O poveste despre prietenie
Scris de bookblog.ro • 14 February 2011 • in categoria Articole Speciale
Pentru că sărbătorile din februarie riscă să devină uneori siropoase, exagerate, depresive, momente de vârf ale marketing-ului, spuneţi-le cum vreţi, ne gândim la cei care au ceva indestructibil în viaţa lor, chiar dacă sunt într-o relaţie sau nu. Prietenia.
Povestea lui Tom Sawyer şi a lui Huckleberry Finn este, probabil, cea mai celebrată poveste de prietenie din literatură. De ce această poveste şi nu alta? Pentru că are cele trei ingrediente ale unei poveşti durabile: loialitate, istorie împărtăşită şi dorinţa de aventură care îi separă de societate.
Huck este un personaj genial, pentru că porneşte de la o condiţie atât de joasă încât este eliberat de orice prejudecată socială, adică exact opusul lui Tom, crescut ca un copilaş cu ifose, plin de poveşti ale adulţilor, care nu a pus niciodată la îndoială ce i s-a spus (despre sclavie sau religie, de exemplu).
Faptul că aceste două personaje se împrietenesc, cresc şi evoluează împreună este un miracol al lui Mark Twain, care îi ilustrează foarte bine în raport cu Jim, negrul faţă de care cei doi au atitudini complet opuse. Tom, aşa cum a fost învăţat de părinţii săi, iar Huck aşa cum nu a fost învăţat de nimeni, dar a fost nevoit să înveţe singur.
Scriind îmi dau seama cât de mult mi-ar plăcea să mai citesc o dată cu aceeaşi intensitate cele două cărţi, pentru că atunci când le-am terminat mi-am dorit să fiu băiat şi să am un prieten atât de bun cu care să plec în căutarea aventurilor, pentru că să păstrezi jurăminte sau să aperi un prieten aşa cum l-a apărat Tom pe Huck când l-a demascat cu mult curaj (şi frică, evident) :) pe indianul Joe era cea mai tare senzaţie. Şi, culmea, deşi acum nu am o viaţă de roman, spionând prin cimitire, tot cred că prietenii sunt cei mai mişto fraţi pe care a uitat destinul să ţi-i ofere :)
Scris de Monica Tarţa





ady spune:
21 February 2011 | 1:10 pm
pot sa propun si eu alte prietenii frumoase:
1. ciresarii. atat de diferiti si totusi au teluri si pasiuni comune, un mod similar de a gandi care-i tine impreuna. cu mici rautati, din partea unor, dar totusi capabili de sacrificiu unul pentru altul. am citit-o prima oara la 11 de ani si de atunci imi doresc o gasca ca a lor. n-am gasit-o.
2. baiatul cu pijamele in dungi. uneori frica te poate face sa te dezici de un prieten/cel mai bun prieten; chiar si Petru s-a lepadat de Hristos. dar, uneori, sacrificiul suprem repara acea greseala.
3. sam si frodo din stapanul inelelor.
4. remy si mattia din “singur pe lume”.