,,Dumnezeul creaţiei, rămîne înlăuntrul sau îndărătul lucrării sale, sau dincolo de ea ori deasupra ei, nevăzut, subţiat pînă la nefiinţă, impasibil, curăţindu-şi unghiile.”
(James Joyce – Portret al artistului în tinereţe)

“N’oubliez jamais: every generation has its way, a need to disobey”, Joe Cocker ne spune într-unul dintre refrenele sale celebre. În literatură, câţi scriitori s-au raportat la un Celălalt dinaintea lor, pentru a se răzvrăti, în căutarea propriei voci?

Citeste recenzia
Evul Mediu ne-a povestit despre aventurile cavalerilor, epoca victoriană ne-a introdus în ierarhia societăţii engleze tradiţionale prin scrierile lui Charles Dickens şi cele ale lui William M. Thackeray, iar după moartea Reginei, ceva din stabilitatea întregii lumi s-a sfărâmat. Să fi fost studiile lui Freud şi ale lui Jung, concepţiile lui Nietzche, ştiinţa lui Einstein sau a lui Planch care să fi contribuit la această ruptură? Să fi fost nevoia de schimbare, de răzvrătire, adusă în inconştientul umanităţii de schimbările veacului? Cu toate schimbarile secolului, literatura a intrat în Modernism, învăţând să vorbească într-un alt limbaj, după părerea mea, mai viu, mai dinamic, mai complex. Proust a plecat În căutarea timpului pierdut, pierzându-ne adeseori în amintiri, Joyce a luat viaţa bucăţică cu bucăţică şi a zugrăvit-o în călătoria lui Ulise, Woolf ne-a arătat că poezia din fiecare bătaie de inimă poate fi pictată şi-n proză, Faulkner s-a jucat la rândul său cu viaţa şi limbajul în ţara sa numită Yoknapatawpha …

Am auzit adeseori vorbindu-se despre modernism ca fiind opusul tradiţionalismului, acesta fiind primul său sens încă din secolul al V-lea, d. Hr, dar în timp ce Hugo Friederich credea că modernitatea începe cu Baudelaire, termenul a devenit numele unui curent literar abia în 1890, prin Rubén Dario, care in 1890 a fondat il modernismo.

Printre primele lucruri la care mă gândesc este spiritul rebel din spatele acestui curent, realitatea prezentată din mai multe perspective, diversitatea. Pentru a putea înţelege complexitatea acestuia, trebuie să ne gândim la evenimentele sociale şi culturale ale secolului, evenimente care s-au imprimat în subconştientul literar. Una dintre cele mai faimoase enunţuri rămâne cea a Virginiei Woolf, în “Mr. Bennett and Mrs. Brown”: “în sau prin decembrie, 1910, caracterul omul s-a schimbat.” Şi cum să nu se schimbe după ce Einstein ne-a dovedit că totul este relative, după ce Freud a împărţit psihicul uman în id, ego şi superego, după inconștientul colectiv al lui Jung? Mai mult decât atât, Henri Bergson ne-a vorbit despre un timp incomplet prezentat în romanele clasice, făcând distincţia între un timp măsurabil, obiectiv, şi unul subiectiv, la durée, al realităţii interioare, al conştiinţei şi al amintirilor.

Citeste recenzia
În acest amalgam de teorii, evenimente şi idei, Omul s-a redescoperit pe sine: mai singur, mai vulnerabil, dar mai uman. Un rol fundamental în Modernism este jucat şi de filosofia lui Nietzsche, unul dintre gânditorii timpului ce măreşte prăpastia dintre religie şi omul modern, prin binecunoscuta sa afirmaţie: Dumnezeu a murit. Treptat, după evenimentele istorice din întreaga lume, omul şi-a pierdut mai mult sau mai puţin credinţa. Eroii şi antieroii au pierit la contactul cu umanul ascuns în anxietatea veacului, personajele căpătând un aer mai viu, fără a mai fi marcaţi de o singură trăsătură de caracter. James Joyce, Virginia Woolf, William Faulkner, Marcel Proust au conturat un realism psihologic, în care acţiunea nu a mai jucat rolul central, ci conştiinţa personajelor, evidenţiată acum prin noi procedee stilistice. Mrs. Dalloway şi Ulise ne spun că o zi banală, ca oricare alta, ascunde în ea amintiri de-o viaţă, că epoca eroilor şi antieroilor a apus, iar omul în esenţa sa este prezentat în complexitatea sa, în pagini de roman.

Cititorii pierd naratorul omniscient, analiza exterioară a faptelor protagoniştilor, dar capătă acces direct în mintea personajelor, la fricile, sentimentele, gândurile lor. Cu fiecare carte modernistă, plonjăm într-o altfel de conştiinţă, la care avem acces direct şi liber arbitru de a judeca, admira, sau condamna. Scriitorul modern devine el însuşi un Dumnezeu, aşa cum Joyce afirmă în Portret al artistului în tinereţe, fără a fi însă auzit în propria creaţie.

Citeste recenzia
Cu toate acestea, modernismul nu se rezumă doar la atât; ,,ştiu că nu ştiu nimic”, iar cu cât descopăr mai mult, cu atât neştiinţa mea creşte. Tiparul după anumite caracteristici este una dintre trăsăturile esenţiale care NU aparţine modernismului. Atâtea minţi, atâtea stiluri: scriitori precum E.M. Forster, cu binecunoscuta O călătorie în India, se focalizează încă pe acţiune, prezentând diversitatea culturală a două popoare diferite; Huxley conturează un roman al ideilor, şi mai mult decât atât, modernismul înglobează în el avantgarda (uneori cele două fiind suprapuse), suprarealismul, cubismul, expresionismul etc.

La noi în ţară, adeseori modernismul este asociat cu Eugen Lovinescu şi sincronismul. Criticul român dorea sincronizarea literaturii române cu celelalte literaturi ale Europei, pledând însă şi pentru un spirit al veacului, saeculum, o coloratură specifică fiecărei naţiuni în parte. Astfel, romanele lui Camil Petrescu sau cele ale lui Marin Preda, precum Cel mai iubit dintre pământeni, sunt tipice acestui curent; în ceea ce priveşte poezia, poeţi precum Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu sau George Bacovia oferă literaturii un alt limbaj, o altă abordare a poeziei.

Pânzele din care se ţese acum literatura - fie că vorbim despre cărţi care se bazează pe fluxul memoriei involuntare şi teoriile lui Bergson, fie că vorbim de scriitori care pun accentul pe lumea exterioară - par mai întortocheate, mai complicate, mai greu de pătruns. Sunt multe voci care vorbesc de o scriere prea complicată, prea ermetică. Dacă se merită sau nu, fiecare cititor îşi poate răspunde singur, gândindu-se de ce şi pentru ce citeşte. Literatura modernistă înglobează în ea ecourile scrierilor trecute şi încetează să mai fie o lectură (doar) pentru plăcere. Ea capătă o voce rebelă, cu o multitudine de tonalităţi, ridicând Literatura la nivel de Artă.

Recomandări cărţi moderniste: James Joyce - Ulise , Portret al artistului în tinereţe , Virginia Woolf - Doamna Dalloway ; William Faulkner - Zgomotul şi Furia

Referinţe:

Burlui, Irina – Lectures in Twentieth Century British Literature, Faculatea de Filologie, Universitatea”Al. I. Cuza”, Iaşi, 1980;

Wilson, Leigh, Modernism, Continuum, New York, 2007.