alte zeități.“ —Libia, cca secolul al II-lea e.n.

Nașterea sa fusese miraculoasă. La începutul primului mi‑ leniu, în timpul lui Caesar Augustus, o femeie dintr‑un oraș de la răsărit de Imperiul Roman a rămas însărcinată. Atunci i‑a apărut o ființă divină și i‑a vorbit, iar ea nu și‑a pierdut cumpătul. A întrebat‑o pe apariţia divină cine va fi fiul ei, iar răspunsul a fost: „un zeu“. Nu doar fiul unui zeu, ci chiar un zeu în carne și oase, născut din pântecele unei muritoare.

Și într‑adevăr, când s‑a născut acest băiat, cerurile însele au părut să îi aplaude venirea pe lume. Căci a apărut un fulger luminos care s‑a oprit deasupra locului în care s‑a născut copilul, înainte de a se topi în văzduh. „Zeii“, a scris unul dintre cei care l‑au urmat, „au înțeles să‑i vestească în acest chip strălucirea“.

Viața i‑a oferit lucruri și mai ciudate. Pe măsură ce băiatul a devenit bărbat, oamenii au început să îl caute. Unii l‑au căutat deoarece auziseră poveștile legate de nașterea lui miraculoasă și erau curioși; alții poate pentru că erau atrași de înfățișarea sa neobișnuită. În ciuda faptului că era frumos, se îmbrăca simplu, până la granița cu excentricul, lăsându‑și părul lung, purtând haine simple de pânză și mergând desculț.

Alții au venit să îl asculte vorbind: era atât de carismatic, încât atunci când ajungea într‑un oraș chiar și meșteșugarii își părăseau lucrul și îl urmau. Alții veneau cerându‑i să îi tămăduiască: auziseră că poate izgoni demoni din trup, că știe cum se pot înzdrăveni bolnavii, ba chiar și – sau cel puțin așa spuneau unii – că poate învia morții.

Scena celui mai uimitor miracol săvârșit de acest om nu începuse prea remarcabil. Se afla în Roma și era o zi plictisitoare și tristă. Ploua, iar o molimă se răspândea prin oraș; peste tot, oamenii tușeau și vorbeau cu voci răgușite. Până și împăratul în persoană fusese atins de boală.

Cam pe atunci, omul nostru a ieșit să se plimbe. În cale i-a apărut un alai de înmormântare, care își croia drum prin ploaie, în urma trupului unei tinere. Fata se trăgea dintr‑una dintre cele mai importante familii din oraș, iar ziua ar fi trebuit să le aducă bucurie, căci era ziua nunții sale. Dar ea murise chiar în ceasul căsătoriei. Acum, în loc să danseze pe străzi de bucurie, cele două familii mergeau prin burniță, unite numai de mâhnire. Se spunea că întregul oraș jelea alături de mire.

Văzându‑le întristarea, bărbatul s‑a apropiat de îndată. „Lăsați‑i jos trupul“, a spus, „căci am să opresc lacrimile pe care le vărsați pentru această fată“. I‑a întrebat pe jelitori ce nume purta tânăra. Mulțimea, neînțelegând ce se petrece, a presupus că le va ține o cuvântare funerară. În schimb, s‑a apropiat de cadavru și „a atins fata, rostind câteva cuvinte tainice, încât o trezi din ceea ce părea a fi moarte“. A înviat imediat, iar „ea se reîntoarse în casa tatălui său“.

Mulți vor vorbi cu dispreț despre întreaga istorie ca despre niște prostii superstițioase. Dar alții au văzut și au crezut nu numai că bărbatul a făcut aceste minuni ci și că s‑a îndeplinit viziunea pe care a avut‑o mama lui. Au crezut că acest vindecător cu plete era într‑adevăr un zeu în trup de om: un zeu vindecător născut de o muritoare, după cum spusese chiar el: „Nu sunt muritor“. Un scriitor a sugerat mai târziu că biografia lui ar fi trebuit să se numească „Dumnezeu în vizită la oameni“.

Poveștile despre acest om s‑au răspândit până departe și cu mare repeziciune; în scurt timp, oamenii s‑au năpustit la altarele sale. A devenit repede unul dintre cei mai populari făcători de minuni din Imperiul Roman, încât până și familia imperială a început să i se închine.

Acest om era Apollonios din Tyana. Sau, cum îl vor numi mai târziu creștinii, un anticrist.

CATHERINE NIXEY provine dintr-o familie de foști monahi. A studiat literatura clasică greacă și latină la Universitatea din Cambridge și apoi, vreme de câțiva ani, a predat limbi clasice. În prezent locuiește în Londra, unde lucrează ca jurnalist pentru The Times. Epoca întunecării este prima ei carte. Volumul a stârnit numeroase controverse, a fost deja tradus în cinci limbi și a fost distins cu premiul pentru nonficțiune al Societății Regale de Literatură. În 2018, a fost desemnat cartea de istorie a anului de The Daily Telegraph, The Spectator, The Observer, BBC History Magazine și The New York Times.