Am avut săptămâna trecută o întâlnire de redacţie fulger. S-a gesticulat, s-a ţipat, s-au făcut ameninţări cu moartea şi cineva a aruncat cu un pahar în altcineva (foarte greu de făcut atunci când conferinţa se ţine online), dar în final am reuşit să cădem de acord asupra unui fapt important: care este cea mai de succes franciză SF a tuturor timpurilor? Care autor ne-a transformat în oameni mai buni şi a ghidat prin ideile sale umanitatea în noul mileniu? Spre ce operă ar trebui să arătăm cu degetul şi să spunem "Aşa da!"?

Răspunsul o să şocheze mulţi oameni, pentru că nu este Dune, Fundaţia, sau Stăpânul Inelelor. Răspunsul este Pokémon!

Universul Pokémon a fost inventat în 1996 de Satoshi Tajiri-Oniwa, un japonez care în copilărie avusese drept hobby colecţionatul insectelor. Acesta a creat o lume paralelă în care pokémonii (însemnand practic "pocket monsters" - "monştri de buzunar") trăiesc alături de oameni şi îi ajută cu traiul de zi cu zi sau cu evaziunea fiscală. De atunci, fenomenul a luat amploare şi aproape tot globul a ajuns să-i iubească la nebunie pe micii monstruleţi.

În continuare veţi afla motivele pentru care Pokémon este cea mai de succes franciză SF a tuturor timpurilor şi vă veţi învinovăţi pentru că aţi trăit atâta vreme fără să cunoaşteţi adevărata bucurie pe care v-o poate aduce în vieţile voastre!

1. Toată lumea iubeşte Pokémon!

Mi-am lăsat statisticile pe calculatorul de acasă, dar ore întregi de căutat pe google şi date oferite de cercetători serioşi au demonstrat că 99.99% din populaţia globului iubeşte pokémonii. Dacă ştiţi pe cineva care bănuiţi că are ceva împotriva lor, ar trebui să vă temeţi, pentru că acel om este probabil un terorist şi urăşte libertatea şi toate lucrurile frumoase.

Dacă vreţi dovezi mai concrete, ieri dimineaţă când plecam de acasă m-am întâlnit cu administratorul blocului meu. De obicei nu ne înţelegem, pentru că dau muzica prea tare noaptea, dar în acea zi m-am gândit să-l întreb dacă îi place Pokémon. "Cum să nu!" a răspuns el. Se pare că nepoţii lui doar la asta se uită toată ziua şi a început şi lui să-i placă. Am petrecut apoi zece minute discutând despre cine ar câştiga într-o luptă între Pikachu şi Charimar (răspunsul este publicul).

Alt exemplu: acum o săptămână eram la o petrecere. Eram îmbrăcat la patru ace, sorbeam dintr-un cocteil şi mă simţeam per total ca James Bond. Am zărit în cealaltă parte a camerei o femeie superbă (aveam să aflu mai târziu că este fotomodel). Un bărbat care nu a învăţat lecţiile de curaj şi valoare din Pokémon ar fi ezitat, dar eu m-am dus direct la ea şi am întrebat-o dacă îi plac pokémonii. "Cum să nu," a răspuns ea, "preferatul meu este Mudkip!". "Ce coincidenţă" am surâs eu. Vă imaginaţi ce s-a întâmplat după aceea.

Şi ca exemplu final: acum vreun sfert de oră stăteam relaxat cu picioarele pe birou şi meditam la acest articol. Şeful meu a intrat şi m-a întrebat de ce nu muncesc, sau măcar nu mă prefac că muncesc. I-am răspuns că mă gândeam să scriu un articol despre Pokémon pentru internet. "Şi ţie îţi place? Grozav! Îţi dau o mărire de salariu!"

Cred că asta dovedeşte fără urmă de îndoială că toată lumea iubeşte Pokémon şi ar trebui s-o faceţi şi voi.

2. Pokemon este un comentariu asupra istoriei şi sociologiei umane

Multă lume consideră Pokémon doar nişte desene animate, dar adevărul este că franciza atinge unele dintre cele mai complexe şi fierbinţi probleme ale umanităţii, de la începuturile ei până acum.

