Angela Merkel vine în România pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”
Scris de Andreea Chebac • 23 July 2026 • in categoria Stiri
Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, va veni în România pe 1 septembrie, la invitația Editurii Litera, pentru lansarea ediției în limba română a volumului său de memorii, Libertate. Amintiri 1954–2021.
Evenimentul va avea loc la Ateneul Român, începând cu ora 19:00, și va fi organizat sub forma unui dialog public între Angela Merkel și jurnalistul și diplomatul Emil Hurezeanu. Discuția va fi moderată de Ioana Bâldea Constantinescu, director de comunicare al Editurii Litera.

Cartea, publicată la nivel internațional în 2024 în peste 30 de țări, este prezentată în România într-unul dintre puținele evenimente la care Angela Merkel participă personal, alături de lansări organizate în orașe precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena.
Scris împreună cu fosta sa consilieră politică Beate Baumann, volumul urmărește parcursul personal și politic al Angelei Merkel, de la copilăria și studiile în Republica Democrată Germană până la cei 16 ani petrecuți în fruntea guvernului german. Memoriile oferă o perspectivă asupra unor momente-cheie din istoria recentă, inclusiv căderea Zidului Berlinului, reunificarea Germaniei și deciziile politice luate în timpul marilor crize internaționale.
Angela Merkel a fost cancelar federal al Germaniei între 2005 și 2021, devenind prima femeie care a ocupat această funcție. Înainte de a conduce guvernul german, a fost ministru federal și președintă a Uniunii Creștin-Democrate (CDU).
Partenerul de dialog al fostului cancelar va fi Emil Hurezeanu, jurnalist, diplomat și fost ministru al Afacerilor Externe al României. De-a lungul carierei sale, Hurezeanu a activat la Radio Europa Liberă și Deutsche Welle, a fost ambasador al României în Germania și Austria, iar din aprilie 2026 conduce Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German.
Biletele pentru eveniment sunt disponibile prin platforma Eventbook. Fiecare bilet include accesul la lansare și un exemplar al volumului Libertate. Amintiri 1954–2021, iar o categorie limitată de bilete oferă și un exemplar semnat de Angela Merkel. Evenimentul va beneficia de traducere simultană în română și germană.