Se poate trage o paralelă foarte clară şi oarecum incomodă între felul în care antrenorii din serial prind pokémonii în mingi şi îi forţează să lupte pentru amuzamentul lor şi istoria colonială şi post-colonială a umanităţii. Aştept cu nerăbdare episodul în care pokémonii se vor revolta împotriva stăpânilor albi, îşi vor declara independenţa de stat (destul de greu de făcut din moment ce majoritatea pokémonilor pot doar să-şi pronunţe propriul nume) şi îşi vor bate propria monedă (din nou greu de făcut, deoarece majoritatea nu au degete opozabile).

De asemenea, felul în care antrenorii de pokémoni cutreieră lumea, cautând să se perfecţioneze prin luptă, şi pe drum mai rezolvă câte ceva din problemele comunităţilor prin care trec aduce aminte de pelerinajele călugărilor budişti sau, de ce nu, de cowboyii justiţiari care au fondat America modernă.

3. Pokémon promoveză ştiinţa şi cunoşterea ştiinţifică

Prin simplul fapt că evoluează de la o formă la alta, pokémonii aduc un argument solid pentru teoria evoluţiei. Dacă un Pichu se poate transforma prin experienţa câştigată în câteva lupte într-un Pikachu şi, mai târziu, într-un Raichu, de ce nu se poate transforma şi o maimuţă într-un om după secole de război primat?

Obsesia aproape compulsivă a antrenorilor din serial de a prinde toţi pokémonii ("Gotta catch"™em all!") poate induce copiilor mici o sete pentru cunoaştere ştiinţifică. De altfel, creatorul serialului a şi spus că voia doar ca tinerii din Japonia urbanizată să se bucure de natură la fel cum se bucura el când era mic şi colecţiona insecte. Cum exact fac copiii asta uitându-se la televizor şi jucându-se pe calculator toată ziua nu sunt sigur, dar, dacă există şansa ca unii dintre ei să mai şi iasă din casă, atunci de ce să nu riscăm?

4. Pokémon promovează estetica şi pacea mondială

Estetica cercetează în principiu felul în care lucrurile diferă între ele. Şi ce este mai diferit decât pokémonii? Din cele aproape cinci sute de specii, nici una dintre ele nu seamănă cu cealaltă.

Aici se află frumuseaţea pokémonilor, în diversitate! Felul în care ei diferă şi totuşi trăiesc paşnic unii cu alţii ne dă speranţă că într-o bună zi şi umanitatea va trece peste segregările rasiale şi etnice şi va convieţui într-o poké-frăţie.

5. Modelul economic din Pokémon este superior faţă de al nostru

În primul rând, în lumea din Pokémon nu există poluare sau industrializare. Oamenii trăiesc cu ajutorul pokémonilor, practicând o economie durabilă (unii ar spune de subzistenţă, dar sunt probabil ultra-conservatorii fiscali care au dus la această criză). Dacă în realitate umanitatea şi-ar investi toate resursele în manipularea genetică a unor asemenea pokémoni, am rezolva imediat criza energetică, criza încălzirii globale, criza financiară, criza din Orientul Mijlociu şi cam orice criză la care vă puteţi gândi acum.

În al doilea rând, economia din Pokémon nu posedă nici una dintre instituţiile sau activele financiare care au dus la această recesiune teribilă şi totuşi se descurcă bine. În lumea Pokémon nu există bănci, Wall Street, sau brokeri. Nu sunt sigur că există nici măcar guverne sau politici fiscale. Desigur, există bani, dar aceşti bani par să fie folosiţi doar pentru cercetări asupra pokémonilor sau de către antrenorii care au nevoie să călătorească prin lume şi să se lupte între ei.

Majoritatea problemelor financiare ale oamenilor par să fie rezolvate prin deţinerea şi folosirea pokémonilor. Poké-proletariatul este cu siguranţă economia viitorului.

Sper că v-am convins că Pokémon este cea mai bună şi de succes franciză SF şi cel mai bun lucru făcut vreodată de mintea şi spiritul uman. Dacă încă nu sunteţi convinşi, ar trebui să vorbiţi cu un psiholog despre numeroasele voastre probleme şi greşeli în viaţă. Numai voi puteţi să iubiţi Pokémon, nu o pot face pentru voi. Deschideţi-vă inima şi veniţi în poké-frăţie!

Un Întâi Aprilie fericit şi amuzant pentru toată lumea!

Cristi Mitran